De ce ne este teama sa ne despartim?
Frica de a fi inlocuit
Camelia si Bogdan s-au cunoscut in adolescenta, au lucrat impreuna, au avut doi copii. Si apoi iubirea s-a stins. Intr-o zi, Camelia a iesit din relatia fuzionala. A intalnit un alt barbat, de care s-a indragostit, dar nu a putut sa isi paraseasca partenerul. Bogdan a aflat, nu a putut sa accepte, dar nu a plecat nici el. Ruptura s-a produs, insa despartirea a survenit abia peste cativa ani.
„Tra iam ca un frate si o sora. Aveam camere separate“, isi aduce aminte Bogdan. O respingere greu de suportat, o rana violenta pentru barbatul din Bogdan. Intr-o zi, intalneste o femeie care il doreste si isi recladeste increderea de care sotia sa il facuse sa se indoiasca. Pleaca. Si nu intelege de ce Camelia este dintr-o data suparata pe el, mai ales ca ea nu-l mai dorea. Paradoxal? Nu, pentru inconstientul nostru, care ignora contradictia, a abandona si a fi abandonat este acelasi lucru. O astfel de femeie, care totusi a decis sa se desparta din proprie initiativa, cade in depresie: influentata de gandurile sale inconstiente, are senzatia ca a fost parasita…
Camelia descopera ca a fost inlocuita de o alta femeie. Gand insuportabil! Asta a readus-o, inconstient, la o situatie pe care o cunoaste fiecare fetita in momentul trairii complexului oedipian: sentimentul de neputinta pentru ca rivala sa – mama – are ce vrea ea, adica pe tata. Pentru a evita retrairea acestei situatii, anumite femei, desi profund nemultumite de cuplul lor, prefera sa ramana. Sunt si femei care, in momentul in care sunt gata sa faca pasul despartirii, se razgandesc subit si decid sa ramana daca simt ca o rivala il doreste pe partener. In momentul acela, dorinta stinsa se reaprinde din cenusa…
Frica de singuratate
Pentru Donald Winnicott, celebru pedopsihiatru englez „capacitatea individului de a fi singur constituie unul dintre semnele cele mai importante de maturitate afectiva“. E nevoie, explica el, ca bebelusul „sa fi trait experienta de a fi singur, atat pe cand era sugar, cat si mic copil, chiar daca era in prezenta mamei“.
Psihanalista Melanie Klein considera ca aceasta capacitate de a fi singur are la baza existenta, in realitatea psihologica a individului, in copilaria lui, a unui „obiect bun“ de atasare. De obicei, mama este cea care reprezinta acest obiect bun, in masura in care a ajutat copilul sa obtina gradul de siguranta interioara necesara pentru a infrunta viata si frustrarile ei. Fara aceasta securitate interioara, frica de singuratate nu poate fi depasita. Ea conduce la o lipsa de incredere in propria persoana care ne determina sa ramanem cu acela pe care intr-o zi am avut „sansa“ sa il intalnim. Apare si o neliniste, accentuata de imaginea pe care societatea o promoveaza. Libera si disponibila, femeia singura e invidiata, dar in acelasi timp provoaca frica celorlalte femei.
Frica de pierdere a confortului
Toate studiile demonstreaza ca despartirile le afecteaza financiar pe femei. In continuare, barbatii au cele mai mari salarii, si pensiile alimentare – atunci cand exista – rar compenseaza scaderea nivelului de viata care urmeaza unei despartiri. De aici, frica de a trebui sa renunti la un anumit confort, afectiv si material in acelasi timp, confort pe care l-ai avut la un moment dat.
„Nu pot sa plec fiindca nu voi fi in stare niciodata sa le ofer copiilor mei ceea ce au azi. Sotul meu are puterea financiara si de decizie in familia noastra.“ Cu un sot medic, Felicia S. are un nivel de trai pe care salariul sau de secretara nu i-ar permite sa il intretina daca ar constitui singura ei sursa de venit.
Dar atentie la formula simplista „ramane cu el pentru banii lui“! Putem recunoaste in ea mecanismul inconstientului, prin care se compenseaza o nesiguranta interioara prin bunuri exterioare. Banii nu sunt de multe ori decat substitutul unei lipse de dragoste. Chiar daca el nu ar avea bani, ea ar ramane totusi cu el, probabil.
Dar e posibil, in egala masura, ca banii lui sa o fi sedus pentru ca ii dadeau sentimentul sigurantei.