Previzibilitatea duratei unei relatii amoroase

Se poate prezice durata unei relatii amoroase? A priori, unele categorii sunt mai fragile decat altele: se poate spune astfel despre „dragostea-pasiune” si „dragostea ludica”. In primul caz, deoarece pasiunea nu este o stare durabila, in al doilea caz, deoarece, prin definitie, „jocul” este mai degraba folosit ca mijloc de seductie si nu pentru a iubi.

Psihosociologii au fost insa nevoiti sa aprofundeze aceasta problema devenita critica in societatile occidentale: de exemplu, in Statele Unite se estimeaza ca jumatate dintre casatoriile incheiate se vor termina printr-un divort si ca acest lucru are deseori consecinte pentru echilibrul mental al sotilor, si cu atat mai mult pentru eventualii copii rezultati din casniciile in discutie. Numai studiile longitudinale (adica observarea evolutiei cuplurilor pe durata a mai multi ani), inca destul de putine, ar putea oferi cateva date.

Studiile recente ale lui J.M. Gottman si R.W. Levenson exploreaza cu cea mai mare rigoare aceste probleme. Folosind mai multe scari de evaluare si de observatie directa (inclusiv inregistrarea unor parametri fiziologici), ei descriu doua categorii de cupluri: cuplurile echilibrate si cuplurile dezechilibrate. Cuplurile echilibrate sunt cele in cadrul carora ambii parteneri prezinta interactiuni echilibrate intre miscarile afective si comportamentale pozitive si negative. La cuplurile dezechilibrate predomina miscarile negative.

Asfel, cei din urma sunt mai pusi pe cearta, mai defensivi, mai putin concilianti, mai irascibili, mai cartitori, mai putin afectuosi, mai indiferenti fata de partenerii lor si au o dispozitie mai putin buna decat cuplurile echilibrate. In mod evident, in cazul cuplurilor dezechilibrate va aparea de-a lungul timpului ideea despartirii, apoi despartirea propriu-zisa si in cele din urma divortul…

Trebuie sa recunoastem ca aceste studii foarte riguroase din punct de vedere metodologic, bazate pe observatii longitudinale si populatii statistic importante (73 de cupluri in ultimul studiu al lui Gottman si Levenson) ne dezamagesc oarecum. Studiile duc la constatari destul de previzibile: sansele ca un cuplu sa se desparta sunt cu atat mai mari cu cat sotii sunt mai nemultumiti, nu comunica indeajuns si au o relatie in care conflictele sunt mai dese decat situatiile de consens…

Lucrurile sunt, de fapt, si mai complexe daca le abordam dintr-un unghi eto-clinic. Cuplul este o entitate care poate fi cu siguranta echilibrata sau nu, dar este o entitate dubla, adica rezulta din unirea celor doua entitati care sunt membrii sai, fiecare cu propria istorie si propria personalitate.

Un cuplu se poate comporta ca un cuplu perfect echilibrat timp de trei ani, ba chiar de cinci ani (studiile longitudinale se prelungesc rareori peste aceste termene) si dupa aceea sa se dezorganizeze. Dar trebuie luat in consideratie si contextul: evolutia fiecarui membru „afectiva, culturala, profesionala, fizica…

De asemenea, evolutia mediului, intalniri si vizite, aventuri amoroase, ca sa nu mai vorbim de evolutia rapida a mentalitatilor in zilele noastre. Si atunci ma intorc la punctul de plecare: anumite tipuri de relatii sunt de la inceput menite sa se destrame. Pentru celelalte, in momentul de fata, pentru un caz din doua statisticile prevad divortul, fara a putea prevedea care vor avea aceasta soarta, si poate in cativa ani statistica va fi pentru doua cazuri din trei, inainte sa devina perfect  „normal” sa prevedem ca 100% din cupluri vor divorta (in eventualitatea ca inca se mai casatoresc) cel putin o data in viata…

Iar atunci studiile de previzibilitate vor parea de-a dreptul inutile! Sa retinem totusi importanta pe care o are comunicarea pentru cuplu (Cosnier, 1981). Soliditatea unui cuplu depinde de validitatea sistemului sau de comunicare. Dupa cum au subliniat sexologii americani Masters si Johnson, „chiar si cuplurile fara probleme ar trebui din cand in cand sa verifice starea si eficacitatea codului comun. Aceasta nu inseamna ca printr-o buna comunicare se evita in mod sigur despartirea, ci ca o comunicare si o comuniune afectiva mai bune fac ca legatura amoroasa sa fie mai bine intretinuta atat in fazele obisnuite, este si usor, cat si in faza de declin, care este intotdeauna problematica din punct de vedere afectiv”.