Este relația ta toxică?

Am observat că se pune foarte ușor eticheta de „relație toxică” pe o relație în care la un moment dat au existat certuri, conflicte urâte în care CEL care definește în acest fel relația nu s-a simțit confortabil.

Ba mai mult de atât, cu ocazia acestor conflicte au ieșit la iveală părți din el atât de urâte încât s-a speriat și i-a fost greu să se mai recunoască.

Bineînțeles, a dat vina pe partener pentru această deraiere, considerând că a fost provocat.

Când se ajunge la acest stadiu, cel care a observat că partenerul scoate din el tot ce este mai urât, se hotărăște să pună capăt acestei relații pe care o consideră toxică și fără speranțe (pentru propria persoană?).

Să nu uităm că orice relație de cuplu, deci și cea „toxică”, se creează în doi, în baza a ceea ce aduce fiecare. Dar, de multe ori ne sunt aduse la suprafață, selectiv, doar părți din aceste contribuții.

Și, pentru a vă fi mai clar, am să vă povestesc pe scurt un episod din viața unui cuplu:

Ea, îl acuză pe El că a vrut s-o sugrume.

La prima vedere ai putea crede că avem de-a face cu un bărbat violent sau poate chiar cu probleme psihice. Dar lucrurile nu stăteau așa. Și am întrebat-o: „știi ce înseamnă când cineva îți pune mâna în gât? >>> Că nu mai vrea să audă ce spui”.

După care am continuat: „ce i-ai spus înainte de a-ți pune mâna în gât”

Nu mi-a mai răspuns, dar a început să râdă.

Sau acest episod

Ea se plânge că El – aflat în delegație – a făcut-o de râs față de vecini pentru că i-a trimis acasă Salvarea + Poliția, ca să o liniștească.

Ai putea să-l condamni că s-a purtat în felul acesta cu propria parteneră, de parcă ar fi fost o infractoare.

Dar, s-ar putea să găsești justificat gestul Lui, când vei afla că într-o criză de isterie/gelozie Ea l-a amenințat că dacă nu vine imediat acasă, se omoară împreună cu copilul lor minor.

Dacă fiecare dintre noi ne-am uita în „grădina noastră” (cu ce am provocat acea situație?) poate că n-am mai poza în victime ale unei relații toxice.

Este foarte ușor să treci de la o relație la alta, când nu-ți convine ceva și ai impresia că ești abuzat. Dar poți avea surpriza să te întâlnești cu o altă relație toxică, dacă nu lucrezi la problemele tale.

Și nu este vorba de GHINION

Când cineva te scoate de pe “șine” înseamnă că ți-a apăsat un buton dureros de care, poate, nu știai. Ideal ar fi să afli despre ce este vorba, să afli mai multe despre tine, fiind ajutat de un specialist.

Nu el (partenerul) ți-a creat acea rană, ea exista acolo de mult timp. Dar ne place să dăm vina pe alții și chiar suntem supărați pe aceștia că au reușit să ne dea jos masca frumoasă la care am lucrat cu atâta meticulozitate, scoțând la suprafață acele părți urâte ale personalității noastre.

Că a dat jos masca nu este o problemă.

Dar poate să devină o problemă, când cel de lângă noi nu este un partener cu bune intenții, așa cum se întâmplă de multe ori când NU există o relație autentică fondată pe iubire – ci pe diferite interese. Acea persoană se poate folosi de punctul tău vulnerabil pentru a te face să suferi când l-ai deranjat cu ceva.

Nu crezi asta? Ar fi bine să crezi. Am auzit foarte des în consilierea de cuplu: “știe că mă enervează și o face dinadins”.

Nu va mai avea putere asupra ta, dacă te hotărăști să fii autentic și să îți accepți și acele părți urâte din tine, acele părți dureroase și nevindecate încă.

O relație toxică vine să te ajute să vezi mai bine ce ai de transformat în tine, ce ai de eliminat > acele lucrurile nocive (din gândire, vorbire, comportament) de care trebuie să scapi.

Până nu ne dăm seama, cine și cum suntem cu adevărat, vom crede că totul este în regulă cu noi și vom avea pretenția ca ceilalți să facă schimbările necesare pentru a ne accepta: caracterul urât, lipsa de educație și de empatie, crizele de isterie, toanele…

Relațiile care ne fac nefericiți sunt generate de stilul de atașament pe care l-am dobândit în mica copilărie. Asta înseamnă că relațiile noastre de adulți sunt amprentate de stilul de relație pe care am avut-o cu cei care ne-au crescut.

Dacă bebelușul a fost crescut de o mamă grijulie (dar NU exagerat de disponibilă) care i-a înțeles și satisfăcut nevoile și anxietățile primare (frici care au legătură cu moartea, abandonul…) răspunzând în mod adecvat la chemarea lui, acesta va avea un atașament sigur.

Iar ca adult va avea relații frumoase cu cei din jur pentru că are încredere în oameni, încredere ce a fost cultivată în mica copilărie.

Dar nu toți copii au parte de o astfel de mamă.

Chiar se întâmplă ca persoane „binevoitoare” din preajma mamei, să o influențeze pe aceasta sfătuind-o să nu vină la prima strigare a copilului, pe principiul „dacă este curat (i-a schimbat scutecele) și a mâncat, nu are motive de plâns… îl înveți răzgâiat”, „Lasă-l să plângă până se satură, că o să tacă la un moment dat”.

În acel bebeluș apare o frică imensă și se instalează atașamentul nesigur.

Apoi, o astfel de mamă ar putea să interpreteze greșit plânsul copilului și să-l hrănească din nou, crezând că nu a fost suficient. Și uite așa, adultul de mai târziu va dezvolta mâncatul pe fond emoțional, pentru a se calma.

Atașamentul care se dezvoltă la acest copil va fi unul nesănătos, nesigur. Acest atașament nesigur poate să se manifeste sub forma de atașament:

• Ezitant
• Anxios
• Ambivalent   

Tipul de atașament Ezitant, induce în copil (și adultul de mai târziu) un comportament de retragere >>> sunt acei copii cuminți („nu li se aude gura”) doriți de orice părinte. De fapt interpretarea este greșită, pentru că acel copil nu mai îndrăznește să se mai exprime = știe că nu este băgat în seamă când are o nevoie și a găsit ca mijloc de supraviețuire > retragerea în sine.

Mai târziu, acest copil cu atașament de tip ezitant va fi un adult izolat, fără o prezență afectivă, fiind incapabili să își împărtășească gândurile sau sentimentele cu ceilalți, comportament greu de acceptat de partener.

Tipul de atașament Anxios se observă la acei copii care se agață de părinți, din cauza acelui sentiment de nesiguranță. Acesta va fi un adult cu o mare foame emoțională, măcinat de crize de gelozie și o nevoie permanentă de asigurare (din partea partenerului) că este iubit. Uneori acțiunile sale ajung să fie exagerate și pot declanșa o manifestare patologică. Am avut în cabinet un caz de gelozie patologică cu accese de paranoia.

Tipul de atașament Ambivalent generează în copil o tristețe când este despărțit de părinți, dar care nu dispare nici când părinții revin în preajma lor, uneori având o atitudine agresivă față de aceștia. În perioada adultă, nevoile emoționale foarte mari neîndeplinite de partener pot duce la despărțiri frecvente > ceea ce duce la răcirea relației. Sunt persoane veșnic nemulțumite cu ce au, care se aruncă deseori în relații pasionale, dar nepotrivite.

Ce e de făcut?

În primul rând află dacă în relația voastră există, pe o perioadă îndelungată, următoarele semne ale unei relații toxice:

Gaslighting-ul, când unul dintre parteneri spune că cealaltă persoană e nebună sau instabilă mintal, ca să își apere opinia sau poziția.

Gelozia retroactivă, partenerul este gelos pe relațiile anterioare sau partenerii sexuali din trecut ai partenerului și nu doar că nu vrea să audă de ei, ci chiar împiedică partenerul să comunice cu ei.

Șantajul prin manipulare emoțională pentru a convinge cealaltă persoană să facă sau să nu facă ceva: „Dacă ieși cu prietenii, înseamnă că nu-ți pasă de mine”.

Lipsa limitelor: „Trebuie să facem totul împreună.” Lipsa intimității, imposibilitatea de a decide să faci ceva doar pentru tine, combinată cu dorința obsesivă de a controla comportamentul partenerului pe social media sau pe telefon.

Stonewalling (refuzul de a comunica prin folosirea tăcerii) > refuzul de a răspunde la încercările partenerului de a deschide un dialog.

Ghosting-ul: dispariția bruscă, fără avertisment, cu intenția de a pedepsi un comportament neplăcut.

Posesivitatea: „ești al meu/a mea”. În cultura în care trăim, pare romantic, dar poate duce la comportamente extreme.

Devalorizare: când îi spui partenerului că e incapabil, că nu înțelege, că e o persoană ratată.

Este foarte obositor să fii într-o relație toxică. Simți mereu că trebuie să fii în acord cu cealaltă persoană, să îi respecți nevoile și să eviți s-o dezamăgești sau s-o înfurii.

Dar este demonstrat științific că pentru a dori să facă o schimbare, o persoană are nevoie să ajungă la un nivel de suferință de 95%, sau cum zice românul „ când îi ajunge cuțitul la os” .

Dacă ai ajuns la acest nivel de suferință și tot nu te înduri să pleci din relație, întreabă-te ce ai de câștigat din această relație.

Dacă este vorba de o relație de durată la care ți-e greu să renunți (doar pentru motivul de durată) întreabă-te dacă poți (re)aduce fericirea în relație. Ce ești dispus să sacrifici dacă partenerul nu se schimbă și cum poți face asta?

Comportamentele toxice trebuiesc abordate cu calm și cu fermitate. De asemenea, este bine de știut că rareori comportamentele toxice se vor schimba.

Începe prin a identifica comportamentul partenerului și prin a sugera comportamente alternative, nedăunătoare.

Dacă partenerul refuză să se schimbe, cel mai sănătos lucru ar fi să renunți la relație. Poți trece mai ușor peste un proces dureros de despărțire decât prin ani de zile de comportament toxic care nu vor face altceva decât să îți erodeze sănătatea mentală și fizică.

Nu știu ce crezi despre tine, dar după mine, nimeni nu merită un asemenea chin, oricâte greșeli a făcut în viață.

Dacă nu reușești să faci față situației, amintește-ți că sunt aici pentru tine și te voi însoți să treci mai ușor prin orice furtună sufletească.

Pentru cele care vor să afle mai multe despre problemele care apar în relația de cuplu și cum pot fi rezolvate, le ofer gratuit minicursul „Relația de Cuplu Dorită”. Ca să-l primești, abonează-te AICI!

Cu prietenie, Magdalena

P.S. Ajută-ți prietenii trimițându-le acest mesaj.