Now Reading
Cand e timpul sa ne despartim?

Cand e timpul sa ne despartim?

Revista Psychologies

Ea nu ii mai suporta prezenta, dar totusi ramane in cuplu.

El nu ii mai poate tolera reprosurile, dar nu o paraseste.

In epoca in care un cuplu din doua se separa, iar durata medie a relatiilor sentimentale este de patru ani, nu exista niciun fel de statistici care sa ii evidentieze pe cei care raman impreuna atunci cand totul pare sa ii indemne spre separare.

Cand despartirile devin o obisnuinta, iar divortul nu mai socheaza pe nimeni, fiecare dintre noi cunoaste persoane care nasc intrebarea:

„De ce ramane in aceasta relatie?“.

Rutina, plictiseala, neintelegere – inainte de a-si face bagajul, multi le suporta ani intregi.

Beneficii nevazute

„Notiunea de cuplu este astazi supraapreciata“, afirma Ghislaine Paris, doctor sexolog si terapeut de cuplu.

„In momentul in care relatia pe care o au nu se mai incadreaza in normele perfectiunii, unii oameni rup legatura prezenta pentru a crea alta noua, despre care spera ca va fi mai satisfacatoare.

Altii insa se agata de cea deja existenta, pe care ei insisi au creat-o.

Satisfactia lor personala trece in plan secund, in comparatie cu idealul de cuplu pe care l-au construit.

O despartire ar indeparta narcisismul investit in relatie.“

Cu cat cuplul are mai multi ani de viata in comun, cu atat este mai dificil de dizolvat.

O relatie ajunge la capatul ciclului sau de viata din motive diverse. Unul dintre parteneri a evoluat, celalalt – nu.

Resentimentele s-au acumulat, generand o stare de pasivitate ce surclaseaza placerea de a fi impreuna.

Exista posibilitatea ca unul dintre parteneri sa fi avut nevoie de sprijinul celuilalt pentru a se maturiza.

Insa, odata ajuns acolo, sa isi priveasca partenerul intr-un mod diferit si, ca atare, sa nu isi mai doreasca sa traiasca alaturi de el.

Pentru psihanalistul si terapeutul de cuplu Vincent Garcia, cuplul are mai multe functii:

„Repara ranile din copilarie, il hraneste pe celalalt afectiv si intelectual, asigura o protectie necesara.

Atunci cand nu mai indeplineste niciuna dintre aceste functii, nu mai poate supravietui decat daca partenerii gasesc anumite beneficii nevrotice inconstiente“.

Ce anume ii determina pe unii sa ramana intr-un cuplu care nu le aduce bucurie?

Cel mai adesea, este vorba despre teama de singuratate manifestata la persoanele care nu au fost iubite in timpul copilariei sau care au trait sentimentul de abandon.

„Acestea resimt frica de a se confrunta cu un vid intim, care le-ar crea prea multa angoasa, si de aceea sunt dispuse sa suporte aproape orice: plictiseala, agresivitate, dispret…“, observa psihologul Maryse Vaillant.

„Daca ar fi singure, ar crede ca nu sunt iubite, iar suferintele trecute vor reinvia.“

I., 44 de ani, isi aminteste cum iubitul ei ii spunea ca nu va mai intalni pe nimeni daca el ar parasi-o. Iar ea il credea.

Aceeasi maniera de a denigra se intalneste si la cuplurile fara viata sexuala activa:

„Sunt frecvente cazurile in care femeii ii este teama de propriile dorinte. Iar barbatul, la randul lui, se teme de dorintele femeii.

Deci, este nevoie de doi pentru a accepta sa nu faca dragoste“, continua psihologul.

„Si tot de doi este nevoie pentru a accepta sa fie nefericiti impreuna. Iar asta se reflecta in majoritatea activitatilor zilnice.“

Exista un adevarat liant intre partenerii care traiesc in conflict, in plictiseala sau in absenta sexualitatii:

„Este vorba despre persoane care sufera de o mare fragilitate narcisica si care au dificultati in a gestiona tensiunile interne“, explica Vincent Garcia.

„Ele isi reprima emotiile, motiv pentru care, nu realizeaza – pe tot parcursul relatiei – ca aceasta merge rau.“


O observatie facuta de C., 54 de ani, divortat dupa 20 de ani de casatorie:

„Am fost dinamic timp de 10 ani, fara sa imi pun nicio intrebare. Ieseam des cu sotia, copiii veneau de la scoala, munceam ca nebunii.

Si 10 ani – nefericit. Insa nici macar nu am stiut. Nici macar nu eram in stare sa imi adresez vreo intrebare, caci asta ar fi insemnat sa pun in discutie prea multe lucruri.

Totusi, prietenii mei erau ingrijorati si se mirau vazandu-ma suportand crizele sotiei mele si umilintele aferente. Insa eu nu ii ascultam.

Intr-o zi, unul dintre ei m-a intrebat ce m-ar retine sa nu plec. Nu am stiut ce sa ii raspund, asa ca am decis sa plec“.
 

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top