Mirajele dragostei
In alegerea partenerului ne putem insela uneori grav. De ce ne fascineaza cineva care nu ni se potriveste? Indragostirea suspenda deseori discernamantul. Dar impulsul acesta puternic ascunde motivatii adanci…
„Timp de doi ani am iubit in taina un coleg. Zilele treceau, iar eu ma consumam in iubirea mea tacuta. Totul imi dovedea ca si el simtea la fel. Ochii lui care imi cautau mereu privirea, tonul vocii cand ma saluta, zambetul, felul cum imi adulmeca parfumul… Intr-o zi a fost mutat in alt departament. Frica de a-l pierde mi-a dat aripi. M-am «aruncat». L-am invitat la o cina romantica, la mine acasa. Nu a venit. Zilele urmatoare m-a evitat, nu ne-am mai vorbit deloc.
Dusul acesta rece mi-a deschis ochii. Am fost dezamagita, ranita, terminata, cand am inteles ca totul avusese loc numai in capul meu. In toti anii acestia «iubirea noastra» era o pacaleala pe care am creat-o chiar eu pentru mine insami.” Astfel de povesti de dragoste cu sens unic, precum cea a Ioanei D., nu sunt rare. Femeile au o usurita uluitoare in a-l lua pe un necunoscut drept un Print si o intalnire intamplatoare drept intalnirea vietii. Ele colectioneaza fantasme amoroase cu ajutorul carora fug de realitate. Si, desi li se poate intampla si barbatilor, ele sunt cele care, cel mai adesea, alimenteaza relatii inexistente sau din care ele nu primesc prea mult…
Iluzia ca nu esti nimic fara celalalt
In fiecare dintre noi se poate ivi o Doamna Bovary, pregatita sa sacrifice o realitate prozaica unui vis. A iubi inseamna insa a risca sa te expui dezamagirii, greselilor, alegerilor proaste. Idealizarea care se produce in momentul indragostirii poate camufla marile diferente care mai tarziu produc neintelegeri. Intalnim pe cineva intr-un moment de vulnerabilitate, il/o iubim pentru ca ne poate vindeca de un trecut dureros, ne poate face fericiti…
Marilyn Monroe povestea ca l-a adorat pe Arthur Miller pentru ca a fost primul care nu a vrut sa se culce cu ea imediat ce a cunoscut-o. Ulterior el i-a marturisit ca nu a indraznit sa o faca pentru ca ii era teama ca nu va fi la inaltimea asteptarilor ei. Ceea ce ea luase drept tact era frica. Alteori, inventam o poveste de dragoste pentru a compensa o viata de cuplu care ne dezamageste. Investind sperantele de fericire intr-o iubire virtuala ne asumam mai usor frustrarile prezentului.