Grija de celalalt zi de zi

Sa fim fericiti impreuna, sa simtim bucurie si placere, sa tesem o legatura complice si intima…

Orice contract de cuplu se bazeaza (chiar daca numai implicit) pe aceste idealuri amoroase.

In primele zile, nu e nevoie de eforturi pentru ca magia sa iradieze de la suflet la suflet si de la trup la trup.

Apoi hormonii se potolesc si realitatea isi ia teritoriul in stapanire.

„Este atunci momentul sa investim in noi insine“, spun unanim psihoterapeutii de cuplu. Mijloacele sunt cunoscute: timp impreuna, atentii, mentinerea aprinsa a dorintei. Pe scurt, sa ai grija de celalalt.

Limba italiana are o expresie simpatica pentru acest sentiment: „te iubesc“ se spune „ti voglio bene“, insemnand „iti vreau binele“.

O formula simpatica, care nu evoca pasiunea arzatoare, ci mai degraba amorul in dimensiunea sa altruista, generoasa si idealista.

Ceva care pare atat de indisociabil de iubire incat pare deja o evidenta. A iubi inseamna a-i dori binele celuilalt, cum ar putea fi altfel? Si totusi…

Motivatii ascunse

Psihanaliza, prin explorarea inconstientului nostru, ne confrunta cu fateta ascunsa a sentimentelor noastre: invidie, gelozie, ura…

Dar, nutriti de romantism si dornici de confort afectiv, uitam aceasta parte obscura. Si ii subestimam forta.

Psihanalistul Jean Michel Hirt afirma ca „o buna intentie constienta poate ascunde motivatii mai putin demne de marturisit, precum dorinta de a-l domina pe celalalt, de a-l face dependent de noi. Sau chiar de a-i anula agresivitatea, prin ingrijiri excesive, atentii, cadouri.“

De aceea, este bine sa ne intrebam mereu asupra motivatiilor altruiste, mai ales daca ele sunt prea generoase, prea frecvente, mai ales daca „fac totul pentru tine“, si „tu esti totul pentru mine“.

In grija amoroasa pentru celalalt, frica de pierdere sau de tradare poate fi un motor puternic si o sursa de nenumarate conflicte, uneori de rupturi.

Partea inconstienta din fiecare comunica fara rest, partenerul care percepe motivatii ascunse poate sa nu mai suporte sa fie luat ostatic afectiv.

O femeie de 37 de ani, de exemplu, nu mai poate suporta mesajele, atentiile si mail-urile venite de la fostul ei prieten, care voia sa stie „ce mai face pisoiasul“, tesand o veritabila panza de paianjen in jurul ei.

Pentru Jean Michel Hirt, putem masura calitatea „grijii“ prin greutatea mica pe care o pune pe umerii celuilalt: „relatia face ca fiecare dintre cei doi sa primeasca fara neliniste diversele miscari – dispozitii, puncte de vedere, dorinte ale partenerului“.

Pentru acest psihanalist, contrar unei credinte larg raspandite, a sti sa ai grija de celalalt nu se demonstreaza prin daruri, ci prin distanta cea buna. Cea care permite ascultarea dorintelor si nevoilor proprii si pe ale celuilalt.

Distanta cea buna

Aceasta distanta (este de la sine inteles) cere talente de echilibrist si un minim de autonomie afectiva. „Cu cat suntem mai bine hraniti afectiv, in siguranta, cu atat vom sti sa ne tratam singuri si nu ne vom baza pe celalalt“, spune psihanalistul Moussa Nabati.

„Ceea ce inseamna ca trebuie sa fim capabili sa primim si sa oferim in cantitate justa. Evitand capcana egoista a lui «eu mai intai», precum si pe cea a fuziunii, asfixianta si agresiva“.

Daca nu am beneficiat de un capital de stima de sine suficient, mai spune psihanalistul, „va trebui sa invatam sa fim materni cu noi insine printr-o terapie personala, pentru a identifica lipsurile si ranile si pentru a incerca sa ne vindecam mai degraba decat sa ne transformam partenerul in terapeut“.

„Chiar daca grija pentru cel iubit inseamna sa il ajuti, in sensul ca il sustii si ii faci placere. Cu conditia sa existe reciprocitate si ca fluiditatea schimburilor este regula“, spune Moussa Nabati.

Daca nu, echilibrul relational este rupt si, chiar daca exista oarece multumire in aceasta distributie de roluri, ea va fi – mai devreme sau mai tarziu – platita scump.

Sacrificiul de sine, ca si egoismul, are un cost mare in iubire. Uneori, a avea grija inseamna sa mergi in varful picioarelor, sa fii discret, sa te indepartezi cand trebuie.

„Cand sotului meu i-a murit tatal, am simtit ca nu trebuia sa il supraincarc de atentii, ci sa ii las timpul si linistea necesare pentru ca el sa isi poata lua locul lui de barbat, mai ales ca tatal sau fusese un om tare dominator, care nu il lasase sa fie el insusi.“

Sa iti intinzi antenele, ca sa simti ceea ce celalalt nu poate exprima, sa lasi sa cada toate mastile fara sa te temi ca vei fi judecat si sa ii dai voie celuilalt sa faca la fel… Asta permite si existenta
intimitatii cuplului.

Adesea, subestimam puterea sa transformatoare. „Putem creste corijand defectele noastre, pe care le vedem oglindite de celalalt“, spune L., 42 de ani.

„La inceputul relatiei noastre, sotia mea de azi imi reprosa indiferenta mea egoista. Eu ma inchideam atunci cand era rost de conflict, eu nu am obiceiul de a-mi analiza starile de spirit. Rezultatul este ca a fost nevoie sa fiu mai deschis, iar ea a invatat sa-si modereze tendinta de a reprosa mereu cate ceva.“