Ce ascund iubirile de toamna-primavara?
Pe termen scurt sau lung?
Exista o varsta optima intre partenerii unui cuplu? Ce se intampla atunci cand interesele sunt prea diferite, marcate de varsta fiecaruia dintre cei doi? Daca ea vrea la club si el la Opera?
„Toate ingrijorarile legate de diferenta de varsta intre parteneri au la baza dorinta ca un astfel de cuplu sa reziste mult in timp, ca dragostea sa dureze.
Dar asta nu sta sub controlul nostru. Nimic nu scapa neafectat de actiunea principiului impermanentei.
Multe din problemele care apar in cuplu sunt probleme generate de ignorarea principiului impermanentei.
Aproape toti vrem sa credem in iluzia acelui «si au trait fericiti pana la adanci batraneti».
Dar nevoia de siguranta da nastere nevoii de control, iar nevoia de control sufoca dragostea“, spune Virgil Ricu.
De ce atata frica?
Bine, bine, dar vine vremea in care ea e o femeie matura, iar el deja un octogenar. Problema, daca exista vreuna, in aceste cupluri, este una pe termen lung.
Virgil Ricu analizeaza aceste urmari: „Daca privim cu atentie, problema nu rezida in faptul ca anumite lucruri nu dureaza (asta poate fi chiar eliberator in multe cazuri!), ci in semnificatiile pe care noi le acordam acestui lucru.
Daca am fi onesti cu noi insine, am admite relativ usor faptul ca, daca am fi fiecare pe picioarele noastre (adica nu dependenti de celalalt, nu l-am folosi pe celalalt drept sprijin), daca am fi cu totii maturi din punct de vedere psihologic, despartirile nu ar fi o tragedie.
Intr-o lume ideala, despartirile ar fi la fel de firesti ca si intalnirile. O relatie de cateva luni ne poate schimba radical, revolutionar, modul de gandire (si, implicit, viata), iar o relatie de 20 de ani ne poate face sa ne simtim prizonieri cu sentinta pe viata.
Ce este de preferat? Reflectand asupra acestei intrebari, putem ajunge usor la concluzia ca cele mai multe discursuri despre dragoste ale oamenilor au de fapt prea putin de-a face cu dragostea.“
Si totusi… prejudecatile noastre traduc anumite temeri care, nu rareori, sunt intemeiate. Daca este sa privim cu luciditate lucrurile, care sunt pericolele pe termen lung?
„Un risc este cel al batranetii si al bolii. Luand ca exemplu un el de 40 si o ea de 20, odata cu trecerea anilor, el se poate transforma din taticul-print puternic care o rasfata pe tanara printesa in taticul batran si bolnav care are nevoie de ingrijire si supraveghere medicala.
Un alt risc este cel al conflictului intre generatii: mentalitati diferite, viziuni diferite asupra lumii, viteze de adaptare diferite. Fetita poate fi fericita cu o figura paterna, dar relatiile tata-fiica nu implica numai dragoste, ci si conflicte. Inclusiv acestea se vor juca in relatiile de cuplu“, spune psihoterapeutul.
Apoi, partenerul mai in varsta are, de obicei, copii din prima casatorie. Apar probleme cu a doua partenera? De ce tip?
„Probleme pot aparea (ele oricum apar tot timpul), dar nu atat din «feng-shui»-ul situatiei in sine, cat mai ales din lipsa clarificarii si verbalizarii nevoilor si intentiilor.
Daca acei copii nu au inteles si nu au acceptat divortul parintilor lor (pentru ca nu li s-a explicat suficient de clar), foarte probabil ei vor vedea in noul partener/ noua partenera un intrus, un element indezirabil, asupra caruia isi vor deplasa toata furia neexprimata fata de parinti.
Din fericire, azi, foarte multi copiii au intelepciunea de a prefera un parinte fericit intr-o alta relatie decat un parinte nefericit in relatie cu celalalt parinte al lor.
Copiii sufera atunci cand parintii sunt nefericiti (si, pe deasupra, se simt si vinovati pentru asta) si sunt fericiti atunci cand parintii se simt fericiti si liberi.
Sigur, daca partenerul mai in varsta are o fiica cam de varsta noii lui iubite, ne putem astepta la gelozia fiicei – de obicei, o gelozie deghizata in revolta si in dezgust.
Un alt aspect care are nevoie sa fie clarificat se refera la visurile celor doi parteneri in noul cuplu. Ea isi poate dori copii, experienta maternitatii, etc.
Altfel spus, un scenariu pe care el l-a trait deja si nu mai este interesat sa-l repete. El isi doreste acum o viata mai libera. Asta poate fi o problema.
Dar, ramanand in zona gandirii pozitive, nu exista problema care sa nu poata fi transformata in oportunitate sau, si mai bine, in revelatie.“
De Iuliana Alexa