O istorie a orgasmului

Viata pare cam… trista fara el. Placerea erotica e cumva fada in absenta lui. Si oricat ar fi de „vanat“ sau de „reglementat“ medical sau psihologic, orgasmul scapa definitiilor si tehnicilor.

Ne preocupa, indiscutabil. Sunt prea putini cei care se declara dezinte­re­sati de sex (si cine ii crede…) sau spun ca orgasmul e facultativ in viata (nici de data aceasta nu sunt crezuti). Citim despre marele O, in­cer­cam sa-i descifram mecanismele „de pro­ductie“ ne documentam, ex­pe­rimentam etc.

Dar ce este el, de fapt? Wikipedia explica sec: in­che­iere a unui ciclu de stimulare se­xu­­ala, acesta este caracterizat de in­tensa placere fizica, controlata de sistemul nervos vegetativ. Se mai spune ca, dupa asemenea minunatie, experimentam o mare relaxare datorata eliberarii de prolactina. Sca­na­rile RMN atesta o reducere tem­porara a activitatii corticale in timpul orgasmului…

De unde vine?

Asadar, nu prea are legatura nici cu inteligenta, nici cu vointa. Si, daca orgasmul masculin are o evidenta valoare adaptativa (placerea ca re­compensa pentru o cat mai variata si mai intensa activitate de perpetuare a speciei), orgasmul feminin si momentul aparitiei acestuia sunt un mister pentru biologii evolutionisti.

Intr-un fermecator eseu aparut la Editura Humanitas si intitulat De ce e sexul o placere? biologul ame­rican Jared Diamond scrie: „comportamentul evolueaza si el prin selectie naturala, asemenea ana­tomiei. Astfel, faptul ca sexul este o placere ar trebui sa fie consecinta selectiei naturale… De vreme ce noi, oamenii, suntem o exceptie prin ovulatia ascunsa (care ne predispune la dragoste fizica mai des decat ar fi necesar pentru a concepe un copil, n.n.), receptivitatea noas­tra continua si sexul de placere, este mai mult ca sigur ca asta se in­tam­pla pentru ca asa am evoluat.“

Asadar, in cursa evo­lutionista, orgasmul feminin pare a avea sensuri insemnate. Aparent, pare sa joace un rol central in coeziunea cuplului monogam (femeile tind sa fie fidele celui care le produce placere) si sa semnaleze chiar compatibilitatea genetica pentru a da nastere urmasilor sanatosi.

Istoria lui culturala

Placerea este tema predilecta de meditatie a celor care incearca sa o inteleaga si sa o circumscrie, sa o stapaneasca, sa o verbalizeze, sa o aduca din biologic in cultural. A ascetilor si a educatorilor. Filozoful francez Michel Foucault se intreba in Istoria sexualitatii „de ce sexul a fost atata vreme asociat cu pacatul – si ramane de descoperit cum s-a format aceasta asociere“?

Placerea a semnificat ceva periculos inca din zorii evolutiei noastre culturale. Dar de ce? Este ea responsabila de o posibila disolutie sociala? Realmente? Se credea ca femeile in cautare de placere nu vor mai fi fidele sotului si mame bune copiilor si, ca atare, placerea lor trebuie controlata, circumscrisa cuplului conjugal. Asadar femeia res­pectabila a fost de-a lungul multor secole destul de aseptica si de cuvioasa. Rolul acesta insa nu a fost acceptat niciodata pe deplin iar feministele radicale din secolul al XX-lea au avut ce sa combata, din mentalitatea inchistata a socie­tatilor patriarhale (cu ramificatii inca persistente si astazi, chiar si in societati destul de largi in vederi…).

Placere egal pacat, deci. Este imposibil ca acest principiu con­stran­gator sa nu fi fost interiorizat de-a lun­gul mai multor generatii de ma­me si de fiice pana la a deveni un stabil locuitor al inconstientului trans-­ge­­nera­tional. De aici, cul­­pa­bilitatea si refuzul livrarii totale in fata pl­a­cerii. Absenta orgasmului feminin are destul de rar o cauza exclusiv fizica. Pentru ca placerea vine din creier. Revolutia sexuala din anii ’60, generata mai ales de revelatiile feminismului si de distribuirea la scara larga a pilulei contraceptive a eliberat femeile de imperativul maternitatii.