Dansul în doi
Este nevoie de sacrificiu ca să păstrezi o relaţie? Doar dacă eşti în relaţia nepotrivită.
Mulţi ani la rând am încercat să mă conving că el nu e chiar aşa de violent: verbal, emoţional, comportamental. Îi găseam mereu scuze şi de multe ori mă credeam eu însămi vinovată. Dacă simţi că traiul alături de partener este ca şi cum ai călca pe coji de ouă, dacă te aştepţi că poate izbucni în orice secundă, nu, nu este o relaţie normală. Şi, mai important, cel mai probabil nu, nu eşti tu de vină.
Dacă simţi că nu e niciodată de ajuns ce faci sau ce spui, dacă eşti tratată cu ignoranţă sau tăcere, da, este tot abuz. Dacă ţi se aplică un comportament cald-rece, dacă este mereu imprevizibil, nemulţumit sau misterios nu, nu e o relaţie sănătoasă. Dar schimbarea nu stă în reproşuri sau răspunsul cu aceeaşi monedă. Ci în dialog, comunicare şi rezolvarea propriilor răni, care ne fac să intrăm în asemenea relaţii.
Se vorbeşte mult despre rata tot mai crescută a divorţurilor. Este adevărat că schimbăm partenerii imediat ce întrevedem o fisură? Da, este posibil.
Cred cu tărie în valorile familiei, în încredere şi construcţii sănătoase în cuplu. Cred că numai cu muncă şi sacrificiu bine înţeles poţi avea o relaţie de durată. Numai că pentru asta, cei doi se întâlnesc mereu la mijloc. Dăruiesc reciproc, se sprijină pe rând, fără să simtă că fac un efort. Când există iubire, aceste fapte vin de la sine. Când există compatibilitate, este un dans pe care cei doi îl fac neobosiţi în doi. Când există respect, fiecare încearcă să se cunoască pe sineşi să lucreze mai întâi cu el însuşi.
Citește continuarea articolului în ediția dubla iunie – iulie 2024 a revistei Psychologies sau abonează-te și profită de ofertele speciale!
