Nu toti infidelii vor sa se desparta

Gelozia este o reactie fireasca? Cata gelozie e normala si unde incepe patologicul?

R.C.: Gelozia pare fireasca atat timp cat este magulitoare. Cand gelozia nu este in legatura cu iubirea, ci cu posesia, nu mai este nici atragatoare si nici unitate de masura pentru iubire.

Te poti intreba totusi cum se face ca pentru a descoperi ca-l iubesti pe celalalt, a fost nevoie sa apelezi la un registru de emotii negative, precum furie, suspiciune, neincredere sau sa iti pierzi „uzul ratiunii“.

Sub aceasta acoperire, te poti comporta irational, abuziv, tiranic, exagerat, ilogic si toate acestea pe motivul ca esti indragostit. Paradoxal, nu?

Cum insa niciun comportament de pe lumea aceasta nu este in van, si gelozia are un scop, fie el constientizat sau nu.

Gelozia poate acoperi comportamente abuzive scuzabile, poate fi o scuza pentru a controla, pentru a-l tine pe celalalt in stres sau teama, cu gandul incoltit de a „evada“ intr-o lume mai buna sau mai dreapta, sau cu dorinta de a dovedi permanent fidelitatea.

Oricum ar fi, acest proces este sau poate deveni epuizant, pana la patologic. Persoana geloasa traieste o drama reala in mintea sa, iar suferinta este autentica, iar cand celalalt partener se simte nedreptatit si ataca, la randul sau, reteta pentru conflicte este completa.

Poate ca ar fi bine sa va straduiti sa intelegeti ce contributie aveti in acest cosmar, care sunt ideile cu care se confrunta persoana geloasa si in ce mod puteti incepe amandoi schimbarea, caci, de regula, cel acuzat se asteapta ca cel gelos sa inceapa schimbarea. Aceasta asteptare poate amana evolutia ambilor.

Care sunt elementele care ne spun ca traim intr-o relatie de cuplu buna?

R.C.: Veti sti ca relatia este sanatoasa atunci cand exista respect mutual si empatie, cand timpul privat este respectat, cand va asumati responsabilitati pentru tot ceea ce se intampla in relatie, cand visurile cu care veniti in relatie se implinesc, pentru ca celalalt/cealalta nu se impotriveste progresului vostru, cand evitati sa fiti defensivi, ci incercati sa fiti setati pe rezolvarea problemei, cand va uitati cu optimism la partener, cand sunteti prieteni, cand relatia de cuplu nu se dilueaza sau nu se contopeste in relatii de familie, cand copilul nu trece pe primul loc in fata relatiei de cuplu, ci merge in paralel, ca doua unitati la fel de importante, cand va simtiti conectati, cand simtiti ca sunteti semnificativi in ochii celuilalt/celeilalte, cand simtiti ca sunteti incurajati si din asta „va cresc aripi“ si aveti curajul de „a muta si muntii din loc“ si cand va lasati influentati unul de celalalt.

Veti sti cand relatia de cuplu este disfunctionala atunci cand sunteti in stilul defensiv, va criticati unul pe celalalt, va descurajati in mod constant, va spuneti cuvinte ofensatoare, exista mai multa negativitate decat o atmosfera pozitiva sau optimista, va aratati dispretul prin etichetare, esuati in incercarea de a va reconecta dupa o cearta, distanta dintre momentele de refacere este din ce in ce mai mare, jucati jocul „eu am debit, tu ai credit“ sau „eu am dreptate, si tu gresesti“, puneti accentul pe ceea ce este mai neplacut in relatie si punctati mai des acele parti, nu reusiti sa stati la masa negocierii si sa discutati fata in fata despre problema/conflict, simtiti nevoia de retaliere, sunteti in lupta pentru putere, cautati situatiile de superioritate (cand sunt eu sus, este el jos, si invers), mai des puneti accentul pe problemele perpetue si nu intelegeti de ce nu se rezolva, neintelegand ca „perpetuu“ nu inseamna „nerezolvabil“, ci „acceptabil“ sau, din contra, „inacceptabil“ si, in consecinta, atrage dupa sine parasirea relatiei, cand acceptati violenta de orice natura…

Cum functioneaza terapia de cuplu in acest caz?

R.C.: Cand oamenii vin in cabinet pentru infidelitate (fie ca sunt cei care au fost inselati sau au inselat), au nevoie de securizarea spatiului, pentru a fi deschisi si dispusi sa vorbeasca despre trairile lor.

Acesta este primul obiectiv de terapie. Rolul terapeutului nu este acela de a tine cuplul impreuna, ci de a stabili impreuna cu acesta agenda comuna: reconstruirea relatiei sau separarea intr-un mod constructiv si amiabil.

In ultima instanta, cuplul decide. In prima faza terapeutul ar trebui sa fie preocupat de restabilirea increderii celui tradat in cel care a tradat. Acesta din urma este incurajat sa-si sustina partenerul.

Sunt invatati sa isi exprime emotiile. Se face cunoscut cuplului necesitatea exprimarii emotiilor. Partenerul tradat, in mod aproape inevitabil, poate trece printr-o perioada de exprimare a emotiilor intr-un mod agresiv-distructiv, chiar daca aceasta trasatura nu face parte din personalitatea sa.

In cazul in care partenerii fac efort pentru a trece peste perioada grea a relatiei, se poate intampla ca, dupa o saptamana linistita, partenerul tradat, care incearca sa isi restaurezeincrederea in celalalt, sa se simta vulnerabil si sa devina hipervigilent si, din nou, neincrezator in celalalt.

Nu se simte pregatit sa isi daruiasca increderea, caci una dintre consecinte ar fi ca partenerul infidel sa repete greseala. Prin amanarea iertarii sau uitarii, acesta se pune la adapost de o noua infidelitate sau suferinta.

Aceasta faza de restaurare a increderii poate dura un timp destul de indelungat. Este nevoie de timp, de o atitudine realista si asteptari realiste. Deseori, infidelul pretinde un timp anume pentru a fi iertat (de regula, scurt: o luna, maxim doua luni).

Acest timp este nerealist, chiar daca in unele situatii este bine sa nu exagerezi prelungind perioada de „doliu“. Cel mai des in aceasta perioada apare genul acesta de plangeri, reclamatii, critici atat din partea celui inselat, cat si din partea celui care a inselat.

Dar astfel cuplul se vindeca mai greu: poate ca dupa o vreme emotiile negative se vor stinge, iar comunicarea eficienta isi va gasi din nou locul in viata cuplului. Acest lucru se poate intampla atunci cand partenerii devin empatici.

Ei nu numai ca aud, asculta, dar si inteleg si reflecta la cele auzite, printr-un feedback, si vor retine sa nu foloseasca obiceiurile daunatoare (batjocura, critica, ironiile, rasul sarcastic, grimasele…).

Ascultarea activa si empatia oferita prin validarea discursului pot fi un pas spre vindecare. In ultima instanta, procesul terapeutic se doreste a fi un proces de vindecare.

Criza maritala este un prilej de introspectie din ambele parti, iar psihoterapia s-a dovedit ca avand, in general, rezultate.