Sa acceptam cheful sau lipsa lui
Toata lumea stie cum incepe… si cum se sfarseste.
La inceput era foamea sexuala de celalalt, dorinta irepresibila de a-l vedea, de a-l atinge si mirosi, de a-l poseda.
Apoi a venit tandretea, la fel de frumoasa si de gratifianta si dupa ceva ani, plictiseala si „durerea de cap“ ori de cate ori partenerul sau partenera isi clameaza nevoile sexuale si dorinta de a „ne mai face de cap din cand in cand“.
Cum se ajunge aici? Si in cat timp? Si cine cedeaza primul? El sau ea?
Foarte putine femei declara ca nu au simtit scaderea dorintei pentru partener de-a lungul anilor de casnicie. Motivele?
Prezenta copiilor, sarcinile menajere, dificultatile economice. Este evident ca, dincolo de dificultatile materiale, cu cat un cuplu este mai vechi, cu atat mai mult angajamentul in sexualitate descreste.
Si tot mai des nelinistea si punerea sub semnul intrebarii revin, obsedant.
Pentru psihanalistul Jean-Michel Hirt, daca dorinta a devenit atat de obsedanta si de volatila, este pentru ca ea suporta destul de prost pretentiile consumiste ale culturii noastre.
„Pentru a avea un aer normal si implinit, ar trebui sa simtim placere, sa facem amor, des, mult si cu zgomot“, remarca psihoterapeutul.
De altfel, frecventa raporturilor sexuale a devenit barometrul intimitatii cuplului. Ne scaldam intr-o cultura a placerii care se acomodeaza prost la lipsa dorintei.
Pentru ca aceasta din urma, pentru a se dezvolta si a se exprima, are nevoie de lipsa, de interdictie, dar si de timp.
Or, a cauta cu tot dinadinsul excitatia cu orice pret este cel mai bun mijloc de a face dorinta sa dispara.
DORINTA NU SE ERODEAZA, ISI SCHIMBA FORMA
De cand neurostiinta face noi si noi descoperiri in domeniul sexualitatii, al iubirii si dorintei, credem ca suntem biologic programati sa simtim cheful de a face dragoste timp de trei ani, maximum, interval necesar producerii unui urmas.
„Aceasta dorinta este puternica, imperioasa si generatoare de senzatii tari. Iata de ce barbatii si femeile pastreaza nostalgia ei atunci cand cheful se cam duce“, spune Mireille Bonierbale, psihiatru si sexolog.
Dar o data cu slabirea acestei dorinte, nu inseamna ca totul se duce pe apa sambetei.
Dupa cum spun terapeutii de cuplu, concluziile pripite vin in cea mai mare parte a timpului dintr-o confuzie nefericita cu excitatia.
„Sexualitatea pasiunii nu este similara cu cea a dragostei“, spune medicul sexolog Gonzague de Larocque.
„Este jocul comparatiilor dintre «inainte» si «dupa» cel care sapa increderea in interiorul cuplurilor si care le stinge flacara.
A te obisnui cu celalalt nu inseamna ca dorinta s-a dus. Dimpotriva, cunoasterea intima poate favoriza o sexualitate mai implinita si mai inventiva.
Dar pentru asta trebuie sa incepem prin a accepta ca, de-a lungul vremii, dorinta isi schimba forma.“
ARE SURSA IN EMOTIILE NOASTRE
Dupa 15 ani de viata comuna, 40% dintre femei (intervievate pentru o statistica europeana) declara ca nu mai simt atata dorinta pentru sot.
Uneori chiar deloc. Prin comparatie, numarul barbatilor este mai scazut. Doar 23%.
„Curios, femeile sunt mai expuse delasarii“, observa Michelle Bonierbale.
„Daca speculam putin, am spune ca barbatii sunt mai centrati pe propria lor functionare mecanica decat pe aspectul relational.
Femeile sunt mai sensibile la tonalitatea generala a relatiei. Pentru ele, este suficient sa dispara comunicarea intima din relatie, si se duce si dorinta.“
Stim deja ca dorinta se supune unor fluctuatii, din cauza stresului, a oboselii sau evenimentelor de viata dificile care o pot paraliza, uneori pentru destula vreme.
Si mai stim ca ea poate cunoaste, la fel ca toate celelalte capacitati fizice ale noastre, suisuri si coborasuri.
Gonzague de Laroque spune ca „relatia sexuala este proiectia tuturor celorlalte elemente si nemultumiri care se reflecta in ea.“
Cu cat comunicarea este mai slaba, cu cat dezacordurile sunt mai evidente, cu atat mai mult dorinta sexuala slabeste.
O alta problema este pasivitatea: se vad tot mai multi barbati si femei care nu investesc in sexualitate.
Asteapta ca partenerul sa fie excitant, activ si inventiv si, la cea mai mica scadere a dorintei, dau vina pe partener.
Dar prima intrebare care trebuie adresata, atunci cand castiga teren insatisfactia, este: „Care e partea mea de responsabilitate?“.
