Divorțul, o călătorie către vindecare
Deși este un parcurs dureros pentru partenerii implicați, pentru copii, pentru familie și pentru prietenii apropiați ai cuplului, divorțul poate fi privit și ca o călătorie a transformării interioare, a vindecării și a trecerii într-o nouă etapă de viață.
O recentă cercetare statistică realizată de Școala pentru cuplu, denumită „Provocările cuplurilor din România”, ne arată că în România anilor 2020-2021 durata medie a căsătoriilor durează undeva la 8-9 ani, acestea finalizându-se cu divorț. La cercetarea mai sus amintită au participat 1085 de persoane, în majoritate femei, iar răspunsurile valide au fost în număr de 1000.
Studiul precizează de asemenea, conform datelor Eurostat (2017), că practic la 4,6 căsătorii există un divorț.
Deși soluțiile de redresare sunt astăzi accesibile și când scriu asta mă gândesc la terapia de cuplu, terapia individuală și terapia de grup sau grupurile de susținere a persoanelor care trec prin perioade dificile în relația de cuplu, puține sunt totuși cuplurile din România care apelează la astfel de servicii.
Am trecut prin separare și divorț, cât și prin psihoterapie de cuplu. Am observat că aceasta poate fi de folos în două direcții: una este aceea de a ajuta cuplul să înțeleagă mai bine momentul în care se află, să conștientizeze nevoile proprii și ale partenerului de viață și să acționeze în direcția găsirii resurselor individuale care să ajute și să susțină cuplul pentru a merge mai departe împreună. Cea de a doua direcție este aceea de a însoți cuplul în procesul – de cele mai multe ori dureros – al separării.
Scopul terapiei se poate schimba pe parcurs. Viața mi-a arătat că există cupluri care vin în consiliere sau terapie cu intenția de a merge mai departe împreună și care descoperă pe parcurs că le este mai bine separat, dar și cupluri care vin hotărâte să se despartă, iar în procesul terapeutic se redescoperă așa cum nucredeau că o pot face vreodată și găsesc împreună mijloacele și căile potrivite să contruiască o nouă viață împreună.
Ceea ce este important, ramâne faptul că există soluții, atât timp cât partenerii rămân deschiși unul către celălalt și către a căuta și a primi sprjinul de care au nevoie din afară. Din experiența personală și a studiilor parcurse, am observat că divorțul reprezintă acel moment când suntem obligați să privim către interiorul nostru. Autocunoașterea, parcurgerea în paralel cu terapia de cuplu a unui proces individual de consiliere și psihoterapie, poate ajuta la alegerea căii potrivite pentru fiecare. De asemenea, împărtășirea experiențelor de viață cu semenii noștri, este foarte valoroasă, fiindcă de cele mai multe ori suntem oglinzi unii pentru ceilalți. Tiparele pe care le aducem în relațiile noastre sunt similare, trăind cu toții în contexte de viață – fie că ne place sau nu să acceptăm asta – destul de asemănătoare.
Grupurile de susținere și cele pentru dezvoltare personală pot fi un real sprijin în momentele de schimbare majoră din viața noastră. Am creat un astfel de grup de susținere pentru persoanele care trec sau au trecut prin separare și divorț, ce are întâlniri bilunare online. Participantele sunt deocamdată doar femei ce locuiesc în România sau în diaspora, cu vârste cuprinse între 25-55 de ani. Am avut însă și bucuria de a primi la două întâlniri în cercul nostru și doi bărbați dornici ne fie alături să împărtășească cu noi din experiența lor despre viața în cuplu.
Întâlnirile noastre sunt despre puterea de a ne accepta așa cumsuntem, despre descoperirea și exprimarea emoțiilor, despre conținere emoțională și suportul grupului, despre bucuria de fi împreună într-un spațiu de siguranță și de împărtășire, despre căutarea și găsirea de soluții pentru o viață mai bună, mai blândă,cu mai multă compasiune și iubire față de sine și față de semenii noștri.
Închei prin a sublinia faptul că orice alegere facem, este important să fie în acord cu ceea ce suntem, cu ceea ce simțim, cu conștientizarea consecințelor care apar și cu impactul pe care alegerile noastre îl au asupra noastră și asupra celorlalți.
O viață conștientă este o viață cu sens, iar relațiile noastre oglindesc în exterior ceea ce suntem în interior. De aceea, chiar dacă un divorț reprezintă o schimbare majoră, uneori poate fi alegerea potrivită pentru o viață mai bună, mai fericită, pentru relații autentice și sănătoase, pentru descoperirea puterilor și a resurselor individuale de a mergemai departe în călătoria proprie către vindecare.
Psihologia este pasiunea sa. O definește abordarea holistică trup-minte-spirit, lucrul cu copiii, cu adolescenții și cu adulții și îşi doreşte să contribuie semnificativ la schimbarea paradigmei educației relaționale din România.