Concubinaj sau casnicie

O mana de orez aruncata la biserica, brate de flori… A si I. se casatoresc. Au 23 si 25 de ani. Au parte de tot alaiul, fotograf, biserica, rochie alba, chiar si o limuzina inchiriata de nasul cu dare de mana.

Pe treptele bisericii se asaza toata lumea pentru o fotografie de grup, la care participa chiar si parintii divortati ai mirelui, reuniti cu aceasta ocazie festiva.

Cam 50 de oameni veniti sa celebreze aceasta uniune sentimentala… Casatoria, chiar daca pierde teren in Europa, este inca o industrie profitabila si un eveniment care nu lasa pe nimeni indiferent.

In ciuda cinismelor tot mai publice (ati vazut Melancholia? In filmul lui Lars von Trier, Charlotte Rampling face un daramator rechizitoriu al mariajului…).

Casatoria este parca momentul magic al cuplului, celebrarea sa. Declararea publica a iubirii si ritualizarea ei vin sa combata ideea ca „niste hartii nu schimba nimic“.

Chiar daca am crezut ca este perimata, casatoria este, in continuare, un simbol puternic, singurul sinonim al promisiunilor de iubire eterna.

Si totusi multi tineri aleg concubinajul. Asadar, plaja alegerilor se largeste. Nimeni nu mai da cu piatra daca un copil apare in afara uniunii legale. Sunt aici cateva mize mai mult sau mai putin constiente, dar la fel de importante.

Are 56 de ani si depune marturie. A trait timp de 20 de ani cu cineva, dar nu sub acelasi acoperis. Apoi l-a intalnit pe viitorul sot.

„La 43 de ani a venit revelatia. Eu, cea independenta, aveam brusc chef sa fac dintr-un barbat sotul meu, si eu sa-i fiu sotie. La o luna dupa ce ne-am intalnit prima data, m-am mutat la el si ne-am legalizat relatia. Pare o nebunie, dar exact de asta aveam eu nevoie. Nu am avut nicio indoiala, nicio ezitare si nicio frica.“

Daca decizia trebuie trecuta pe la Primarie, povestea cu zane de la biserica este cea care conserva valorile familiale. Unii o fac azi pentru a da o anumita siguranta cuplului si pentru a fonda o familie.

„Eu si Marius ne-am intalnit pe cand aveam fiecare 20 de ani si ne-am mutat imediat impreuna. Ne-am oficializat relatia abia dupa zece ani, atunci cand a aparut fiul nostru. Asta, pentru a le da o anumita identitate copiilor si un cadru stabil. Dar asta nu a prea avut niciodata o semnificatie speciala pentru noi doi…“

Acelasi discurs pe ton pragmatic si din partea lui C., 38 de ani care s-a maritat pentru motive materiale, dupa zece ani de concubinaj si doi copii. „Eram in somaj“, povesteste ea, „si m-am gandit ca mariajul ma pune cumva la adapost de nesiguranta materiala, aveam macar pe cineva pe care sa ma bazez din punct de vedere pecuniar. Dar asta nu a schimbat prea mult relatia pe care o aveam cu acel om. Tineam la el la fel ca inainte si, oricum, nu e usor sa divortezi, deci m-am gandit bine inainte sa o fac.“

„La inceput, singurul scop al unui mariaj era asigurarea transmiterii bunurilor si a numelui“, spune psihoterapeuta Sylvie Tenenbaum. „Ideea de a amesteca aceste lucruri cu cea de iubire este destul de recenta, de asta nu stim prea bine ce sa facem. Dupa ani si ani de concubinaj, unii recurg la casatorie pentru a da soliditate unei relatii fragilizate in timp si care poate sa se sfarseasca. Reglarea acestei relatii din ratiuni pur pragmatice inseamna revenirea la ceea ce era mariajul in vremurile mai vechi.“

Concubinajul

Aceasta forta simbolica a mariajului, puterea sa in fata oamenilor, este exact ceea ce face ca alti oameni sa-l ocoleasca. Este cazul Iuliei, 30 de ani, care traieste fara forme, alaturi de prietenul ei, de noua ani.

„Ca sa fim fericiti, trebuie sa traim la adapost de lume, asa cred eu. Nu vreau sa-mi schimb numele, sa-mi pierd independenta si nici sa fac promisiuni pe care nu stiu daca le pot tine. Daca suntem impreuna, este pentru ca ne «alegem» unul pe celalalt in fiecare dimineata, nu pentru ca ne-am casatorit si acum, gata, trebuie sa traim unul cu celalalt. Libertatea este mai expusa tentatiilor, dar in acelasi timp, mai cinstita.“

Paul, un barbat matur, de 50 de ani, crede acelasi lucru. „Traim de 24 de ani impreuna si nu ne-am dus dupa vreo hartie la Primarie. Am crescut doi copii si nu ne-am pus vreodata problema sa ne casatorim, pentru ca nu avem chef de intalniri prea multe cu Administratia.“