Feminin, masculin și marea schimbare

Societatea noastră trece de ceva timp printr-o schimbare profundă la nivel de roluri în structura familială. Asta înseamnă că fiecare dintre noi, ca femei, ca bărbați, integrăm gradual această schimbare fie că ne dăm sau nu seama.

Marea schimbare pentru femei a venit odată cu pierderea accesului la înțelepciunea feminină ce venea prin rituri de trecere și povești cu tâlc transmise din generație în generație. Am început să trăim tot mai departe de bunici, străbunici, să nu ne mai întâlnim în șezători, să nu mai petrecem timp împreună cu alte femei în conexiune, independența devenind o normalitate. Problema e că e o independență de fațadă, căci în subconștientul feminin încă mai e prezentă la un nivel subtil dependența de bărbatul de lângă ea, ca atunci când femeile depindeau financiar cu totul de soț, iar rolul lor era exclusiv să aibă grijă de copii și casă. Și nu mă refer la lucrurile mari neapărat, ci la cele mici, ce trec de multe ori neobservate și care au cel mai mare impact în viața noastră ca femei. 

Mă refer la faptul că trăim și ne raportăm la bărbații de lângă noi și la ceilalți ca și cum am avea nevoie de permisiunea lor pentru a ne odihni, pentru a lua o pauză, pentru a ne îndeplini uneori chiar și nevoile de bază. E ca și cum nu am făcut încă cu totul trecerea de la a fi casnice la a avea slujbe și a împărți egal responsabilitățile casei. Încă adânc îngropată acolo mocnește o vinovăție imensă ce nu ne dă voie să ne oprim din alergătură, să respirăm profund, să ne luăm timp pentru noi fără să-l fi “câștigat” înainte, fără să  fi muncit pentru el. Drepturi și permisiuni pe care bărbații și le asumă cu atât de multă naturalețe, naturalețe pe care uneori o invidiem și pentru care îi judecăm aspru. Lunga perioadă în care ei au fost singurii care asigurau bunăstarea familiei le-a facilitat adoptarea acestor obiceiuri sănătoase iar echilibrul în familie nu va veni atunci când vor deveni și ei la fel de stresați ca și noi, ci atunci când noi, femeile, vom învăța din nou cum să ne relaxăm, să ne relaxăm cu adevărat.

Meseria mea mă binecuvântează cu o privire de ansamblu a acestor roluri și vă zic cu mâna pe inimă, bărbații noștri sunt pregătiți să își asume mai mult, chiar vor asta. Pentru ei nu e nimic mai frumos decât a fi investiți cu încredere în forța lor, în capacitatea lor de a avea grijă de familia lor, mai ales că aceasta ar duce în timp la a-și câștiga femeia în energia ei de iubită, înapoi. Imaginați-vă că această energie masculină e perfect creată pentru a proteja, ocroti, susține, chiar și atunci când aceasta vine cu a schimba scutece sau a spăla vase atunci când e nevoie. Și atunci când noi ținem să controlăm fiecare aspect din relația noastră, din casa noastră, ei se distanțează treptat căci mesajul pe care îl transmitem e că putem face totul singure, că nu avem nevoie de ei.

Și nu e deloc așa. Mai devreme sau mai târziu ajungem la capătul puterilor și atunci vorbește furia sau boala pentru noi. Câte dintre noi renunțăm la control forțat abia atunci când nu mai putem? Câte am dezvoltat pe fondul stresului boli autoimune, depresie, anxietate sau mai rău? Prea multe! 

E timpul să învățăm să ne relaxăm fără să cerem voie și să avem încredere în omul de lângă noi. E nevoie să spunem nu fără să ne justificăm. E nevoie să hotărâm că suntem demne, că merităm fără să cerem să ni se valideze asta din exterior. E nevoie să ne amintim de esența noastră, să ne dăm voie să plângem, să ne arătăm vulnerabilitatea, să simțim, să primim. E nevoie să căutăm prezența altor femei și să ne reamintim cum să învățăm una de la cealalta fără a intra în competiție. E nevoie să învățăm cum să tratăm bărbatul de lângă noi ca pe un bărbat, nu ca pe o femeie defectă. 

Știu că nu e ușor. Știu că e nevoie să trecem peste atât de multe frici, atât de multe tipare învățate și repetate de-a lungul timpului. Știu câtă frică și neîncredere s-a strâns de veacuri în relație cu masculinul. Știu. Și cu toate că știu și văd asta, în viața mea, în viața ta și a noastră, am încredere că putem să trecem peste această stare de fapt. Și o să țin încrederea aceasta până când vom crede toate și ne vom lăsa iubite și susținute de bărbați, de viață, precum apa râului alunecând ușor în matca ei. Căci știu și câtă iubire e, în ei și în noi.