Curajul sentimental
Duminica am sunat la usa. Mi-a deschis colega ei de camera, am intrat si inauntru era Camelia, statea pe patul ei… Singur cu trei „mediciniste”… ma treceau toate apele. Camelia era distanta, raspundea monosilabic… Am invitat-o la ziua fratelui meu. Tot drumul pana acolo nu a scos 10 propozitii. Nu mai stiam ce sa cred, imi venea sa fug, ma gandeam ca dupa ziua asta totul se va narui. In sfarsit am ajuns si datorita atmosferei create de cei prezenti, parca am inceput sa intrevad o raza de speranta.
La un moment dat cei prezenti care ma cunosteau drept un tip care traieste petrecerile si vazandu-ma cat eram de rezervat au inceput sa faca glume pe seama mea… Atunci Camelia m-a luat de mana ocrotitor, de parca ar fi vrut sa spuna „sunt langa tine”… Am plecat spre casa, si cand ne-am luat la revedere am sarutat-o scurt, dar am stiut ca va fi a mea. Si asa a fost, de atunci suntem impreuna iar acum avem o fetita de un an si opt luni.
Camelia: Cum aveam sa constat mai tarziu, in acel weekend imi era menit sa-mi cunosc viitorul prieten, mai tarziu sot si apoi tatal copilului meu. Colegele cu care am fost la discoteca mi-au zis: „Il vezi pe baiatul acela? Trebuie sa afle de la tine cum te cheama si unde te poate intalni pentru ca te place mult.” Un pic suspicioasa, am privit peste umar si l-am vazut pe EL. Mi-am dat seama ca nu era deloc o gluma. A doua zi a venit la mine si de atunci suntem de nedespartit.
She’s the one
Ruxandra, manager relatii clienti si Liviu, economist
Ruxandra: Ne-am cunoscut pe chat. In ziua aceea, pe el il framanta o intrebare: este posibil sa te imbeti de cola? Lui i se intamplase asta. Asa am pornit o discutie foarte serioasa. Am continuat cu mesaje, emailuri si, in final, cu un SMS despre locul si ora unde urma sa ne vedem. Ne-am intalnit la metrou si apoi am mers la o cafenea. Dupa cateva ore, ne-am mutat in alta, unde am stat pana pe la 2 noaptea.
Liviu mi-a parut un tip pentru care fericirea nu e deloc greu sau imposibil de atins, foarte multumit de ceea ce i se intampla, ce are si ce este. Ca si cum nu avea nicio nemultumire, nicio problema, nicio frustrare. Mi-a placut umorul lui, avea replici spontane si pline de efect, de parca erau pregatite dinainte. Mi-am zis ca e un tip cu care voi rade toata viata.
Si asa este. A doua zi, mi-am anuntat toti prietenii ca m-am indragostit.
Liviu: Amandoi eram inscrisi pe forumul de discutii al unui cotidian central. Fiind interesati de aproximativ aceleasi subiecte, norocul a facut ca nickname „X” sa interactioneze din ce in ce mai des cu nickname „Y”. Datorita conexiunilor foarte bune de Internet pe care le aveam, mesajele noastre nu au fost distorsionate si am putut stabili din prima locul primei noastre intalniri intr-un loc foarte romantic: statia de metrou Dristor 2.
In momentul abordarii subiectului „intalnire”, deja nu doream sa ne vedem pentru a continua comentariile la adresa limbii de lemn iliesciene sau a inundatiilor catastrofale din Managua. Ceea ce doream noi sa abordam era stimulat de poze si mesaje personale. Iar realitatea virtuala deja nu ne mai era suficienta pentru a continua.
In ziua de 18 aprilie 2005, X si Y erau in metrou spre Universitate si se studiau unul pe altul, cautand sa identifice valentele dovedite cu atata elan pe forumul mai sus amintit. Mi-a placut de ea de la inceput (inainte sa se creeze puntea afectiva), am gasit ce sa discutam. Altceva… ca s-a dedicat momentului, ca nu s-a suparat cand i-am mancat salata. Am simtit de la inceput (a se citi „in primele doua saptamani”) ca „she’s the one”.
Foto: Sebastian Enache.
