Misterele creierului amoros

Multe cercetari ne-au convins de-a lungul timpului ca dragostea si romantismul expira intre 12 si 15 luni, infirmand astfel declaratiile siropoase gen „Te voi iubi toata viata“. Asa o fi?

Firi intreprinzatoare, am reusit sa ne con­centram pe alte as­­pec­te cum ar fi res­pec­tul, loialitatea si increderea pentru a jus­tifica acele cupluri care raman impreuna impotriva statisticilor. Iar acum a venit vremea stiintei sa ne sara in ajutor, inviorand sperantele celor care isi doresc sa spuna intr-o zi „da“: dragostea poate dura o viata!

Optimist dar si adevarat de aceasta data, un grup de cercetatori specializati in neurologie, au folosit aceasta stiinta pentru a identifica iubirea cat se poate de organic.

Stim ca toate felicitarile de Valentine’s con­tin inimioare, dar responsabil pentru sentimentele noas­tre navalnice ramane creierul. Mai exact „creierul placerii“ studiat prin varii scanari ale creierului, in urma carora s-a demonstrat ca sistemul limbic este cel responsabil pentru emotiile noastre. Atat teama cat si bucuria/placerea sunt gazduite de aceasta zona care ajunge astfel sa ne dicteze sentimentele. Netinand cont de literatura existenta, Andreas Bartels si Semir Zeki, doi cercetatori londonezi, au studiat iubirea romantica, mai exact acea iubire investita cu sentimente, ce se poate diferentia de dorinta sexuala.

Iubire mare

Astfel, saptesprezece subiecti, „profund indragostiti“, dupa spusele lor, s-au supus testelor tip scan, aratand cum la vederea persoanei iubite, patru zone apatinand creieru­lui placerii s-au „aprins“, demonstrand o activitate neurologica mai intensa. Aceste zone se integreaza in „ariile euforiei“ care, printre altele, reactioneaza la sti­muli precum cocaina sau amfe­tamina. Nu mergem cu ideea atat de departe, considerand iubirea intensa asemenea unui drog, dar recunoastem fap­tul ca acest „creier romantic“ este caracteristic dorintei amoroase.

Studii facute asupra altor surse de placere, spre exemplu mancatul, arata ca o parte a creierului ramane „stinsa“, facand astfel diferenta dintre simpla placere si sentimentul de iubire. In completarea acestor des­coperiri, mentionam si pe cele ale cercetatorilor de la universitatea New York-Stony Brook, care arata ca scanari ale creierului unor „proaspat indragostiti“ arata asemanator cu ce­le ale unor cupluri casatorite de zeci de ani. Astfel, ei resping teoria conform careia iubirea are o data de expirare prin simplul motiv ca o scanare nu poate fi „simulata“ de catre cei implicati in studiu.

Ramane totusi problema statisticii acestor descoperiri… pentru a ne pastra cu picioarele pe pamant! Totusi, in privinta celor care au declarat ca sunt inca indragostiti de partenerii lor si dupa 20 de ani de casatorie, scanarile prin metoda rezonantei magnetice le-a dat dreptate. Asa da test de fidelitate! Dar ne abtinem sa va recomandam sa dati fuga la neurolog pentru a va asigura de sentimentele celui iubit… Radiatiile cu siguranta nu priesc iubirii!

Creierul mai putin cunoscut

Pana si cercetatorii admit ca a­bia se fac primii pasi in intelegerea iubirii pasionale. Dar cu toate des­co­peririle neurologiei, ei recunosc faptul ca in comportamentul amoros, activitatea psihica specifica fiecarei persoane ajunge sa domine dictatele biologiei. Prin urmare, chi­mia noastra hormonala nu ajunge pen­tru a explica reusita sau esecul unei povesti de dragoste iar scane­rele nu pot sa ne spuna cum anume functioneaza fiecare individ in parte.

Niciun cercetator implicat in a­semenea studii nu a putut deslusi mis­terul dorintei, fie ea amoroasa sau pur sexuala. Un alt studiu la fel de interesant se refera la rezistenta la tentatie atunci cand faci parte dintr-un cuplu. Femeile si barbatii aflati in relatii stabile au mai multe sanse de a ramane fericiti si sanatosi timp indelungat precum si de a trai mai mult timp.