Eu, femeie, mă tem de tine, bărbate

Articolul acesta va ridica niște sprâncene bărbătești, dar sper că va ridica și niște semne de întrebare în ceea ce privește anumite comportamente masculine.

Mi-a venit ideea dimineață, când plimbam cățeii prin ceva pădure, fix la marginea cartierului în care locuiesc. Am văzut un tip în față și brusc m-am încordat și l-am evaluat câteva minute pentru a-mi da seama dacă pare periculos sau nu. Omul nu avea nicio treabă cu mine, făcea poze la flori, așa că mi-am văzut de plimbare, dar totuși fără să îl scap din ochi.

Dar mi-am pus întrebarea de unde vine reacția asta. Și răspunsurile au venit.

Eu, femeia Andreea, mă tem de tine bărbate. Poate nu de tine, fix cel care citește acest articol, dar mă tem de masculinitate, în general.

Noi, femeile, ne temem de bărbați, de masculinitatea afișată brutal, nepoliticos.

De aceea am creat o aplicație de dating în care preferințele tuturor sunt publice, puse la profil. Doamnele pot vedea din prima ce vor domnii, ce caută. Toată lumea ia decizia de a iniția discuții în cunoștință de cauză. Ținem cont de rapoartele și feed-back-urile primite. Eliminăm escortele și fotografiile indecente. Și am introdus mesaje cu sfaturi practice de dating și relaționare. Toate au ca scop protejarea fizică și emoțională a tuturor celor care folosesc aplicația, astfel încât socializarea să devină o experiență securizantă și, sperăm noi, plăcută. Vă invit să o descărcați și să o testați:

• Google Play: https://play.google.com/store/apps/details?id=com.lia
• App Store: https://apps.apple.com/ro/app/lia/id1616120563

Am creat broșuri cu sfaturi practice de dating, ce pot fi descărcate gratuit de aici și avem un blog plin de înregistrări cu diverse teme, de la autocunoaștere la ce înseamnă relații de cuplu sănătoase, pe care îl puteți accesa aici.

Prima oară am avut contact cu această teamă, adică am recunoscut-o, conștientizat-o când am făcut un curs cu lulia Barbu. Aveam de făcut trei meditații, periodic, iar una dintre ele se referea la temerile feminine. Și prima, care m-a izbit efectiv în piept, adică am simțit-o fizic când am ascultat prima oară meditația, a fost teama de viol. Mi-am dat seama atunci că sunt atât de obișnuită să mă tem și să fiu cu ochii-n patru că nici măcar nu îmi dau seama că îmi este frică tot timpul.

Mă tem să plimb cățeii după ce se face întuneric afară. Mă tem să mă îmbrac mai apetisant fără să fiu însoțită, de preferat de un bărbat. Mă tem să merg la cumpărături noaptea, la non-stop. Mă tem de grupuri de bărbați – trec pe lângă ei la distanță cât mai mare și cu capul plecat. Mă tem să fac plajă singură pe ceva pajiște. Stau cam tot timpul încordată, atentă la bărbații pe lângă care trec – pentru că vreau să pot reacționa pe loc, să mă feresc sau să fug, dacă este nevoie.

Mă tem să fiu prea prietenoasă cu bărbații cu care am de-a face, mai ales pe plan profesional, dar nu numai, pentru a nu fi interpretată greșit. Mă tem să petrec timp singură cu un coleg de muncă pentru a nu apărea zvonuri că avem nu știu treabă împreună și el este însurat, iar eu  voi strica casa omului. Mă tem să petrec timp privat cu șeful meu pentru a nu apărea zvonuri că am promovat cu pruna, nu cu mintea.

Mă tem să nu îmi fie atacată integritatea fizică – violul este doar nivelul extrem sau rănirea propriu-zisă. Dar a fi atinsă fără să îmi doresc asta este la fel de respingător și traumatic, chiar dacă noi, femeile, ne-am obișnuit cu asta. Sunt ferm convinsă că absolut toate femeile, din România cel puțin, au fost atinse de multe ori fără să își dorească asta. O mână pe fund la metrou sau în autobuz. Un sân strivit în pumn, așa din mers. Fusta ridicată. Mână sub fustă. O mână pe talie. Și lista e nesfârșită. Și majoritatea dintre noi mergem mai departe, fără să protestăm. Pentru că ne temem de reacția LUI, fix cel care a violat spațiul nostru intim. Ne este frică să nu ne bată, să nu ne amenințe etc.

Mă tem de momentele penibile și umilitoare în care primesc comentarii pe stradă. Nu am primit decât o singură dată în viața mea de 44 de ani un compliment elegant de la cineva necunoscut – a venit un tip și mi-a spus că sunt foarte frumoasă. Comentariile primite pe stradă sunt jignitoare. În niciun caz complimente. „Ești bună”, „Ce ți-aș…”, „Ce gură de clanță ai…”, „Ce știi să faci cu gura aia…”, „Ce c.. numai bun de … ai” și lista poate continua. Iar comentariile negative, exprimate în gura mare, cât de tare se poate sunt pur și simplu săbii în suflet și în stima mea de sine – „ce c… mare ai”, „mai slăbește și tu”, „uite și umflata asta” etc. Lista jignirilor este nesfârșită, într-o manieră creativă distorsionată și scabroasă, libidinoasă. În viața intimă a fost necesar să cer explicit reformularea complimentului în „Ești frumoasă” și atât. Pentru că atât de mulți bărbați s-au obișnuit să formuleze complimentele ca pe niște comentarii de stradă încât nici nu își mai pun întrebarea dacă sunt complimente, iar noi am uitat că un compliment este delicat și respectuos. Iar bărbatul care face un altfel de compliment decât legat de aspectul fizic și cum i se ridică nivelul politic când se uită la mine are deja un bagaj de bile albe de la mine și disponibilitatea de a-i acorda timp și energie. Pentru că vede în mine și altceva decât o prună îmbrăcată în trup numai bun de…

Mă tem că îmi pot pierde respectul de la muncă prin afectarea reputației, ca urmare a unor zvonuri nefondate. Îmi pot pierde chiar locul de muncă dacă regulamentul intern cere păstrarea unor aparențe sau a unor standarde morale. Așa că stau înțepată la muncă, majoritatea timpului. Ca să nu ajung subiect de bârfă.

Mă tem să primesc ajutor din partea bărbaților. Atât de mulți consideră că e un troc încât, în timp, am ajuns la puncte extreme de auto-protecție, în care am refuzat orice formă de ajutor din partea bărbaților. Pentru că, după aia, foarte mulți vor răsplată, care nu se referă la un simplu și onest „mulțumesc”. Vor sex, timp, atenție specială, statut de Dumnezeu în fața mea, control asupra vieții mele – pentru că au făcut chestii ca să mă ajute. Am avut incredibilul noroc al unei mame voluntare care mi-a demonstrat prin exemplul propriu că o femeie se poate descurca excelent și fără ajutorul unui bărbat. Dar știu prea multe, mult prea multe exemple de doamne care își îndoaie coloana demnității personale pentru că așa trebuie făcut în fața unui bărbat care face chestii pentru noi. Prea multe care nu mai îndrăznesc să ceară și altceva pentru că EL aduce bani sau pentru că o ajută ori a ajutat-o cu ceva (ce o fi).

Suntem ștampilate adesea pornind de la experiențe anterioare, de la ceea ce spune mass-media sau ceea ce a învățat EL de la ta-su, frate-su mai mare sau prietenii din copilărie. „Așa sunt femeile”. Niciodată nu am auzit această propoziție și să fie cu conotație pozitivă. Femeile sunt c…ve, isterice, profitoare, trebuie ținute în frâu, făcute să tacă, să își știe locul etc. Iar când ne cunoaștem ca bărbat/ femeie este necesar să îți demonstrez în fel și chip că sunt faină ca om și să cer zero schimbări de comportament, altfel intru imediat în categoria „toate sunteți la fel”. Și tratată ca atare, evident. Așa că mă tem să mai cunosc bărbați, să mai ies la întâlniri, să mai dau încă o șansă, încă unui bărbat. Pentru că sunt sătulă… deși îmi doresc o relație de cuplu sănătoasă, în care să nu fie necesar ca eu să fiu umbră ca el să poată fi soare.

Eu, Andreea, am fost atinsă de mii de ori, în toate locurile intime, fără să pot protesta. În autobuz, la școală, la muncă etc. Am avut șefi care dădeau să mă sărute când stăteam peste program, supraîncărcată de muncă, fără ca eu să pot cere ajutorul cuiva sau să pot cere pedepsirea comportamentului. Am fost urmărită de bărbați și agresată în scara blocului în care locuiam (și fiica mea la fel, de altfel). La 11 ani a sărit pe mine, la propriu, unul din amicii de atunci ai mamei (care a dispărut imediat din peisaj, grație reacției imediate a mamei mele) dornic să sărute o copilă care nici nu avea sânii înmuguriți. Iar eu, Andreea, m-am machiat întotdeauna extrem de discret, nu am purtat niciodată haine cu burta goală, fuste până la fund sau pantaloni mai scurți de o palmă deasupra genunchiului. Eu, Andreea, vorbesc azi direct, fără perdea, despre experiențele tuturor femeilor, indiferent dacă au disponibilitate să vorbească despre asta sau nu, să recunoască asta sau nu.

Frumusețea fizică este mai degrabă un blestem decât un privilegiu într-o societate incapabilă să aprecieze frumusețea ca pe un tablou pe care nu pui mâna și în o societate care refuză să mai vadă și altceva la tine, ca femeie, dacă ești frumoasă fizic. Vorbesc cu siguranță în numele multor femei când spun că obezitatea mi-a adus mai multe beneficii decât frumusețea suplă – oamenii, bărbații au început să vorbească cu mine și să vrea să mă cunoască dincolo de fundul meu apetisant. Iar procesul de îmbătrânire este un privilegiu în sine. Slavă Domnului că nu mai sunt atât de frumoasă ca în tinerețea timpurie. Acum mă pot relaxa și eu. Ca om și, mai ales, ca femeie.

Am ieșit recent cu un tip și mă întrebam de ce mi-a plăcut atât de mult interacțiunea cu el. Pentru că a fost atât de normală încât ieșea din firescul anormalului în care ne bălăcim noi, femeile, cam tot timpul. Nu a cerut sex de la prima întâlnire, eventual într-o manieră presantă și animalică. Nici măcar nu a sugerat treaba asta. M-a sărutat cu respect, fără să simt că mâinile lui încep instant să se plimbe ca furnicile pe corpul meu, fără să verifice dacă și eu îmi doresc asta. Nu mi-a trimis poză cu penisul lui erect imediat după întâlnire, cu veșnicul mesaj penibil „Mă gândesc la tine, hai la mine”. Deși ne-am cunoscut online nu s-a invitat la mine acasă după primele 10 minute. Nu a făcut nicio aluzie sexuală și nu a insistat să îi explic cu lux de amănunte cum îmi place să fac amor și dacă fac oral.

De aceea ne temem de bărbați, conștient sau nu, cam toate femeile. Pentru că suntem atinse fizic sau nu, fără respect, fără a permite. Pentru că suntem jignite în nenumărate modalități și zilnic. Pentru că ni se încalcă limitele fizice și emoționale aproape zilnic.

Așa că tu, bărbate, când mă întâlnești, dacă nu intri în categoria „mulțime” de mai sus, ai răbdare până când chiar te cred că ești pur și simplu civilizat, respectuos și de treabă, că mă placi pe mine, Andreea sau cum mă cheamă, nu că vrei doar o masturbare rapidă în doi și să dispari lăsându-mă secătuită emoțional și umilită. Tratată cu delicatețe, respect și protecție înfloresc ca un bujor. Și te vei bucura numai tu de parfumul meu, chiar dacă îl pot simți și alții de la distanță. Dar numai tu vei avea privilegiul de a-mi atinge petalele și de a fi mângâiat cu tandrețe, susținut cu loialitate și admirat de mine. Pentru că TU, cel care mă tratează cu respect, ești cu adevărat bărbat în ochii mei. Și te urmez până la capătul pământului pentru că am încredere în tine.

Iar când vezi bărbați care intră în „mulțimea” de mai sus, te rog mult – protestează, educă, apără feminitatea. Noi, femeile, avem nevoie de voi să ne protejați, nu să ne striviți. Fii TU cel care schimbă ce poate. Fii TU un exemplu. Chiar dacă ai fost dezamăgit, rănit. Fii mai presus de experiențele trecutului. Rămâi bărbat matur și masculin. Doar așa vei avea parte de feminitatea mea matură și echilibrată.

Mulțumesc, bărbate.