Now Reading
De ce cuplurile se despart după 5-10 ani de căsătorie

De ce cuplurile se despart după 5-10 ani de căsătorie

alexandru-plesea
de-ce-cuplurile-se-despart-după-5-10-ani-de-căsătorie

Intrarea într-o relație este ca prepararea alimentelor și pofta de mâncare. Cu cât mai tare îți este foame, cu atât mai bine/ mult vrei să mănânci. Astfel, omul trece la treabă și își pregătește mâncarea în funcție de poftele sale. Relația care începe să prindă viață între El și Ea, devine un meniu delicios la un restaurant de 5 stele Michelin.

Modul în care ei se vor privi, mângâia, alinta, invita, comunica, unul cu altul la începutul relației este asemănător alegerilor alimentelor din piață. Le vrei pe cele mai bune, gustoase, arătoase. Astfel, cei doi pregătesc meniul relației/ vieții lor.

Formarea cuplului presupune asumarea ca odată ce ai pregătit mâncarea, trebuie să și o mănânci. Nu poți să fi mers la magazin, timp pierdut, dat bani, venit acasă, spălat alimente, pregătit, făcut miros, gustat, iar pe urmă să nu o mănânci. Tocmai procesul anterior este efortul pe care l-ai depus pentru un meniu reușit. Și de asta o vei mânca.

Relația este poarta omului spre saturație, satisfacție și împlinire. După ce le obține, omul are nevoie să nu îndepărteze aceste lucruri. Pofta de mâncare aduce cu ea saturația fizică, pofta de relație aduce satisfacția emoțională. După ce saturația s-a instalat, omul își pierde pofta până la noi stimuli fizici sau emoționali.

Cuplurile durabile sunt cele ale căror satisfacție nu este întreruptă de ce face unul sau celălalt. Ei se acceptă și se descoperă ca în prima zi, astfel curiozitatea, întrebările și prietenia sunt la locul lor.

Cuplurile care nu sunt durabile sunt cele ale căror satisfacție se întrerupe din cauza faptului că la începutul relației lor, au arătat și au adus în față ceea ce nu sunt de fapt. Exact ca produsele din magazin, le iei azi și mâine sunt palide. Astfel, cei doi la început joacă un rol inventat pentru a crea imaginea dorita sau vrută de client/ relația, cu un anume interes. O asemenea pățanie cuprinde nesinceritate, incertitudine și instabilitate.

Pentru cei din urmă, după niște ani de conviețuire, mâncarea nu mai are gust. Emoția nu mai apare, atingerea, mângâierea și îmbrățișarea s-au dus, alintarea, acceptarea și înțelegerea, nici urmă de ele. Iar dragostea care i-a legat este îmbrăcată cu hainele nesincerității.

Cuplurile cărora le-a trecut pofta unul de celălalt, pot totuși echilibra prin deschidere rapidă, entuziasm și spontaneitate, toate cerând efort din plin. Cuplurile cărora pofta încă le mai ține suspansul ridicat, au nevoie de împlinire în 3 direcții: fizic, emoțional și mental. Fiecare dintre cei doi, având un obiectiv în aceste direcții. Niciuna dintre aceste 3 direcții nu are nevoie de satisfacție. Dacă aceasta va apărea, relația se poate opri. Continuarea căutării împlinirii prin cel ales ‚să-ți stea la masă’ este împlinirea.

Divorțul/ despărțirea nu vine din lipsa de dragoste, ci din claritatea pe care unul îl vede, în sfârșit pe celălalt, cu adevărat. Astfel, își dă seamă că nu este cum își dorea să fie. Despărțirea devine astfel un nou drum spre sinceritate, loialitate, deschidere și acceptare.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top