Daca ar exista acel cineva…
Divorturi, celibat… se clatina oare mitul partenerului ideal? Nu prea, spun studiile. Cautarea celuilalt, a unei persoane care ne completeaza perfect, isi gaseste radacinile in cel mai profund nivel al psihicului nostru…
„E brunet? E blond? Nu stiu nimic despre el, stiu doar ca exista…” asa spunea refrenul unei melodii fredonate de Catherine Deneuve in „Les demoiselles de Rochefort”, prin anul 1966. Dupa ani buni de la emanciparea sexuala, dupa miscarea feminista si schimbarea moravurilor, mitul lui Fat-Frumos inca le bantuie pe femei. Pe site-urile de matrimoniale fetele inca mai cauta partenerul ideal, cel „facut pentru mine”. Sa fie „matur, bogat si „tandru”. „Sa vrea doi sau trei copii…“ Dorinta de a avea un partener compatibil cu trasaturile noastre psihologice este la fel de puternica. De ce?
In cautarea jumatatii pierdute
Pentru ca acest mit exista de cand lumea. De exemplu, Adam si Eva: ea este creata din coasta lui. Iar el era foarte trist cat timp ea nu exista.
„Banchetul” lui Platon este primul text care isi propune sa explice iubirea din punct de vedere filozofic. Acolo dragostea este descrisa ca o permanenta cautare a unei jumatati cu care, odata, in timpuri mitice, formam o singura fiinta: „androginul”, fiinta completa. Fiecare isi cauta deci aceasta jumatate perfecta…
Povestile, precum Cenusareasa ori Alba ca Zapada adauga alte mituri despre partenerul ideal. Este dificil sa nu le luam in considerare atunci cand analizam felul cum imaginarul nostru se structureaza, inca din copilarie, in raport cu partenerul. Dar poate ca toate acestea pot fi intelese si in alt mod.
O amprenta inconstienta
Psihanaliza incearca sa dea o alta lectura acestor povesti. Cunoastem toti importanta figurii tatalui in inconstientul unei femei. Si mai exista o relatie foarte veche, si mai importanta. Fantasma unei relatii ideale care inseamna „100% multumire, 0% conflict” te duce cu gandul la primele zile din viata cand copilul este idealizat ca o comoara fara pret de parintele care se ocupa de el, de mama in special.
Pentru Freud, a gasi idealul inseamna a regasi legatura cu primul obiect al dragostei, mama. Iar aceasta dragoste era una bazata pe asemanare si identificare. Dar dorinta are nevoie de identitate dar si de diversitate pentru ca ea sa existe in cuplu.
De la „acelasi” la „celalalt”
De obicei, in chip spontan, si pentru ca suntem destul de egocentrici, compatibilitatea cu celalalt inseamna pentru noi mai mult asemanare cu noi: aceleasi gusturi, aceleasi valori, acelasi nivel socio-cultural. Oare nu sunt aceste afirmatii semnele unei intalniri fericite? Sociologii confirma acest lucru. Dar, daca depasim oglindirea aceasta si incepem sa iubim la celalalt si ceea ce il diferentiaza de noi, abia atunci suntem pe drumul cel bun al sudarii unui cuplu.
„Daca ramanem alaturi de cineva care mai are si defecte pe care le putem recunoaste uneori si la noi insine, asta inseamna ca am depasit fantasma partenerului ideal, infantil, pentru a putea in final sa ne intalnim partenerul adult, de care sa ne putem atasa“, spune Héléne Vecchiali, psihanalista.
Mitul lui Fat-Frumos sau cel al sufletului pereche ne proiecteaza in trecut, in copilarie. De ce? Pentru ca ele se sprijina pe ideea ca suntem doua fiinte incomplete in cautarea a ceva ce ne seamana, pentru a crea ceva nou: cuplul.
Sase intebari pentru un cuplu sanatos:
1. Ne intereseaza ce se intampla in viata celuilalt?
2. Simtim respect si admiratie unul pentru celalalt?
3. Simtim nevoia sa ne impartasim emotiile si sentimentele?
4. Suntem pregatiti sa ne lasam influentati de celalat, sa-I cedam uneori si sa nu-I cedam in alte privinte?
5. Suntem capabili sa ne revizuim pozitia cu privire la o anumita problema si sa depasim un conflict?
6. Avem aceleasi conceptii si principii despre viata si despre viitor?
Ai raspuns cu “da” de 6 ori? Atunci aveti un cuplu solid.
Ai ezitat de multe ori? Este bine sa reflectati la modul in care va puteti intari relatia.
Pascale Senk
Traducere si adaptare Iuliana Alexa
Foto: dreamstime.com.
