Partenerul people-pleaser sau cum scoatem eticheta din relația de cuplu
Noi oamenii obișnuim să dăm un nume, să punem sub etichetă alți oameni, situații, lucruri, etc. În aparență, credem că asta ne simplifică viața sau încadrează cumva cele întâmpinate de noi,
În ultima vreme și-a făcut loc în vocabularul comun termenul de people pleaser, împrumutat din limba engleză. În limba română are înțelesul de persoană care face pe plac oamenilor. Sunt persoanele amabile, cumsecade, disponibile, voluntare, care aderă ușor la părerile altora, evită conflictul, preferă calea de mijloc sau „soluția” care nu supără pe nimeni.
În mediul profesional este tipul/ tipa „de treabă”, buna/ bunul executant. În social, tipul/ tipa disponibil/ă care își lasă treburile proprii la o parte pentru a te ajuta, e dispus/ă să te asculte și să-ți spună ce ai nevoie să auzi, sare mereu în ajutor.
Acest termen a pătruns treptat și în vocabularul cuplurilor, astfel că, nu de puține ori, unul dintre parteneri îl „diagnostichează” pe celălalt ca fiind un people pleaser și implicit cauza problemelor din cuplu.
A pune sub etichetă nu înseamnă însă a găsi rezolvarea.
Spre deosebire de celelalte relații, în relația de cuplu aducem și manifestăm treptat cele mai adânci nevoi, temeri și nesiguranțe. Și mai aducem cu noi strategiile de supraviețuire/ gestionare și un mod de a fi. Pentru că într-un fel sau altul este ceea ce am purtat cu noi până la momentul întâlnirii cu celălalt, al însoțirii cu celălalt.
Totodată, relația de cuplu este un mediu în care putem crește altfel, atât timp cât o construim cât se poate de conștient.
Așa că, înainte de a pune eticheta asupra celuilalt și a rămâne blocați în asocierile pe care le facem cu aceasta, să ne uităm cu mai multă atenție și conștiență la dinamica din cuplu!
Să avem în minte că din punct de vedere psihologic nu ne alegem întâmplător partenerul de cuplu, că undeva există niște nevoi emoționale și un familiar neconștientizat care ne orientează în alegerea lui. Că există etape prin care trece fiecare relație de cuplu, că există provocări și factori externi, care o pot influența și că pot apărea crize care destramă sau din care relația poată să crească. Că partenerii pot avea frici identice, dar fiecare își folosește propria strategie de gestionare sau supraviețuire. Că de multe ori nevoile fiecărui partener nici măcar nu au fost cunoscute sau formulate față de el însuși.
De exemplu, într-un cuplu în care unul dintre parteneri are o nevoie de securitate emoțională neconștientizată, va tinde să manifeste un comportament de control. Acesta va cere, explicit sau implicit, de la partener să-i ofere ce dorește, să-i spună ce vrea să audă, să fie în acord cu el, să se străduiască, să-i fie pe plac.
Pentru celălalt acest mod de a fi în relație poate semnifica faptul că este în atenție, că el contează și că este iubit, Și asta pentru că undeva în subconștient, una dintre convingerile lui spune că iubirea se câștigă sau că o primești în schimbul unor sacrificii de sine.
Într-o astfel de dinamică, dacă unul dintre parteneri simte că pierde ceva cuvenit doar lui, va reacționa. De regulă reacționează cel care are mai multă nevoie de asigurare sau control. Acuză că celălalt oferă în mod egal sau mai mult altora, că nu pune limite, că nu nuanțează comportamentul cu alții, sau că este mereu la dispoziția altora. Concluzia: „partenerul meu este people pleaser și asta cauzează probleme în relație!”.
Prin urmare, din nevoia de reper, de sens sau explicație, putem să facem trimitere către o etichetă, dar să nu rămânem blocați acolo, într-o amăgire că am găsit „cauza”.
În cuplu avem șansa să ne creștem pe noi înșine și implicit relația noastră într-un fel mai bun și mai sănătos, și asta înseamnă mai multă atenție și conștiență. Înseamnă să trecem dincolo de etichetă.
