Now Reading
Care este rolul fanteziilor

Care este rolul fanteziilor

Revista Psychologies

Picanterii pentru iubire
Depaseste-ti inhibitiile
Scapa de interdictii!
Nu te lasa dominat de media
Linisteste-te narcisic
Sa le visezi sau sa le traiesti?
Sa taci sau sa te confesezi
Foloseste-le, dar nu abuza
Fiecare cu propriul scenariu erotic
Imaginatia trebuie hranita
De citit

 

fantezie sexuala

Matei A., in varsta de 14 ani, si Ildiko F., de 12 ani, isi sublimeaza trairile in cadrul unor scenarii ludice, dar eficace: el e politist, o prinde pe ea rupand flori din gradina. In fata amenzii iminente, ea-l indupleca cu un sarut. Fantezia protejeaza de temeri refulate.

Atunci cand Marius C. face dragoste cu partenera lui, isi imagineaza ca se mai afla cateva prietene de-ale ei prin preajma. El, asezat pe un scaun, este legat la ochi. Tinerele il inconjoara si fiecare „abuzeaza“ de corpul lui.

Important este sa stim ca fantasmele sexuale au o semnificatie, ca a le avea nu inseamna ca esti deviant sau nebun. Sa-ti imaginezi o scena erotica in care ai de-a face cu atatea amenintari face ca pericolul imaginat sa paraseasca realitatea. Fantezia e adesea ca o revansa imaginara asupra realitatii greu de infruntat.

Ana, studenta, 20 de ani, are nevoie de incurajari in timp ce face dragoste. „Imi imaginez ca sunt in mijlocul unui amfiteatru, inconjurata de un public numeros care ma aplauda in momentele intense.“ Pentru Ana, acest public il reprezinta pe Celalalt, de care ii este teama si de la care vrea sa primeasca aprobarea. Rolul defularii, pe care il joaca fanteziile, este cu atat mai important cand individul este supus la presiuni morale sau sociale. Sa-ti imaginezi ca faci dragoste in biserica, intr-un loc public, la o receptie, reprezinta o sfidare a societatii. Cu cat ti se interzice ceva mai tare, cu atat imaginatia exulta.

Scapa de interdictii!

De cateva luni, puteti urmari, la Universal Channel, un serial interesant tocmai din perspectiva influentei pe care fanteziile erotice o au aspura vietii cotidine a cuplului: Swingtown. Cupluri libertine intra in conflict cu altele conservatoare, dar situatiile devin, treptat, complexe. Fanteziile se prelungesc in realitate, iar realitatea se contiua in imaginatie. Confuzia planurilor naste probleme pe care cei sase membri ai celor trei cupluri le au de rezolvat. In cele din urma, mereu, dorinta de afectiune castiga batalia cu dorinta de realizare a fantasmelor.

Dar sa-l urmarim pe Bogdan D., 26 de ani, agent de securitate: „In cele mai profunde straturi ale dorintei, ma obsedeaza o imagine, intotdeauna aceeasi: imi ofer partenera unui strain inainte sa o am eu. Atunci ma bucur de placerea cea mai mare. “ Aici poate fi vorba despre fantezii homosexuale inconstiente: ingrozit de ideea ca partenera s-ar putea oferi altuia, Bogdan vrea sa detina controlul situatiei si i-o ofera chiar el. Alta forma de aparare esentiala: interdictia incestului.

Sorin S., editor, isi adora si respecta cele doua surori, Mihaela si Dana, brunete cu ochi caprui. „Fiind adolescent, aveam fantezii doar cu blonde cu ochi albastri. De altfel, m-am si insurat cu o suedeza.“ A-si dori surorile, si mai rau, mama, este un tabu. Ca multi dintre barbati, Sorin nu poate dori decat tipul fizic opus celui al femeilor tabu.

Nu te lasa dominat de media

Dar nu putem sa pierdem din vedere imensa putere pe care imaginarul erotic mediatic o are asupra noastra. Sa nu uitam ca „suntem cu totii influentati, in primul rand, de educatia pe care am primit-o, de mediul cultural, social, familial in care ne-am format si dezvoltat“, dupa cum apreciaza psihosexologul Cosmina Pacurar. Ca orice alta credinta, mod de viata, si fantasmele sexuale sunt influentate de acesti factori. Intervin apoi gradul de expunere la media si modul in care ni s-a facut educatia sexuala. Sub comunism, informatiile legate de sexualitate erau foarte limitate. Sexul era un subiect tabu. Parintii, profesorii, oamenii avizati sa-i faca educatie sexuala tanarului nu se ocupau de acest aspect.

Acum, informatii exista pretutindeni: televiziuni, publicatii si mai ales internet. Toate abunda in informatii sexuale, unele relevante si pertinente, altele nepotrivite. Toate acestea favorizeaza modelul pe care se vor construi relatiile sexuale si fanteziile. O fantasma erotica nu mai este astazi atat rezultatul unor procese inconstiente complicate, cat preluarea mimetica a unui discurs „murdar“ pe care presa tabloida il ofera zilnic.

Nu trebuie sa uitam ca aceasta presa, specializata in judecati morale grabite si superficiale, dar foarte categorice, nu face decat sa insufle sentimente de vinovatie cititorilor. Astfel, ei si le refuleaza in imaginar. Ni se pare ca, astazi, intr-o societate plina de inertie cum este cea romaneasca, fantasmele erotice violente joaca adesea rolul unor metafore eliberatoare. Sa ne gandim numai la imaginea Romaniei ca „femeie usoara violata de politicieni“ – o „fantezie“ des prezenta in discursul mediatic – si e de-ajuns pentru a intelege ca fanteziile erotice trebuie interpretate si intelese in raport cu societatea in care traim.

Linisteste-te narcisic

Multe fantezii acopera lipsa de incredere in sine, in mod special masturbarea. Cand se mangaie, Andra N., asistenta sociala de meserie, se viseaza stripteuza. Are in cap doua scenarii. Versiunea hard: danseaza pe o scena in fata unei multimi de barbati care se masturbeaza; versiunea soft: se dezbraca usor, in timp ce e privita de vecinul de vizavi printr-un binoclu…

Laura S., dansatoare, se imagineaza insarcinata pentru a fi multumita, „pentru ca atunci femeia se realizeaza total“. Fantezia lui Ionut P., un instalator care-si petrece toata ziua pe sub robinete defecte, este sa-si imagineze cum clientele sale ard de dorinta de a-l avea… Adora sa mearga sa munceasca! Pentru toti trei, este vorba de o dorinta de asigurare narcisica: munca lor este interpretata ca pe o activitate cu potential erotic, si asta ii face pe toti sa se simta bine in pielea lor.

Pages: 1 2 3
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top