Invata sa-ti comunici dorintele
Verbalizati-va dorintele
Pentru ca dorintele sa fie exprimate, ele trebuie mai intai identificate. Intreaba-l pe celalalt ce-i place si ce nu, cum prefera sa faceti dragoste, in ce momente, in ce locuri si in ce pozitii… Odata ce fiecare isi va comunica deschis dorintele, veti fi constienti de preferintele pe care le aveti in comun si de cele pe care nu le impartasiti. Astfel devine posibila o adevarata negociere, se poate ajunge la un compromis cu un final bun pentru ambii parteneri. Trebuie de asemenea sa inveti sa spui „nu“ atunci cand nu ai chef. Fara teama ca iti ranesti partenerul. Formuleaza refuzul cu blandete si oferind motive rezonabile.
Ar fi bine sa invatati amandoi sa acceptati refuzul celuilalt. Chiar daca nu este usor, refuzul trebuie inteles.
Odata ajunsi in pat, insa, nu mai punem in discutie calitatea raportului, pentru ca atunci suntem mult prea vulnerabili. Suntem dezgoliti atat fizic cat si sufleteste iar complexele isi pot face loc. E important sa poti exprima lucruri aparent simple, care semnaleaza disconfortul („Ma strangi prea tare”, „Mi-e frig…”) si sa spui ce vrei („As vrea sa schimbam pozitia, ce zici?”), chiar daca nu pare foarte spontan. Incet-incet, reflexul acesta se instaleaza in mod natural in relatie. Gesturile au si ele rolul lor: putem muta delicat mana partenerului, ii putem arata ce ne place si putem experimenta impreuna. Comunicarea nonverbala precum respiratia sacadata sau interjectiile care exprima placerea, participa si ele la trezirea simturilor. Unele cupluri se excita gratie acestor schimburi nonverbale care le dinamizeaza relatia. Altele nu.
Se pare ca 51% dintre barbati si 50% dintre femei vorbesc dezinhibat in pat. Cuvintele au o functie erotica, diferita insa de la barbat la femeie. In concluzie „a indrazni” este verbul-cheie al comunicarii sexuale. Indrazneste sa explorezi, sa faci schimbari, sa fii deschis. Abia atunci ajungi sa ai raporturi fizice autentice, in care se imbina armonios sexualitatea si senzualitatea, excitatia si relaxarea. „A sti sa iti rezervi o seara sau un week-end in doi este indispensabil vietii cuplului.
Vor aparea o suta de motive pentru a renunta, dar tocmai atunci trebuie sa stii mai bine ce vrei, fiindca, atunci cand vrei, poti, mai ales daca este vorba de a salva iubirea”, afirma Dr. Gérard Leleu in cartea sa intitulata „Cartea dorintelor” (Trei, 2006). In concluzie, daca te intrebi deja cum sa-ti imbunatatesti comunicarea sexuala, primul pas e ca si facut. E ca si cum ai face dragoste.
„Cum sa depasim
dificultatiile sexuale“
de François – Xavier Poudat, Editura Trei, 2006
François – Xavier Poudat este medic, psihiatru, profesor de sexologie la Universitatea din Nantes si specialist in tratamentul tulburarilor de sexualitate si in terapie de cuplu.
„Cum sa depasim dificultatiile sexuale“ este un program simplu si eficace, insotit de exercitii practice pentru toate cuplurile, tinere sau mature, care doresc
sa-si „deblocheze“ sau sa-si imbunatateasca viata sexuala. Tematica este bine delimitata, cat se poate de reala si deseori intalnita in viata de zi cu zi:
- cum sa ajungem sa ne intelegem cu partenerulz care sunt obstacolele din fata placerii reciproce
- care sunt metodele eficace pentru a trezi sexualitatea
- cum sa intretinem dorinta
- cum sa evitam monotonia si rutina erotica
- care sunt solutiile in cazul dificultatilor sexuale
- ce putem face impotriva vaginismului sau absentei orgasmului
- care sunt tehnicile utile impotriva ejacularii precoce sau problemelor de erectie. „Deschizand aceasta carte, straduiti-va sa adoptati o atiudine de disponibilitate si de receptivitate. Nu porniti cu idei preconcepute care sa faca din dumneavoastra un bolnav (o bolnava). Daca va deschideti toate simturile, veti gasi cu siguranta un raspuns. La mijloc nu e nimic magic, ci doar o explicatie simpla pentru ceea ce vi se intampla. Odata strabatut tronsonul explicatiei (care e suficient pentru a vindeca 30% din problemele sexuale), lucrul cel mai important devine cautarea unei solutii. Nu va nelinistiti, nu dramatizati. Teama de esec, frica de a nu reusi, obligatia performantei explica de foarte multe ori persistenta problemei.“
de Patricia Castet
traducere si adaptare
Catalina Cristescu
Poze din arhiva Edipresse.