Sa iesim din esecul amoros
Ea nu se apropie decat de barbati incapabili de angajament pe termen lung. El da numai peste femei egoiste, care se folosesc de el.
Amoruri dezamagite si amoruri ratate – avem senzatia ca jucam aceeasi partida, nu? „Dau peste acelasi tip de barbat“, suspina ea.
Terapeuta Maryse Vaillant, autoarea cartii Cum iubesc femeile, (Curtea Veche, 2008), refuza determinismul:
„Daca fiecare ar lasa deoparte statutul de victima, ar lasa la vestiar acest rol dulce-amar si ar recunoaste ca este responsabil de propriile esecuri, dar fara a se culpabiliza, poate ca atractia catre suferinta ar scadea.
Este important sa nu ne mai fie frica de repetitie, pentru a scapa de ea. Ea poate fi negativa, desigur, dar ne si poate face constienti de adevarata iubire.“
In cartea mentionata, Maryse Vaillant schiteaza diferite profiluri feminine nefericite. Imposibil sa nu te indentifici cu aceste personaje, asemanatoare celor din Desperate Housewives – serialul in care asperita-
tile fiecareia ne vorbesc despre noi insine. Acolo exista si Buna Samariteana, care salveaza depresivii, si Dependenta Afectiva, care are nevoi emotionale mari.
Silvia, 30 de ani, redactor de moda si celibatara, se inscrie in acest ultim registru. Azi, este capabila sa se analizeze zambind: „Ma refac dupa trei pasiuni intense, condamnate dinainte. Si azi ma recunosc in aceasta maxima:
«In dragoste nu suntem inselati decat de noi insine». In acest domeniu, mai mult decat in altele, suntem mai intai victime ale propriei persoane, nu ale altcuiva. In ceea ce ma priveste, este ca si cum, atunci cand faceam cunostinta cu cineva, inconstientul meu capta dinainte capacitatea lui de a insela.“
Gata cu Oedip!
Intalnirea amoroasa este, prin excelenta, momentul in care doua parti inconstiente se intalnesc, se recunosc si se aleg drept complementare in lipsurile lor. Cata vreme acestea nu vor fi identificate, schimbul partenerului nu va ajuta la compensarea lor. Si suntem cu totii condamnati sa repetam acelasi esec.
Pentru Catherine Bergeret-Amselek, psihanalista, aceasta repetare amoroasa ne vorbeste de propriul nostru inconstient: „Cand, adulti fiind, suntem in continuare prizonieri ai Oedip-ului nostru si ai iubirii pentru tata-mama, vom provoca esecul relatiei.
Pentru ca, in realitate, nu cautam adevarata intalnire cu celalalt, incercam sa regasim legatura din copilarie cu un parinte, o relatie de iubire deja cunoscuta si care ne da siguranta“.
Silvia confirma: „La inceput, nu prea stiam ce sa inteleg din barbatii cu care eram. Voiam sa ma tina la distanta, sa fie puternici si departe de mine, dar si fragili, sa aiba nevoie de mine“.
Mai tarziu, ea a inteles ca era lipsa iubirii materne cea care o proiecta in astfel de aventuri excesive si frustrante: incerca sa retraiasca lipsa afectiva din copilarie.
Agent comercial, in varsta de 50 de ani, recent divortat, P. are impresia de „déj vu“ cu noile sale relatii: „E mereu minunat la inceput, si apoi, dupa un timp, nu ma pot abtine sa fac totul pentru ca relatia sa mearga prost. Devin secretos, agresiv…“.
El isi da seama ca reproduce lipsa de comunicare observata la parintii sai. „Recreez situatia pentru a incerca sa o vindec, dar o repet: nu reusesc“, conchide el.
Dupa Catherine Bergeret-Amselek, „multi dintre noi se identifica cu parintii. Si, independent de legatura noastra oedipiana, incercam sa fim la inaltimea parintilor nostri daca perechea pe care ei o formeaza nu parea minunata.
Sau, intr-o logica inversata, relatia parentala ni se pare catastrofala si vrem sa reparam aceasta imagine si, astfel, recream o relatie dificila, pe care incercam sa o rezolvam.
Acestea fiind spuse, daca avem capacitate de introspectie si luam distanta, fenomenul de repetitie poate fi, in final, ceva pozitiv. La 20 si la 40 de ani, nu traim la fel lucrurile si fiecare etapa deschide noi posibilitati.“
