Cateva teorii despre dragoste
Experienta indragostirii
Cei doi psihologi fara ocupatie care au analizat aceste stiluri generale de a iubi mai fac o distinctie bazata pe experienta indragostirii. Cei caracterizati de „eros“ si de „mania“ se vor indragosti fulgerator, vor avea parte de o mare intensitate sentimentala, in vreme ce pragmaticii sau ludicii mai ca nu stiu ce inseamna sa te indragostesti.
Recunoasteti deja pe cineva din anturaj in aceste portrete? Dar voi insiva pe unde va situati? Sunteti mai degraba erotici si pasionali ori cerebrali si pragmatici? Raspunsul la aceasta intrebare va poate ajuta sa va cunoasteti mai bine si, eventual, sa va alegeti un partener care sa nu va contrazica asteptarile pe termen lung. Un ludic si o pragmatica nu vor face casa buna…
Vestea buna este insa ca, in general, preferam oamenii ca noi. Ceea ce psihologii numesc „cuplare asortativa“ inseamna ca este mai probabil sa ne alegem un partener cu acelasi stil de a iubi decat pe cineva din spectrul opus. Si ca acest lucru ne ajuta sa pastram relatia.
Intre cuplurile studiate de specialistii nostri, partenerii cu relatii de succes si pe termen lung de obicei fac parte din aceeasi categorie de iubire. Inca ceva: stilurile acestea nu sunt categorii pure. Ele vin in amestecuri.
Poti fi un pragmatic si, ocazional, ludic (la tinerete sau cand te loveste criza varstei mijlocii). Sau poti fi o iubita maniacala cu ceva sacrificiu (Agape). Dar, de obicei, un bun predictor al succesului unei relatii este erosul puternic si viu. Previzibil, o premisa a esecului aceleiasi relatii este comportamentul ludic. Nimanui nu-i place sa fie schimbat ca o camasa…
Flori sau strecuratoare?
„Mi-a adus de Sfantul Valentin o strecuratoare cadou… Imagineaza-ti! OK, are umor si chiar imi doream asa ceva, stiu, dar stii, eu as fi vrut un buchet mare de trandafiri…“ Daca sotia dezamagita ar intelege ca alesul nu este neaparat genul romantic, ci mai curand pragmatic, poate ca ar fi mai putin dezumflata.
Noi toti avem diverse modele de raportare la realitate. Ceea ce este insa clar, e ca aceste cupluri rezistente in timp mai au ceva in comun: prietenia. Prietenia este un sentiment destul de legat de iubire, si cand au fost intrebati cine este cel mai bun prieten, fiecare si-a indicat propriul partener sau partenera. Asadar, iubirea este mai complexa si mai vasta decat o crede simtul comun.
Ea implica senzualitate (cel mai adesea), dar si umor (un studiu recent arata ca simtul umorului si mai ales un tip similar de umor este un bun predictor al succesului unui mariaj). Ea presupune prietenie si sentimentul ca esti ales dintre o multime de alti parteneri virtuali (de altfel, spun psihologii evolutionisti, acesta pare a fi sensul pentru care a evoluat acest sentiment – atasament puternic, ce garanteaza ca nu vei fi dat la o parte atunci cand apare cineva mai atragator la orizont…).
Si este un sentiment universal valabil intre culturi. Inca ceva: stilurile noastre de a iubi par a fi mostenite de la parinti. Dintr-un studiu facut de Hendnick si Hendnick, cam cu 15 ani in urma, in campusurile americane, reiese ca stilul de a iubi al studentilor era acelasi cu cel al parintilor lor. Nu este greu sa ne explicam de ce.
Parintii ne sunt modele si integram modul lor de a iubi in esenta psihologiei noastre, lucru care ne face sa evoluam frumos sau sa ne frigem degetele repetat si sa oferim o ratiune de a exista psihanalistilor…
