Dosar: Sa facem un bilant de cuplu – Schimbam sau continuam
Daca am face un sondaj de opinie, ar reiesi ceva ce putem vedea si cu ochiul liber.
Oamenii cred ca vor imbatrani alaturi de persoana cu care s-au casatorit.
Este ceva care te mira, aceasta orbire din iubire, pentru ca stim deja ca rata divortului este in crestere si ca oamenii chiar nu mai cred in casatorie.
Revolutia feminista si cea sexuala au deschis drumul uniunilor libere, al afirmatiei de sine si al dreptului de a pleca la cea mai mica problema, al independentei sentimentale si afirmarii identitare („eu, in primul rand“).
Este o adevarata eliberare dupa secole de cuplu nascut din aranjamente sau din obligatia religioasa de a sta impreuna.
Dar este si o suferinta pentru cei care cred ca legile societatii de consum se aplica si in amor.
Site-urile ne fac sa credem ca perechea ideala este disponibila in cataloage; divortul prin consimtamant reciproc ne face sa credem ca si casnicia este un contract ca oricare altul… si ne gasim in ipostaza in care trebuie sa reconciliem ireconciliabilul: absolutul si cotidianul, durata si pasiunea, angajamentul si independenta.
UN EXERCITIU INEDIT
Lectiile cuplurilor care dureaza au putine cuvinte.
Dureaza pentru ca ei stiu, cu regularitate, cu calm si cu abilitate, sa isi vorbeasca si astfel unii dintre noi au la activ ani de convietuire armonioasa.
Acest exercitiu inedit pe care il propunem aici nu este un control tehnic, o viziune rece si normativa a ceea ce functioneaza sau nu functioneaza.
In niciun caz nu este vorba despre stabilirea unei fise in care sa existe toate „pro“ si „contra“ posibile pentru a ajunge la o concluzie universala – o majoritate de „da“ si cuplul tau este solid, o majoritate de „nu“ si nu iti ramane decat sa ceri divortul…
Nu! Aici nu este vorba despre raspunsuri bune sau proaste.
Amorul nu este un artificiu contabil, nu este destul sa punem negru pe alb lucrurile pentru a evalua soliditatea cuplului.
Nu este un test „la rece“, ci doar un stop cadru dintr-un dialog ce nu ar trebui sa inceteze niciodata.
Este un exercitiu de facut si de catre cei care sunt celibatari.
Este o buna ocazie si pentru ei de a se proiecta in intrebari bogate si fertile, de a se proiecta in iubiri trecute ori viitoare…
„Etimologic, cuvantul «cuplu» vine din latinescul copula, care inseamna legatura“, aminteste psihanalistul Bernard-‰lie Torgemen.
„Fara macar a vorbi despre dragoste, cuplul implica doua persoane. Asta nu implica nicio legatura dintre doua persoane.
Asta nu implica nicio notiune de timp sau de durata si nu facem un bilant ca sa vedem cat mai rezistati impreuna…
Dar ne putem aseza sa masuram forta legaturii dintre noi, locul pe care il dam acestei legaturi.“
Iubirea nu se poate reduce la fuziunea din momentul intalnirii.
Este o aventura voluntara, incapatanata, care decide sa triumfe (uneori nu fara greutati) in pofida obstacolelor, si care invata sa considere problemele drept provocari si nu subiecte de conflict.
Din intensitatea primelor intalniri am vrea sa pastram macar senzatia ca amorul dureaza. Si ca viata de cuplu este o evidenta.
Mai ales alaturi de acest suflet despre care credem ca stim totul si ca ne stie pe de rost… dar, in magia intalnirii, cele doua inconstienturi sunt in joc.
Nu suntem doi in acele momente. Tu, eu, imaginea pe care mi-o fac despre tine, imaginea pe care ti-o faci tu despre mine…
„Suntem mereu patru in momentele acelea“, confirma psihanalistul Bernard-‰lie Torgemen. „Si cand legatura se naste, devenim trei: tu, eu si cuplul nostru.“
