Chillosofia: Cum să plecăm de acolo unde nu mai simțim „bine”
Astăzi în rubrica Chillosofia vorbim despre atașamente, drama despărțirii de partener. Despărțirea nu este o dramă. Emoțiile și atașamentul transformă despărțirea într-o dramă. Astăzi vom vorbi despre gestionarea emoțiilor în procesul unei despărțiri.
Viața ne obligă să trăim
Viața nu este liniară, perfectă și, din păcate, nu poate fi transformată într-un algoritm. Singura metodă de a simți viața este de a o vedea ca pe un experiment. A pleca și a nu te întoarce este un experiment care necesită multă voință.
Mama și tata – rădăcinile
Da, da. Totul pleacă din copilărie. Nu este vina nimănui, ne adaptăm la condițiile pe care le avem, ca niște Chillosofi adevărați. Primele ființe prin care simțim viața sunt părinții. Relațiile noastre mereu au la bază două figuri importante: figura mamei (femeie) și figura tatălui (bărbat). Fiecare figură are o funcție în formarea psihicului unui individ. Să presupunem că tata reprezintă legea și voința, iar mama reprezintă respectarea legii și înțelepciunea. Psihicul este un sistem deschis, în cazul său aspectul informaţional fiind cel hotărâtor. Totodată, este şi un sistem dinamic, în continuă transformare, ceea ce indică că orice relație (romantică, business, etc) depinde de dinamica în psihicul fiecărei părți participante.
Ce vei afla din acest articol?
- Cum ne afectează relația cu părinții viața personală;
- Ce este psihicul;
- Observarea – elementul cheie în etapa de dating;
- Separarea emoțională de partener;
- Despărțirea spontană sau planificată;
Ce este psihicul și de ce el ne împiedică să părăsim relația nesatisfăcătoare
Psihicul formează un sistem hipercomplex, având un mare număr de elemente, fiecare dintre ele fiind la rândul lor sisteme (perceptive, conceptuale). Mecanismul acesta poate funcționa normal până la relație și poate funcționa în mod defectuos într-o relație și după încheierea ei, dacă nu aplicăm în viața reală principiul autoreglării. Autoreglarea este imposibilă fără siguranța psihologică care de multe ori este compensată printr-o relație la distanță, o aproape relație, o relație de prietenie (deși îți dorești o relație romantică). Aceste relații noi le folosim drept pansament pentru rănile nevindecate din copilărie. Cea mai onestă și corectă metodă de compensare este relația pacient (client) – psihoterapeut. Un psihoterapeut va exista în viața ta atât cât îți dorești. Un psihoterapeut îți va crea condiții bune pentru o vindecare completă, nu temporară.
De ce ne simțim mai confortabil într-o relație
Având cele două figuri importante (mama și tata) drept reper, nefiind separați emoțional de părinți (când mai avem pretenții față de ei), noi în partener vom căuta (și găsi, folosind imaginația) cele două figuri. Fantezia creată îți va transforma viața în miere. Te vei simți, o perioadă, foarte confortabil în relație. Relația în acest context este o entitate separată (un hotel, nu o casă, o fantezie) și tu ai senzația că în acest hotel mereu va fi bine și frumos (în fanteziile noastre viața este mereu pozitivă). O altă caracteristică importantă a sistemului psihic este faptul de a fi un ansamblu autoreglabil. Principiul sistematizării ne obligă să nu uităm dependenţa multiplă a oricărui proces de alte subsisteme şi de sistemul cel mai cuprinzător – persoana, eul ei. În relațiile de tip hotel, unde tu vezi în partenerul tău cele două figuri importante și nimic mai mult – tu te pierzi, îți pierzi eul, vezi doar hotelul și ceea ce se furnizează în cadrul hotelului. Unde te pierzi? În fanteziile tale. Vei pierde contactul cu realitatea în câteva luni, maxim două.
Dacă vom scoate din această relație nevoia ta de siguranță psihologică, nu vei avea nevoie de acest hotel. Relația nu este o entitate nouă, perfectă, care există separat. Relația este ca o mașină care nu merge fără șofer. O mașină imaginară nu are nevoie de combustibil, service auto și asigurare, aici se simte diferența. O mașină reală te va duce din punctul A (viața single) în punctul B (căsătoria, familia). Cea imaginară îți permite să fii deja în punctul B (când tu ești single).
Observarea – cum să prevenim o relație toxică
“Eram oarbă, m-am păcălit singură” – îți vei spune, dacă nu vei aplica observarea în prima fază din relație. Observarea realizează cunoașterea cu ajutorul contactului direct, bazată pe mărturia simțurilor, prin urmare este prima metodă științifică din istorie. Observarea nu te va lăsa să zbori în nori. Această tehnică este preferata clientelor mele 30+. Este o metodă eficientă de a vedea omul fără să proiectăm pe el nunta și cei trei copii.
În psihologie există două tipuri de observaţii, pe baza cărora:
– urmărim reacţiile psihice exterioare ale unei persoane (observaţia externă);
– urmărim propriile noastre procese psihice (observaţia internă sau autoobservarea).
Cerinţele faţă de observare la un date:
— Să clarificăm din capul locului ce urmărim să constatăm la un potențial partener (valori, principii, religia);
— Ce aspecte ale comportării, în ce situaţii şi în care moment;
În felul acesta evităm să scăpăm din vedere fapte, reacţii importante pentru ipoteza pe care ne-o schițăm în legătură cu persoana observată ori cu fenomenul avut în vedere.
Orice relaţie este un experiment
Prin experiment înţelegem provocarea deliberată a unui fenomen psihic, în condiţii bine determinate, cu scopul de a găsi sau a verifica o ipoteză (studierea fenomenului). Iubirea este un fenomen, nu un eveniment. Fenomenul acesta poate fi explorat o viață întreagă sau câteva luni. Fiecare relație durează fix cât durează experimentul.
Când nu mai avem fenomene de studiat în cadrul experimentului nostru
Putem presupune că relațiile pot fi de mai multe feluri: relații de tip training, relații tranzacționale, relații strict sexuale și relații fără termen limită. Să presupunem că femeile consideră că partenerul lor ideal poate să reziste o tranziție de la relația de tip 1 până la relația de tip 4. De asemenea, putem presupune că bărbații rezolvă problema având câte o femeie pentru fiecare categorie de relație, în funcție de timpul pe care îl are disponibil. Toate cazurile enumerate sunt niște experimente.
Despărțirea – când fenomenul iubirii a fost explorat
Dragi Chillosofi,
Bărbați sau femei,
Mă adresez părții voastre adulte care gândește strategic, vrea ceva durabil. Poate că ești într-o relație în care totul este predictibil. Clar – fațada este satisfăcătoare, dar pe interior ești complet nefericit, nu există dinamică pozitivă. Dacă ți se pare că nu poți renunța la cineva, atunci nu renunți la versiunea ta aleasă de acea persoană.
Odată ce vă separați:
Nu te va suna.
Nu va sta pe canapeaua ta.
Nu o să bea ceai cu tine.
Nu se trezește în patul tău.
Nu îți cere comunicare, tandrețe, prezență, mâinile pe corp.
Nu-ți vorbește despre viața de zi cu zi.
Nu râde cu tine pentru că este bine dispus.
Nu împarte cina cu tine.
Nu pleacă în vacanță cu tine.
Nu te întreabă cum te descurci.
Nu te consolează în tristețe.
Nu alege cadouri pentru tine de Anul Nou.
Este o listă de milioane de dolari. Fiecare rând fiind precedat de același NU insidios care înspăimântă atât de mult superstiția naivă a multora. Gândurile sunt cu adevărat puternice. Mai ales acolo unde puterea lor constă în capacitatea de a percepe doar ceea ce este, și nu ceea ce îți dorești. Chiar mai mult decât orice altceva. Și de aceea, când ți se pare că nu-i dai voie celuilalt să plece, adevărul aici este că el nu a avut nevoie de permisiunea ta. Problema e la tine: nu poți încheia procesul de separare fără această permisiune de a merge mai departe.
A celebra viața împreună este o intimitate voluntară
Nu-ți permiți să ajungi la acel echilibru sănătos, în care cel care a plecat sau nu a acceptat nu este cel care este mai bun decât tine, ci cel care nu a coincis cu tine. Nu te lași să pleci până nu ajungi la acea siguranță în care iubirea nu necesită sacrificii, umilință sau pomană. Și nu schimbă nimic cu aceste daruri care îi distrug pe purtătorii lor. Nu-ți permiți să fii liber să numești pe nimeni, în afară de tine, ca manager al destinului tău și garantul singurei tale fericiri posibile. Nu te lași până nu ajungi în acel punct de creștere în care înțelegi bine că intimitatea este întotdeauna voluntară, ceea ce înseamnă că, chiar dacă o ții cu mâinile sau cu gândurile, nu o vei putea aduce înapoi.
Scenarii, scenarii
Dacă în relație îți este bine, atunci rămâi acolo, nu uita să te dezvolți pe plan personal.
Dacă nu îți mai este bine, dar, în mod paradoxal, îți place de tine în suferință, atunci las-o așa.
Dacă nu-ți convine viața-n suferință, îți reamintesc că după despărțire o perioadă nimeni nu te ține în brațe, cu excepția gândului tău copilăresc bolnav că a obține măcar o firimitură de la cineva rece și de neatins este mult mai valoros decât să fii cald cu cineva care vrea să fie cu tine.
Lumea adulților nu are nevoie de idoli.
Lumea adulților are nevoie de reciprocitate.
Meriți iubire reciprocă,
Valeria
