Fantezie si erotism
Te tot regasesc si nu-mi vine sa cred ca tu esti «femeia». E ca si cand ne descoperim unul pe altul. Cu fiecare atingere. Ca si cand feminitatea ta ar scoate in evidenta barbatul. E ca atunci cand simti ca viata are sens. Ca faci o pictura asa cum iti doresti. Cel mai mult ma excita ca te domin. Asta imi doream. Si te-am facut sa-ti doresti si tu acelasi lucru. Simt cum te topesti in bratele mele. Cand gemi, cand imi dai indicatii. Cand te zbati. Cand imi zici sa ma opresc. E ca si cand temerile noastre dispar. Suntem, in fine, numai noi. Imi place sa te fac sa gemi. E ca si cand excitarea ta ma provoaca si mai mult. Placerea e aproape insuportabila. E un elan de nestavilit. Dorinta mea este o explozie de culori. E foarte asemanator cu creatia: pictez si sunt inspirat.”
Regula primului sarut
„Nu-mi spune ca ma iubeste si bine face. O singura data mi-a spus „iubirea mea” si mi s-au inmuiat picioarele. Nu ma rasfata pentru ca «nu am convenit ca eu sunt mai putin pupacios?», iar eu mor de ras. Face pe gelosul cand eu spun ca sunt moarta dupa Clive Owen si James McAvoy. Fac pe geloasa cand o numeste pe Shakira «nevasta mea». Nu stiu ce-i asta. De fapt, chiar ar trebui sa existe o regula? Singura regula este cea a primului sarut.
Cand, inconstient, caut sa regasesc in gustul lui gustul pierdut, sa-l recunosc. Daca de la inceput acolo nu e nimic, daca gustul lui e mult prea independent si mult prea egoist, daca simt ca acolo nu e loc pentru mine, cautarea va fi scurta si lipsita de interes. Daca limba lui ma invaluie, daca ma lasa sa presimt, fara a-mi da nici un indiciu clar, daca imi spune «ia-ma, sunt aici» si eu inteleg ce-mi spune, daca saliva lui imi recunoaste dorinta si ii vine in intampinare, raman. Si stiu ca toata dorinta pe care o simt pentru tine ramane acolo, cu mine, intre limbile noastre. Si mai stiu ca mai mult de atat nu pot, ca niciodata nu te voi dori mai mult decat acum. Si ca de fiecare data cand te voi dori, din aceasta dorinta voi consuma. E suficient sa ma gandesc la asta. La mirosul curat, abia sesizabil, de lemn. La gustul pe care nu il pot descrie, dar pe care l-as recunoaste dintr-o suta.
Si asa incepe. Cu placutul gol in stomac. Poate si cu o usoara slabiciune in picioare. Lumanarile, uleiurile aromate, muzica lenta nu exista decat in reviste. Dorinta mea nu cere lucruri din afara, nu e un personaj, pe care sa-l hranesc cu sfaturi si artificii glossy. Dorinta mea este vie si concreta si independenta, este acolo, intre noi, hranindu-se cu tot ce te face sa fii tu. E acolo, cand tocmai ai terminat cu barbieritul.
Cand nu suporti pijamalele pentru ca ti se par batranicioase. Cand dormi atat de adanc incat nu pot sa te trezesc, chiar daca mai am un pic si cad din pat. La masa, cand te amuzi pe seama mea, pentru ca as fi in stare sa mananc in fiecare zi broccoli fiert in abur. Cand ma intrebi asa, dintr-o data: «Cand facem o fetita?», desi stim ca inca nu este momentul. Cand sunt obosita si fara speranta si ma lasi sa ma vaicaresc. Cand pedalezi in fata mea si intorci capul dupa fiecare intersectie sa vezi daca mai sunt acolo, pentru ca sunt inca neindemanateca si traficul ma scoate din minti.
Cand suntem departe, la sute de kilometri distanta, si imi trimiti sms-uri cu ce a mai spus motanul sau cu starea meteo din Amsterdam. Cand te parfumezi, rar, si asta te face atat de irezistibil. Dorinta mea este de fiecare data acolo. Imperfecta si egoista. Tintind o implinire rapida si intensa, pasandu-i prea putin de altceva si refuzand sa se lase analizata. Nu vrea sa fie provocata de ceva anume, si nici implinita intr-un fel anume. Uneori ne place sa intarziem, ne harjonim, ne amagim unul pe altul, ne mangaiem minute in sir, parca nehotarati daca sa ramanem aici sau sa mergem mai departe. Alteori ne napustim unul spre celalalt. Dar se intampla si asta: sa fim atat de obositi si sa ne spunem «hai s-o lasam pe maine», chiar daca ne dorim atat de mult.”.
