Sa iesim din esecul amoros

Sa acceptam necunoscutul

S., o tanara actrita de 24 de ani, intra mai degraba in categoria Samaritencei, repertoriata de Varyse Vaillant: „Ma indragostesc de barbati care au nevoie de ajutor ori sunt deprimati. Dar de fiecare data relatia este diferita si am crescut si eu ajutandu-i pe ei.

Ma tot auzeam spunandu-mi singura: «Gata, nu te mai ocupa de nevoile altora, esti prea generoasa…». Dar daca ma ajuta pe mine sa ii ajut pe ei? Daca iubeam, de fapt, acest rol de salvatoare? Nu prea vreau sa lupt contra tendintelor mele in iubire.

O data, pentru ca nu reproducem mereu identic ceea ce facem, si apoi, pentru ca fiecare relatie este unica. Unele ne fac sa avansam, chiar daca sunt dureroase, nu?“

„Intrebarea interesanta care merita adresata este «de ce am nevoie de acest tip de relatie dureroasa?», spune psihanalistul Alain Héril.

Maryse Vaillant nuanteaza afirmatia: „Ce bine ca mai sunt unii ca fata asta! Cum ar fi lumea daca am fi numai niste egoisti?

Detest acest mesaj corect politic ce spune ca trebuie sa te iubesti pe tine insuti prima data. Daca ii spui asta unei generoase, o ucizi.“

Sa uitam de iubirea perfecta

Este un punct de vedere impartasit si de psihanalistul Jean-Michel Hirt: „Nu ratam povestile de iubire, ele nu ne rateaza pe noi…“ Ce ne spun acestea?

Ca ramanem infricosati de o poveste reusita: o iubire fericita poate fi prea dureroasa daca ne da peste cap schemele obisnuite. Chiar daca ne fac sa suferim, ele ne sunt familiare.

Aceste repere nevrotice nu dau siguranta, preferam sa ne agatam de ele si nu sa mergem mai departe, spre o iubire care ne-ar duce in necunoscut.

„Unii ar face orice sa evite aceasta experienta, de frica sa nu-i duca prea departe de ei insisi“, afirma si Jean-Michel Hirt.

Alain Héril spune: „Mitul iubirii perfecte este inscris in cultura noastra, in Banchetul lui Platon este evocata sub forma fantasmei fuziunii, a Androginului – exista undeva jumatatea perfecta care ne completeaza… Dar exact in momentul in care nu ne putem deosebi de celalalt, iubirea devine distructiva; ne construim atunci cand ne diferentiem de cocon. Cuplul este un oximoron: o dulce violenta.“

Din aceasta complexitate reiese ceva evident: riscam sa ratam povestile noastre de iubire daca vointa de a reusi se transforma in obsesie.

Cand suferinta ne protejeaza

Anumite etape ale vietii pot fi sursa de mare angoasa: adolescenta, timpul in care ne cautam locul. Batranetea, momentul in care ne temem ca il vom pierde. Teama de a trai si de a muri se succeda mereu.

Necazurile noastre in iubire pot masca anxietatea noastra si o pot indulci daca devine invalidanta. Ele sunt arborele care ne face sa nu mai vedem padurea si ne protejeaza de nelinisti metafizice.

„Pentru fiinta umana, nimic nu este mai dur de suportat decat intrebarile existentiale“, spune Catherine Bergeret-Amselek. „Moartea – pe care o numim finitudine – si dificultatea de a fi in doi – pe care o numim incompletitudine, acestea ne terorizeaza.“

Si la fel se intampla cu starea planetei, cu boala, cu razboiul. In aceste cazuri dificultatile amoroase ne ajuta sa ne simtim vii. Important este insa sa le rezolvam, ca sa putem accepta fericirea, acel sentiment care ne face sa simtim cu adevarat ca traim.

Editare de Violeta Rusu