Cand dorinta e blocata, e semn ca e ceva nevorbit in cuplu
Virgil Ricu este psiholog, master in psihoterapie si psihodiagnostic, membru al Asociatiei Romane de Psihoterapie Psihanalitica.
Psychologies: Exista iubire fara dorinta sexuala?
Virgil Ricu: Exista iubiri platonice, dar este impropriu spus fara dorinta sexuala. Acolo unde unii cred ca nu exista dorinta sexuala, psihanalistii spun ca dorinta sexuala exista, dar este fie reprimata si negata, fie sublimata.
Daca negarea sexualitatii are efecte nocive, conducand adesea la tulburari psihologice si psihosomatice serioase, sublimarea ei creeaza adevarate universuri ale placerilor rafinate.
Artistii, oamenii de stiinta dedicati si misticii cunosc bine acest lucru. Iubirea si sexualitatea se traiesc nu numai la nivel fizic, ci si la nivel emotional si cognitiv.
Sa luam, de exemplu, experienta intimitatii. Anumite deschideri si apropieri emotionale sunt better than sex!
A rezona emotional cu cineva, a fi pe aceeasi lungime de unda, a te simti inteles, a putea impartasi in sfarsit ganduri si emotii pe care le-ai tinut mult timp ingropate de teama de a nu fi criticat, ridiculizat, exclus: acestea sunt experiente exaltante, care ne fac sa simtim ca nu suntem singuri pe lume, sa ne simtim recunoscatori vietii, sa vibram liberi.
Sexul ne ofera placere, deschiderea emotionala, ne face fericiti. Apoi, la nivel cognitiv: una din experientele cele mai generatoare de satisfactie este insight-ul.
Adica ceea ce a simtit Arhimede cand a strigat „Evrika!“, Mendeleev cand a visat Tabelul elementelor, Newton cand a fost lovit de mar „intr-o maniera Zen“ sau Freud cand a descoperit secretul viselor, sunt experiente ale insight-ului, care ilumineaza mintea si o inunda cu bucurie.
Aparent, asta nu are nicio legatura cu sexualitatea. Dar pentru Freud, curiozitatea stiintifica este expresia sublimata a curiozitatii sexuale.
De aceea, mie imi place sa spun ca insightul este pentru minte ceea ce orgasmul este pentru corp.
Acel „Aha!“ generator de satisfactie, de placere intelectuala, eliberator de tensiune, relaxogen, specific insight-ului, este un orgasm al mintii.
Mintea are nevoie de insight-uri pentru a fi fericita. Actul intelegerii este generator de placere, fie ca este vorba de a intelege cum functioneaza o priza, un calculator, un fenomen economic sau cum functionam noi la nivel psihologic.
Iar a avea pe cineva alaturi cu care sa impartasesti bucuria descoperirilor este semn de soarta norocoasa.
Acum cativa ani, intr-un interviu televizat, celebrul psihanalist francez André Green vorbea despre placerile comunicarii: a rezona emotional cu alta persoana, a-i insoti gandul, a gandi la unison.
Experienta aceasta in care asculti o persoana, discursul ei, te face sa te gandesti la ceva, iar cateva secunde mai tarziu acea persoana se refera la exact acelasi lucru la care tu te-ai gandit; insight-ul tau este urmat de al celuilalt, sau poate chiar are loc simultan…
Aceasta, André Green o asemuia unei experiente sexuale in care cei doi au un orgasm simultan. Cu o singura si semnificativa diferenta: totul are loc la nivelul mintii.
Multe femei intuiesc acest lucru, de aceea este atat de important pentru ele ca barbatul sa le asculte intr-un anumit fel, sa stie cand sa taca, cand sa intervina si in ce fel sa intervina.
Actul comunicarii in sine este analog unui dans sau, si mai explicit, unui act sexual in care cei doi rezoneaza, simt bine ritmul, se sincronizeaza.
O scriitoare sud-americana exprima foarte plastic aceasta idee: „Domnilor, punctul G este in ureche. Nu are rost sa-l cautati in alta parte!“.
Putem dori doua persoane in acelasi timp?
V.R.: Putem dori doua sau chiar mai multe persoane in acelasi timp, dar in mod diferit. Lucrurile sunt mai complexe, de fapt.
Cand ne place o persoana, nu ne place doar ea; ne place si felul cum ne simtim noi in prezenta ei. Suntem persoane diferite in relatii diferite.
Unii oameni se pricep sa scoata tot ce-i mai rau din noi, altii tot ce-i mai bun si mai luminos.
Ne formam ca personalitate in contextul unor relatii, ne imbolnavim in contextul unor relatii si inflorim in contextul altor relatii.
Fiecare relatie este un spatiu de dezvoltare personala, de activare a unor potentialitati.
Fiecare relatie implica o promisiune, o fantezie a fertilitatii, in care ceea ce rodeste sunt diverse fatete a ceea ce am putea deveni.
Orice fiinta umana poate fi conceputa ca o personificare a unor calitati, iar relatia cu o astfel de persoana ne pune in contact cu acele calitati, ni le apropie, ni le face accesibile intru invatare si modelare.
In plus, fiecare relatie activeaza in noi anumite trasaturi, ne confera un rol: salvator, mentor, victima, stapan, copil, lider etc.
Relatia devine un spatiu care permite, face posibila, faciliteaza reparatia, transformarea interioara, modificarea imaginii de sine.
Daca ne simtim mizerabili, ratati, neatragatori, neinteresanti si gasim o persoana care sa intuiasca in noi un potential, sa vada partea luminoasa, sa creada in noi, atunci incepem si noi sa ne privim prin ochii ei, iar in timp chiar devenim capabili si luminosi (asta daca suntem dispusi sa facem si travaliul pe care il impune aceasta transformare).
Intr-o viziune foarte narcisista, celalalt este o oglinda: cand ne place cineva, ne place felul in care ne reflecta; ne place felul in care ne vedem pe noi insine prin ochii acelei persoane.
De aceea, pentru multe persoane o noua relatie este incarcata de aspiratia de a le salva de felul in care se simt cu ele insele.
„Nu ne place viata noastra actuala, nu ne place ce am devenit, dar poate intalnim pe cineva si totul se va schimba“.
Din pacate, experienta arata ca, mai devreme sau mai tarziu, aceste persoane descopera inevitabil ca „altfel e la fel“. Doar noi ne putem salva, prin efort personal.
In fine, putem iubi doua sau mai multe persoane simultan, dar nu putem fi indragostiti de doua persoane in acelasi timp.
In experienta indragostirii, nu vedem decat persoana de care suntem indragostiti. Aici intervine fantasma sufletului pereche, iluzia ca putem fi totul unul pentru celalalt.
„Spatiul“ in cuplu are vreun rol pentru mentinerea apetitului erotic?
V.R.: O relatie vie inseamna a te indeparta pentru a te putea apropia din nou. Aceasta alternanta a intalnirilor si despartirilor constituie ciclul natural al relatiei, care trebuie apreciat si respectat, daca vrem ca relatia sa se imbogateasca si sa se reinnoiasca permanent.
Este nevoie ca persoana iubita sa plece de langa noi pentru a-i simti lipsa, pentru a ni se face dor, pentru a o dori.
Despartirea (dezlipirea) ne permite sa ne repolarizam dupa ce ne-am pierdut (neutralizat) in fuziune.
Aceasta redobandire a polarizarii face posibila renasterea dorintei.
Persoanele cu teama de abandon nu reusesc sa respecte aceasta lege naturala si ajung sa ucida dorinta si sa-l sufoce pe celalalt.
Dar exista si un alt gen de spatiu care este extrem de important in relatiile interumane. Este vorba despre a lasa spatiu celuilalt pentru a fi el insusi.
Altfel spus, a accepta ca este psihologic diferit de noi; ca fantasmele noastre pot sa nu coincida in totalitate.
Imi amintesc tortura mentala a unui barbat in momentul in care femeia pe care o iubea i-a povestit una din fanteziile ei erotice secrete: ei doi fac sex si, la un moment dat, li se alatura un alt barbat, necunoscut.
Indragostitul a simtit ca ii fuge pamantul de sub picioare, ca s-a cutremurat universul. S-a simtit inselat, tradat, i-a venit sa fuga urland de durere si furie.
Fantezia l-a persecutat zile intregi, pe care si le-a amintit ulterior ca pe o coborare in infern. Apoi, ca o strafulgerare, a venit insight-ul: a inteles ca nu putea controla nimic.
Nu putea controla gandurile, dorintele femeii iubite si nici macar pe ale lui.
Odata cu acest insight a venit pacea, o pace vasta, ca o eliberare, in contrast puternic cu ingustimea dorintei de control si posesiune.
Femeia i-a apreciat si i-a iubit curajul… caci ce curaj e mai de pret si mai de folos decat acela de a accepta „tenebrele“ celuilalt, gandurile de care si acesta se teme?
Bucuroasa ca el nu a fugit, i-a marturisit ca nu fusese decat o fantezie si nu a dorit niciodata sa fie mai mult de atat.
Conform reflectiilor care au urmat, acest „incident“ a contribuit imens la cresterea gradului de intimitate in relatia lor.
De unde vine lipsa distantei/dependenta de partener?
V.R.: In astfel de cazuri, vorbim de o achizitie psihologica care nu s-a realizat pe deplin in decursul istoriei personale.
Relatia cu mama nu a permis taierea cordonului ombilical, nu a creat conditiile necesare unei desprinderi sanatoase si implicit ale unei maturitati psihologice adecvate.
Initial, dependenta unuia il poate flata pe celalalt, este interpretata eronat (!) ca un semn al intensitatii iubirii.
Ulterior, devine o povara care otraveste relatia. In realitate, nu e nimic flatant aici.
Nici macar nu il priveste pe partener, ca figura particulara. Oricare alta persoana in acest rol ar „beneficia“ de acelasi tratament.
Cum de se intampla sa regasim dorinta cand aproape ca il pierdem pe celalalt sau daca el/ea ne-a inselat?
V.R.: Povestile pe care le-am auzit eu in cabinet mi-au aratat ca experienta rivalitatii este traita intens si extrem de diferit de la o persoana la alta.
Mai multe femei mi-au marturisit ca cele mai intense experiente sexuale le-au trait in situatiile in care au aflat ca partenerul are un „affair“.
Poate ca ura este transformata in dorinta: dorinta sexuala sau dorinta de razbunare.
Nu de putine ori se intampla ca femeia inselata sa lupte pentru recastigarea partenerului, sa reuseasca si apoi sa-i „dea papucii“.
Mesajul este ca ea hotareste cand se termina relatia lor (nu el!) si in plus, ea este cea care paraseste si nu este niciodata parasita.
Experienta rivalitatii este in sine tulburatoare, incarcata de adrenalina.
Ideea pierderii, de asemenea. Multi oameni se cearta pentru a se putea impaca (pentru a se reconecta).
Cearta poseda un element de pasiune, te face sa simti ca esti viu, ca tu, celalalt contati unul pentru celalalt.
O drama este de preferat plictiselii. Caci aici este de fapt sursa problemei, in plictiseala, in stagnare.
Cearta redistribuie energiile, le deblocheaza. Sexul, de asemenea, este un paliativ menit sa anestezieze insatisfactia existentiala.
De ce e atat de dificil sa intretinem dorinta sexuala?
V.R.: Dar de ce se pune atat de mult accent pe intretinerea dorintei sexuale? Simtiti presiunea, nelinistea, anxietatea din spatele intrebarii?
Exista o asteptare nerostita ca dorinta sexuala sa ne salveze… de la ce?
Ce se poate intampla daca dispare dorinta sexuala? Ramane vidul? Cealalta persoana ne va parasi?
Nu este nimic altceva (generator de satisfactie) care sa ne lege? La un moment dat, un lucru ( in acest caz dorinta) exista sau nu exista. Asta e realitatea.
Felul in care noi interpretam aceasta realitate provoaca suferinta. Din pacate, interpretarile noastre tin tot mai mult cont de normativitatea sociala decat de mersul natural al lucrurilor.
Ne lasam tot mai mult condusi de statistici decat de ceea ce simtim in mod autentic.
Normativitatea sufoca dorinta, ucide spontaneitatea, alunga placerea.
Daca am fi in contact autentic cu noi insine, altfel spus daca am fi mai putini nevrotici sau alienati, disparitia dorintei sexuale nu ne-ar nelinisti.
Dorinta are propriul ritm, propria ciclicitate. Exista un flux si un reflux al dorintei. Disparitia ei este la fel de fireasca ca si aparitia.
Accentul pus in exces pe intretinerea dorintei sexuale tradeaza o saracie, penurie emotionala si intelectuala.
Un posibil raspuns la intrebare: ne temem atat de mult de disparitia dorintei sexuale pentru ca nu exista suficienta conexiune in plan emotional si intelectual.
Aceasta conexiune ne-ar permite sa fim mai relaxati, iar relaxarea ar influenta pozitiv ciclicitatea dorintei, ar face ca aceasta sa reapara mai repede. Dorinta sexuala ar fi atunci o consecinta, nu un obiectiv.
Ar merita investigat si modul in care spiritul consumerist al timpurilor actuale influenteaza felul in care este traita azi sexualitatea.
Relansarea dorintei e o chestiune care tine (exclusiv) de eros?
V.R.: Sexualitatea umana este o psihosexualitate. Factorii psihici sunt extrem de importanti.
Am subliniat deja faptul ca deschiderea emotionala favorizeaza aparitia dorintei sexuale.
Reversul este de asemenea valabil. Afecte negative blocate, mocnind in tacerea ostila, impiedica aparitia dorintei.
Putem considera o regula generala: de fiecare data cand dorinta sexuala este blocata, este semn ca ceva este nevorbit in cuplu.
Blocarea comunicarii, consecinta directa a reprimarii afectelor, conduce la randul sau la blocarea dorintei.
Nu este de mirare faptul ca dorinta ocoleste acele cupluri in care partenerii obisnuiesc „sa inghita“ multe si „sa lase sa treaca“ multe de la ei.
Se spune ca dorinta vine din absenta. Atunci putem dori totusi mai mult timp ceea ce avem deja?
V.R.: Putem aprecia mai mult ceea ce avem deja. Mai multa apreciere inseamna mai multa multumire, iar multumirea conduce catre fericire.
Nu degeaba se spune: „Acum nu-mi mai doresc nimic. Sunt fericit!“
Dorinta apare intotdeauna ca reactie la o insatisfactie. Insatisfactia, suferinta, nemultumirea pun lumea in miscare.
Lucru recunoscut de altfel la nivel larg: progresul are la baza nemultumirea.
Psihanaliza spune ca este important sa punem in cuvinte nemultumirea, sa o numim; o problema bine definita este pe jumatate rezolvata.
Este important sa definim de ce stam unul cu celalalt; ce ne dorim unul de la celalalt; care este scopul relatiei, incotro merge aceasta relatie.
Multe persoane, in special femei, dar nu numai, stau in relatii dificile pentru ca se tem de singuratate, ca nu vor gasi pe altcineva mai bun sau pentru ca se tem ca „altfel va fi la fel“.
Acestea sunt atasamente nocive. Probabil ca intr-o lume ideala, in care oamenii s-ar simti mai intregi, mai putin „ciobiti“, despartirile ar fi la fel de firesti ca si intalnirile.
Secretul unei vieti fericite in doi consta in existenta unui al treilea element.
Acest al treilea element este calea, scopul, directia in care merge cuplul.
Celalalt este un partener de drum. Catre ce? Catre evolutie ca fiinte umane.
Interviu de Iuliana Alexa
