Putem iubi doua persoane in acelasi timp?

Nu avea de-a face cu un simplu flirt de o seara, cu urma evanescenta a unei palme in nisip… „Veneam de la munca, J. era permanent in capul meu. Ma jucam cu fiica mea si timbrul vocii lui rasuna in mintea mea.

Cand pregateam cina, ii simteam mainile pe umerii mei. Apoi a ajuns acasa sotul meu, il ascultam vorbind, dar nu prea eram atenta. Punctam fiecare dintre remarcile sale cu un suras absent.

Dar aceasta poveste dubla imi rupea sufletul.“ Cu patru ani in urma, aceasta femeie a trait divizata intre sotul si fiica ei si un alt barbat, intalnit la o serata. Un adulter banal, ca multe altele.

Dar ea este convinsa: timp de un an, a iubit doi barbati, apoi a rupt legatura cu amantul ei – o decizie chinuitoare.

 

O bresa care se deschide

De ce ne angajam uneori in aceasta dubla viata afectiva? Din frica de a ne angaja. Din visare – precum Emma Bovary. Din nevoia, la femei mai ales, de a lega sexualitatea de domeniul interzisului.

Din nevoia, la barbati, de a scinda femeia intre rolul de „mama“ si de „tarfa“. Din incapacitatea de a lega tandretea si senzualitatea, cum spune Freud in scrierile sale.

Acestea fiind spuse, psihanalistii constata in multe dintre cazuri ca se ajunge la aceasta situatie atunci cand o bresa este deja deschisa in cuplul de baza.

„Iubirea cere intalnire“, spune psihanalistul francez Didier Lauru. „Dar avem tot mai putin grija de ea, uneori fara sa vrem. Cu timpul, ne indepartam unul de celalalt. Se iveste distanta si lasa loc la altceva: altui sentiment…“

Apoi mai putem iubi doua persoane pentru ca fiica sau fiul care am fost in trecut si care era lipsit de incredere in sine, s-a schimbat. Am crescut si ne-am eliberat de interdictiile familiale.

Asa cum spune psihanalista Anne Defourmantelle, „suntem fiinte multiple, compuse din mai multe straturi sensibile. Dupa ani si ani, evoluam. Noi fatete ies la iveala, si cele vechi cad ca frunzele.

Poate ca avem in noi niste potentialitati pe care nu am avut prilejul sa le experimentam, poate ca am iubit pe cineva care ne-a exploatat si pe care l-am sufocat.

Daca am scapat de inhibitii, am regasit acel nivel al personalitatii noastre. Avem asteptari noi. Atunci se poate produce intalnirea. Atunci, altcineva ne va privi cand suntem pe punctul de a ne schimba“.

M., 44 de ani, casatorit, cu 3 copii, a decis sa-si schimbe viata dupa ce si-a dat seama ca avusese viata trasata de tatal sau: facultate, slujba de inginer la o mare intreprindere.

Dupa studii se casatoreste cu M., pe care o intalnise la facultate. Cu cateva luni in urma, si-a dat demisia: „Ma sufocam, am plecat de acolo ca sa devin tamplar de mobila de arta si acolo am dat peste R.

Ne-am indragostit unul de altul. Nu vreau sa sufere familia mea. Ma simt bine si in siguranta alaturi de familie. Sotia mea nu a inteles de ce am demisionat, dar face ce poate sa ma sustina.

Si a reusit pana azi, dar aceasta istorie paralela cu R. ma desira. Ma gandesc numai la ea, mi-e dor de ea mereu“.

 

O scena dubla

Un partener intalnit in prima tinerete, o fiica, 20 de ani de viata comuna. M., 40 de ani, medic, traieste o poveste de dragoste care ii permite sa simta ca poate face tot ce vrea.

Afirma ca are, de bine de rau, doua identitati, pe care el reveleaza celor doi barbati din viata ei.

Daca pentru moment pozitia aceasta este suportabila, se intampla asa deoarece natura sentimentelor pe care le are pentru fiecare dintre cei doi este diferita.

Experimenteaza alaturi de sot un sentiment profund, fondat pe alteritate. „Suntem diferiti, dar imi place felul lejer in care vede el viata.“ Alaturi de amant, descopera fuziunea.

„Cand a venit la mine, la birou, mi-am dat seama ca m-am indragostit pe loc. Nu putem sa ne luam mainile unul de pe celalalt. Simtim complicitate sexuala, intelectuala, sentimentala. Ma simt vie din nou.

Nu stiu cum se va termina, dar nu am chef sa renunt la el.“

M. traieste doua fatete ale iubirii: idealizarea si incantarea si dorinta alaturi de amant, plenitudinea securizanta si durabila alaturi de sot.

Explicatia data de Didier Lauru: „Cand traim o iubire mistuitoare, supraestimam persoana intalnita, o plasam pe un piedestal, ii atribuim toate calitatile care credem ca ne lipsesc noua.

Devine dublul nostru narcisic. Dar este o proiectie si o iluzie care cade repede. Incet-incet, realitatea celuilalt iese la iveala.

Poate ca distanta este prea mare fata de fantasma noastra, si povestea se termina. Scenariul mai putin violent ar fi ca un alt tip de sentiment ia nastere, mai durabil, mai putin intens, dar tot legat de dragoste“.

 

Doua iubiri, o singura dorinta

„Chiar daca avem impresia ca iubim doua persoane, de fapt nu dorim decat una. Asta nu ne impiedica sa facem dragoste cu amandoua, pentru ca flacara se reaprinde.

„Avem impresia ca ne regasim corpul, o realitate mai nobila a noastra insine, mai frumoasa, mai inteligenta, mai interesanta. Avem chef sa impartasim aceasta forta.

Alaturi de cel care ne cuprinde cel mai usor, suntem, de fapt, sub efectul iubirii, un atasament care poate mobiliza dorinta.“

Pentru psihanalistul Paul-Laurent Assoun, „daca iubim doua persoane, una este mai degraba de partea placerii si satisfactiei; cealalta este in campul dorintei, al lipsei“.

Si acest clivaj nu priveste numai cuplurile stabile. B., 28 de ani, era mereu impartit intre doua femei de cand era burlac. „Ma proiectez intens in dorinta pe care o simt pentru ea.

Nu puteam alege intre F., care manifesta o dorinta intensa de a fi cu mine, lucru care ma facea sa ma simt in siguranta, si E., mai misterioasa, mai neclara in intentii si mult mai independenta.

Cu trecerea timpului, ma simteam tot mai angoasat. Puneam relatia cu ambele femei pe acelasi plan.

Am ales in final sa ma implic alaturi de E., dar cu frica: asta pentru ca ma gandeam la siguranta viitorului…“ Azi, B. nu regreta alegerea si, mai ales, se bucura ca a scapat de stres.

Daca viata dubla se prelungeste aceste doua instante se unesc. Terapeutii atrag atentia asupra conflictelor de loialitate, ale insatisfactiilor care decurg de aici.

„Daca iubim doua persoane, dar traim numai cu una, lucrurile devin foarte complicate“, spune Paul-Laurent Assoun. Cand vii acasa il ai pe celalalt in minte.

Da, e placut, dar cu timpul devine foarte greu de gestionat in realitate. L. isi aminteste de culpabilitatea de a-si periclita relatia conjugala.

„Apoi, dupa cateva luni, situatia a devenit foarte dureroasa. J. imi lipsea fizic. Slabeam, ma distrugeam. Ma torturam pentru ca nu puteam sa imi imaginez ca divortez si ma separ de fiica mea, asa cum patisem si eu la varsta adolescentei.

Simteam toate astea cu o violenta incredibila. Am meditat indelung. Apoi am decis sa renunt la J. Timp de un an, am fost catatonica de frustrare si de suferinta.

Cred si azi ca am sacrificat ceva esential, chiar daca nu regret decizia. Mi-am reconstruit cuplul, dar din punct de vedere fizic, nu este la fel cum era cu el.“

Nevoi sau fantasme

Conform psihanalistului Patrick Lambouley, ne chinuim atunci cand iubim doua persoane in acelasi timp. Iubirea nu tine cont de contabilitate.

„Nu este vorba de cautarea la cineva a ceea ce ii lipseste celuilalt: la dreapta, satisfactia nevoilor mele, la stanga – fantasme si ideal. Iubirea nu inseamna sa ne umplem vidul din noi.

Dimpotriva, ne trimite la interogari profunde asupra noastra insine. Trebuie sa ne concentram, nu sa le ignoram“. Asadar, trebuie sa alegem.

 

Editare: Violeta Rusu
Credit foto: Flore-Ael Surun pentru Psychologies Franta