Seductia trece prin cap
Sorin Lavric: Trei sferturi dintre oamenii cu care avem de-a face zilnic nu au nimic seducator in ei. Pentru mine, paradoxul Bucurestiului e ca seamana cu un oras populat cu fiinte frumoase carora le lipseste darul ispitirii. Sunt atatea femei frumoase care nu-ti inspira nimic – si asta, fiindca n-au stofa, n-au distinctie, desi multora nu le-ar trebui prea mult ca sa devina ispititoare.
Caci seductia trece prin cap, prin spirit, si e foarte adevarat cand se spune ca adevaratul organ erotic al omului e creierul, iar nu glandele sau zonele erogene. Iar lor le lipseste, din pacate, creierul, precum si crusta elementara a unei culturi.
Are seductia legatura numai cu aspectul fizic?
Simona Reghintovschi: Suntem sedusi de o impresie subiectiva, de o fictiune care ne spune ca seducatorul are ceva de care noi avem nevoie. Seducatorul reprezinta doar persoana care concentreaza puternicii curenti emotionali treziti de aceasta fictiune. Seducatorul trebuie sa aiba acele calitati care sa-l poata face reprezentantul fictiunilor noastre… personale. Dar, de fapt, ne seducem singuri! Daca aspectul fizic apartine acestei fictiuni, el este necesar, dar fara a fi o regula.
Sorin Lavric: In niciun caz! Am intalnit femei care imi povesteau ca, dupa cinci minute de dialog cu un barbat izbitor de urat, incetau sa-i mai perceapa uratenia. Atentia le era atrasa de substanta individului si nu de infatisare. Seductia presupune un element spiritual.
Care este, din experienta dvs., portretul seducatorului?
Simona Reghintovschi: Seductia e o interactiune ce se desfasoara in registrul puterii, al controlului. Seducatorul il controleaza pe cel sedus. A fi cel dorit reprezinta o forma subtila de control. Seducatorul simte nevoia de a domina, stapani, controla. De a detine puterea. Seducand, se seduce si pe sine, mai mult sau mai putin, in functie de forta dorintei sale de putere.
Sorin Lavric: La femei, fragilitatea, distinctia. Crestineste, ele sunt sursa ispitirii, atata doar ca, in cazul lor, e vorba de varianta pasiva, defensiva a seducerii, si de aceea cu atat mai redutabila. La barbati, tinuta, energia. Un amestec ciudat de fanatism, clarviziune si hotarare.
Putem suplini lipsa unui sarm natural cu unul construit?
Simona Reghintovschi: Daca sarmul construit inseamna un sarm fals, el nu poate inlocui relationarea autentica. Exista multe carti, filme, materiale despre tehnici de seductie, care, aparent, suplinesc aceasta lipsa. Poate ca principiile pe care le promoveaza nu sunt gresite. Dar atunci cand sunt puse in practica de persoane care, in mod inconstient, evita seductia, ele devin tehnici anti-seductie.
O astfel de persoana isi poate propune sa faca anumite gesturi pentru a-i atrage pe ceilalti, dar monitorizarea realizarii lor face ca tot farmecul interactiunii sa dispara. Tehnicile sunt ca un fel de armura, pe care seducatorul o poarta pentru ca nu cumva sa se simta atras si sa piarda controlul.
Sorin Lavric: Fireste, acesta e rezultatul culturii, cu conditia sa ai totusi un minim coeficient estetic. Caci unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Ce copilarie are (din punct de vedere psihanalitic) seducatorul?
Simona Reghintovschi: Nu cred ca se poate stabili o copilarie tipica a celui care seduce adesea pe ceilalti. Dar putem presupune ca strategiile sale de a obtine ceva de la cei din jur folosind seductia au avut succes de-a lungul timpului…
