Now Reading
Cum să vorbim ca să fim auziți?

Cum să vorbim ca să fim auziți?

Revista Psychologies
cum-să-vorbim-ca-să-fim-auziți

În orice fel de relație, a pune întrebări este esențial. Comunicarea ajută la menținerea unei conexiuni sănătoase și funcționale, iar întrebările sunt un instrument excelent pentru a ne ajuta să ne cunoaștem mai bine atât pe noi, cât și pe ceilalți. În acest context, Maltesers vine în întâmpinarea consumatorilor cu un joc de „Cărți pentru inimi deschise”, care include o serie de întrebări menite să alunge orice formă de tabu din jurul relațiilor. Întrebările se concentrează în jurul a trei subiecte principale: relații, tabuuri și încredere în sine.

Cum deschidem o conversație dacă cei din jur nu sunt foarte familiarizați cu asta? Abordarea prin intermediul unui joc poate aduce oamenii mai aproape ca niciodată, permițându-le să se bucure de timpul petrecut împreună și să se cunoască mai bine. Acest lucru este subliniat și de jocul „Cărți pentru inimi deschise”, care conține 30 de întrebări concepute pentru toată lumea: de la iubiți și frați, până la părinți cu copii. Mecanica jocului este simplă – jucătorii întreabă și răspund reciproc la întrebări. Versiunea online a jocului poate fi accesată pe site-ul www.maltesers-game.com.

Petrecerea timpului împreună, împărtășirea sentimentelor și schimbul de opinii reprezintă acele mici momente care ne fac viața împlinită și ne conduc spre o relație fericită. Astfel, jocul creat de Maltesers este despre conexiune și vulnerabilitate, dar mai ales despre curajul de a împărtăși aceste lucruri cu cei apropiați nouă.

„Comunicarea este instrumentul pe care îl avem la îndemână pentru a ne simți văzuți, auziți și apreciați în relațiile din viața noastră. Mai exact, să ne conectăm. Doar a vorbi nu este suficient. Relațiile noastre au nevoie de vulnerabilitate și curaj. Acestea sunt ingredientele de care, uneori, ne este teamă. Atunci când vorbim despre emoțiile noastre sau despre subiectele care ne preocupă, deschidem și menținem o conversație în cel mai transparent și uman mod. Cred că jocul de „Cărți pentru inimi deschise” poate fi acel sprijin ce ne îndrumă să punem în cuvinte și chiar să ne gândim la întrebări ce au rămas neadresate în relațiile semnificative. Contextul unui joc face ca mintea să se relaxeze și să dea voie curiozității să apară”, a precizat Diana Lupu, psiholog și psihoterapeut relațional.

Iată 6 principii ale unui dialog sănătos:

  1. Ascultă

E important să adresăm întrebări deschise și să ne exprimăm interesul față de interlocutorii noștri, nu să-i evaluăm. Permite-i celuilalt să vorbească deschis și oferă-i un spațiu sigur în care să-l poți asculta.

  1. Fii specific

Dacă vrei să faci observații cuiva, fii specific. Subliniază un anumit comportament sau o anumită greșeală, nu judeca și nu condamna persoana. Cu alte cuvinte, s-ar putea să nu fiți de acord cu un anumit comportament dintr-o situație dată, însă persoana vă este simpatică în continuare.

  1. Din punctul meu de vedere

Comunicare deschisă din poziția așa-numitei formulări „din punctul meu de vedere”. Critica, dar și lauda, sunt greu de acceptat de unii oameni dacă sunt comunicate la nivelul unei afirmații generale: „tu ești așa și așa”. Dacă părerea este exprimată prin ceea ce observi la cealaltă persoană, cum gândesc despre ea și ceea ce îmi place sau nu îmi place la ea, este mai ușor să fie acceptată.

  1. Clar și la obiect

Când vorbim despre ceva neplăcut, avem adesea tendința de a lăsa indicii, fără să exprimăm clar problema. Cealaltă persoană poate să nu le înțeleagă sau să le interpreteze greșit. Încearcă să pregătești în avans ceea ce vrei să-i spui celuilalt sau imaginează-ți cum vei spune acel lucru. Acest lucru va fi de mare ajutor.

  1. Parafrazează

Această tehnică este folosită în comunicarea la locul de muncă, dar este și foarte utilă și în discuțiile de zi cu zi. Când omologul tău termină de vorbit, încearcă să repeți pe scurt ceea ce a spus el/ea cu propriile tale cuvinte. Acest lucru vă ajuta la clarificarea mesajului și la mai buna înțelegere a semnificației vorbelor celuilalt. În plus, îi vei arăta că ai fost atent și că ai ascultat.

  1. Conversația prin joc

Dacă nu știi cum să inițiezi o discuție și să cunoști pe cineva, încearcă un joc care să te ghideze prin conversație într-un mod natural. Jocul de cărți pentru inimi deschise, cu întrebările sale bine alese, abordează cu ușurință subiecte despre care poți să vorbești și îți arată cum să comunici cu ușurință și entuziasm.

Despre brandul Maltesers

Bilele de ciocolată Maltesers fac parte din portofoliul companiei Mars. Acestea sunt produse încă din 1936, atunci când brandul a fost lansat pentru prima dată în Marea Britanie. Sloganul bilelor de ciocolată cu interior crocant este „ia lucrurile cât mai lejer” și are la bază ideea de joc, de a împărtăși, dar și de a ne bucura de momente împreună. Brandul Maltesers face parte din portofoliul Mars, o afacere de familie începută în urmă cu mai bine de 100 de ani. Strategia pe termen lung a companiei se bazează pe ideea conform căreia lumea pe care ne-o dorim în viitor începe cu modul în care facem lucrurile astăzi. De aceea se poziționează ca o companie care oferă șanse egale și ajută femeile de pretutindeni să-și atingă potențialul.

Despre compania Mars

Mars este o afacere de familie începută în urmă cu mai bine de 100 de ani. Această independență oferă companiei libertatea și oportunitatea de a gândi în contextul unor generații întregi, nu doar în cadrul unor lucruri punctuale, astfel încât să poată investi în viitorul pe termen lung al acesteia. Ambițiile îndrăznețe sunt susținute de acțiunile celor 115 000 de asociați din 80 de țări. De asemenea, Mars s-a impus de mult timp ca o companie care oferă șanse egale pentru toți și încurajează alte companii să creeze medii incluzive și să ia măsuri împreună pentru a ajuta femeile de pretutindeni să-și atingă atingă potențialul. Mai multe despre companie puteți găsi pe https://www.mars.com/.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top