Armonia în cuplu și stilurile de atașament

Nevoia de atașament face parte din necesitățile fundamentale ale oricărei ființe umane , fiind înnăscută și având scop adaptativ – ce mărește durata probabilă de viață a individului.

Interacțiunea cu ceilalți este esențială în dezvoltarea individului și are ca bază, conform teoriei atașamentului dezvoltată de John Bowldy, relația primară de atașament dintre mama sau substitutul său (o să îi spunem în continuare mama, însă reținem nuanța) și copil, îndeosebi din primul an de viață.

Dezvoltăm în primul an de viață deci aceste scheme de interacțiune și conectare care se reflectă mai târziu în majoritatea relațiilor noastre, mai cu seama în relația de cuplu (în care retrăim inconștient momente similare vieții din familia de origine).

În cabinetul de psihoterapie observ adesea cum cele mai mari suferințe ale oamenilor au legătură cu aceste probleme de conexiune, fie că ajung la mine individual sau în cuplu.

Bowldy vorbește despre patru tipuri de atașament pe care le voi descrie succint mai jos, întrucât există în ultimul timp surse suficiente pe acest subiect.

O să insist însă pe aspecte legate de influență și impactul unui atașament nesigur în cadrul relației de cuplu, cea mai intimă relație în cadrul căruia manifestăm răni pe care uneori nici nu știam că le avem…

Atașamentul securizant este un atașament sigur. Când e mic, copilul se simte în siguranță lângă mamă și caută prezența ei, conectarea cu ea, însă se simte bine și când explorează mediul.

La maturitate individul cu atașament securizant știe să dea și să primească (iubire, atenție etc.), să ceară și să refuze corespunzător o cerere (fără să se enerveze, spre exemplu). Putem spune că este asertiv, din acest punct de vedere.

Însă această asertivitate nu este doar una afișată, ci una care vine din faptul că persoana are nevoile de bază împlinite și un echilibru emoțional care lasă loc pentru o bună comunicare și tratarea conflictelor, într-un mod sănătos, spre progresul relației și nu spre deconectare.

Atașamentul anxios este un atașament nesigur. Când e mic, copilul se agită înainte de plecarea mamei dar nu se poate liniști nici la apariția acesteia. Copilul se simte nesigur referitor la disponibilitatea mamei pentru el, este inconstant și uneori arată resentimente pentru mamă.

La maturitate, regăsim adesea o persoană dependentă/ nemulțumită/ geloasă cu multe nevoi emoționale care par foarte greu de satisfăcut (mai ales din perspectiva tipului evitant – spun asta pentru că s-a observat adesea cum partenerii anxioși atrag parteneri evitanţi și invers, din cauza reluării în mod inconștient a secvenței de interacțiune cu persoana de atașament).

Atașamentul evitant este de asemenea un atașament nesigur. Copilul pare dezinteresat de contactul cu mama sau efectiv evită contactul ea. Scopul este protecția întrucât a învățat din experiențele anterioare că nu se poate baza, că ea îi va îndeplini nevoile.

La maturitate individul devine independent și chiar egocentric (cuvântul sănătos în cadrul cuplului este interdependență), se retrage în sine și evită orice interpretează că i-ar putea face rău emoțional. Are nevoie de timp și spațiu pentru a se putea reconecta.

În fine, atașamentul dezorganizat este unul în care copilul este confuz și temător, având comportamente contradictorii în mod simultan. Cam aceleași caracteristici se pot observa și la adult. Adesea în aceste cazuri vorbim despre familii puternic traumatizate cu un înalt nivel de distres.

Revenind la cupluri, majoritatea ajung în cabinet când sunt într-un blocaj (din păcate, de multe ori blocajul este mult prea mare și persistent în timp, iar deblocarea este și ea anevoioasă).

Întâlnim adesea un cerc vicios de interacțiuni între partenerul care insistă (anxios) și cel care se retrage (evitant sau evitant reactiv, când evită intimitatea emoțională însă menține/ provoacă conflictul).

Problema e că interpretarea și deci reacția partenerului îl face pe celălalt să se teamă și mai tare și îi întărește comportamentul ceea ce produce o deconectare și mai mare în cele din urmă.

Ce mi se pare important de adăugat aici este că poziționarea în relație se poate schimba de la o relație la alta, în sensul că, aceeași persoană poate deveni când mai interesată de apropiere dacă partenerul este evitant (comportamental), când mai preocupată de sine dacă noul partener este cel care caută mai intens apropierea, acest lucru dându-i siguranță.

Desigur există și relații între evitanţi (ambii parteneri), adesea aparent funcționale dar în timp se poate pierde interesul, pasiunea, dezvoltarea relației…

Relația între o persoană cu atașament sigur și una cu atașament nesigur poate funcționa bine atât timp cât persoana nesigură poate face introspecție și poate corecta anumite aspecte personale.

O persoană cu atașament sigur și o stimă de sine ridicată nu va tolera, de regulă, pe termen lung, un partener instabil și acuzator sau indisponibil pentru intimitate emoțională.

În ceea ce privește intimitatea sexuală, în cazul celor cu atașament securizant lucrurile sunt mai simple, când ambii parteneri se conectează și își doresc, lucrurile vin de la sine.

În cazul atașamentului nesigur însă, sexualitatea poate fi privită că o modalitate de conectare/ reconectare pe care o folosesc atât anxioşii cât și evitanţii – care nu au spontan alte metode la îndemână.

Vindecarea stilului de atașament se poate produce atât în psihoterapie, cât și printr-o altă relație cu o persoană securizată emoțional cu care poți crea o legătură emoțională suficient de conţinătoare.