Dorinta de dorinta

Dar sunt si exceptii. Sara, o femeie manager in varsta de 32 de ani, foarte angrenata profesional, nu vede legatura dintre nevoia de sens si cea de sex. „Sunt atatea presiuni pentru ca noi, femeile, sa devenim ma­sini sexuale. Cand do­rin­ta scade, ne e rusine. E si mai greu da­ca incerc sa-i vorbesc partenerului des­pre a­cest lucru: are impresia ca il resping. In felul acesta, ma simt si vinovata si neputincioasa.“

Dar multi nu sunt de acord cu ea. „Sotia mea imi daduse rolul de cap al familiei, dar fara ca eu sa mi-l doresc; ideea nu-mi spunea nimic, totul s-a na­ruit“, spune Grig, 40 de ani. „Nu e nimic mai insuportabil decat sa nu-ti mai poti im­par­ta­si intimitatea, sa traiesti doar situatii de genul «hai sa completam im­pre­u­na un formular de imprumut care tre­­­­­­­­buie completat» sau «sa dam drumul la masina de spalat».” Uneori simtim alt tip de presiune care ne stre­­­­­­­­­­­­­­seaza.

Cati dintre noi nu tra­iesc cu ideea unei do­rin­te ca­­re rezista atat cotidi­a­nului, cat si trecerii timpului? Aceasta asteptare resemnata este, pro­babil, principalul pericol care-i ameninta pe in­dra­gos­ti­tii de azi. Multi prefera sa evite sa locuiasca impreuna, idee ce pare a fi conside­rata principalul motiv de „moar­te a do­rintei.“

Putem sa nu dorim?

Exista stari patologice de lipsa a dorintei, din fericire rare. Barbatul este programat sa fie atras de femeie. Dar cu cat se confrunta cu com­ple­xitatea vietii, cu atat risca sa nu mai gaseasca loc pentru dorinta. Atunci, cauta „trucuri“: camasi de noapte transparente si scurte, weekenduri fara co­pii. Ni­mic nu e de neglijat, nici de dispre­tuit, dar efectul a tot ce e siste­matic se uzea­za repede.

Nu exista cu a­de­va­­rat o re­­­teta. E vorba mai de­graba de a folosi toate mo­da­li­ta­ti­le imaginabile pentru a reaseza sexul in centrul re­­­­­­la­tiei. De aici se pot naste atitudini, at­mosfera si i­ma­­­­­­­­ginatie. E o ca­la­to­rie spre celalalt si spre propria fi­in­ta. La oameni, spre deosebire de ma­­­­­­miferele mai putin evolu­ate, a crea un climat erotic de durata trece prin mai multe cai de­cat cea senzoriala.

Atentia pe care o acordam partenerului, gesturile care-l pun in va­­loare si raportarea noastra la lu­me il fac mai a­tra­ga­tor. Dorinta se­xu­ala devine consecinta interesului binevoitor a­cordat celui­­lalt. Multi cred ca se poa­te iubi fara a fa­ce dragoste, dar putini a­jung sa isi relanseze durabil relatia de cuplu fara sa se iubeasca fizic.

„Daca nu am chef, indraznesc s-o spun“
Ana, 35 de ani, inginera

„Mi-a fost intotdeauna greu sa-mi urmez dorinta fizica si sa o exprim. Dar, dupa nasterea primului meu copil, acest lucru s-a agravat pana la momentul in care nu voiam deloc sa fac dragoste. Am incercat sa vorbim despre acest subiect si am cazut de acord sa mergem la un psiholog.

Timp de aproape un an, am mers la sedinte la fiecare 15 zile. Am inceput sa vorbim despre inhibitiile noastre, despre ce nu prea mergea in viata noastra sexuala, cat si despre situatiile cu care ne confruntam zi de zi. A fost greu la inceput, dar, cu fiecare sedinta, am reusit sa ii vorbesc lui Bogdan cu mai multa incredere si mai multa libertate.

Dupa vorbe, am trecut la masaj, atingeri usoare sau mangaieri mai senzuale. Etapa cea mai grea a fost observarea sexului celuilalt intr-un mod foarte anatomic. Niciodata nu-mi permisesem asa ceva si nici nu lasasem vreodata un barbat sa ma examineze astfel. Era ca si cum as fi stat goala pentru prima oara in fata lui.

Aceasta terapie mi-a permis sa spun ceea ce simteam, m-a eliberat: invatand sa exprim ce doream si ce simteam, am invatat sa-mi identific dorinta. Azi, daca nu am chef sa fac dragoste, indraznesc s-o spun. Dar, daca am «chef sa am chef», stiu cum sa il fac sa-i vina cheful. Stiu care sunt preludiile potrivite, de ce mangaieri am eu nevoie. De fapt, terapia nu mi-a marit dorinta, ci mi-a permis sa am acces la ea.“

„Ma gandeam ca nu sunt bun la pat“
Bogdan, 38 de ani, profesor

„Dupa nasterea celui de-al doilea copil, n-am mai facut dragoste timp de sase luni. Am suportat greu aceasta perioada. Ma gandeam ca nu ma mai dorea. Era vina mea, ma gandeam ca nu sunt bun la pat. Incercam sa ma adaptez la ce credeam eu ca erau dorintele ei. Cand mi-a propus sa mergem la un psiholog, n-am ezitat. Voiam cu adevarat sa traim o sexualitate normala.

Pentru mine, a fost esential sa reiau legatura cu ea prin discutii. Cu fiecare sedinta, am invatat sa o ascult, sa aflu ce vrea, ce o jeneaza, ce-si doreste. Cred intr-adevar ca terapia s-a petrecut atat in mintile, cat si in corpurile noastre.

Ce am facut de am ajuns aici? De ce ma evita? De ce nu ajung sa-i vorbesc? Cum trebuie sa interpretez felul ei de a se comporta? Am gasit raspunsuri la toate aceste intrebari, ceea ce m-a ajutat sa exprim in cuvinte starea de vina, de rusine… De fiecare data cand se termina o sedinta, aveam sa ne spunem o tona de lucruri. De fapt, terapia continua si acasa.“

Jean – Louis Servan – Schreiber
Adaptare: Alex Matei
Fotot: GULIVER.