Separarea și travaliul de doliu

De multe ori mi s-a solicitat suport pentru a susține un proces de separare, dintr-o relație de cuplu (sau chiar și profesională). E un proces dificil și dureros care necesită mai multe etape, trăite până la capăt.

Tu te-ai întrebat vreodată care e Scopul Relației (mai ales când este vorba despre cuplu)?

De ce atâta căutare, disperare, suferință, extaz, entuziam, dezamăgire, teamă, tergiversare, și multe altele pe care le experimentam când e vorba de mult râvnita Iubire?

Un biolog ar spune procreaţia, perpetuarea speciei, dar psihologul ar spune: nașterea și creșterea de Sine, întregirea. Pe parcursul devenirii noastre ca personalitate avem nevoie de un altul Diferit în care să ne oglindim, să ne vedem mai clar, de la care să învățăm, împreună cu care să creștem și să ne vindecăm rănile trecutului.

Iubirea (inclusiv în relația de prietenie) are un potențial de creştere și vindecare fantastic, atunci când e trăită cu atenție și conștiență.

În general căutăm emoții și senzații: „fluturi în stomac”, „stare de plutire”, „fulger în inimă”, entuziasm, fascinație, ideal, romantism, visare… Dar ce ne aduce, de fapt, împreună?

Dincolo de afinități în idei, valori, interese, cel mai puternic atractor inconștient care ne dă acel cocktail de emoții „fierbinți” e similitudinea de Umbră – acel aspect din noi în care se ascunde atât potențialul nedezvoltat cât și rana nevindecata și „defectul” refulat.

Ne putem vedea și recunoaşte în celălalt, atât minunăția nemanifestată încă a potențialului nostru, cât și durerea lipsurilor și traumelor emoționale care nu ne-au permis să ne dezvoltăm acel potențial de creștere.

Și, pas cu pas, ieșim din iluzie și proiecție și putem reuși să ne vedem așa cum suntem cu-adevărat și învățăm să devenim împreună, ieșind din tiparele și condiționarile familiale. Ingredientele unei relații constructive sunt respectul și aprecierea calităţilor reale, nu fascinația față de un ideal proiectat și pasiunea arzătoare.

Separarea

Când nu putem „uita” o relație iar ea revine ulterior, chiar obsesiv uneori, în conștiința noastră, trebuie să ne întrebăm: a fost o iubire trăită până la capăt? S-a finalizat acest proces de oglindire și creștere pe care Sinele meu l-a dorit pentru dezvoltarea ființei mele? A avut relația parte de o închidere adecvată în care să ne luăm rămas bun în liniște și pace, clarificând toate aspectele conflictuale, ce și de ce n-a mers, ce a fost bun si constructiv, și să plecam de-acolo cu „valizele” frumos împachetate?

Procesul de separare implică mai multe etape și aspecte: clarificarea aspectelor tensionate, înțelegerea tiparelor familiale actualizate, exprimarea emoțiilor refulate, recunoașterea valorii relației, celebrarea aspectelor constructive ale relației, exprimarea recunoștinței pentru trăirea lor. Ai făcut toate acestea?

Regretul repetat

Arată un proces de creștere neîncheiat, un doliu nefinalizat, o separare bruscă sau haotică.

Regretăm ce a fost frumos, bun, valoros, dar mai ales „schimbul” incomplet, momentele ratate.

E important să fac ordine în mine, să aduc claritate, să-mi manifest tristeţea și furia, să (mă) iert pentru greșeli și neînțelegere, evitând astfel blocajul în vină – cea mai nocivă emoție care ne tine ancorați în trecut. Culpabilitatea și confuzia ne țin prizonieri în poveşti trecute. Clarificând și iertând putem ieși din acest blocaj.

Vindecarea rănilor

Este un proces care necesită timp și înțelegere. Unele țin de evenimente petrecute în relație dar, de multe ori, se „așează” pe răni din copilărie care ne-au semnat ființa fragilă, în dezvoltare, dependenţa de prezența și protecția părinților.

Ele pot fi activate și chiar amplificate de momentele dificile din relație. Când suferința e foarte acută e necesar un suport specializat care să te susțină în demararea și realizarea unui proces terapeutic.

Încheierea doliului

Ştim că procesul de doliu s-a finalizat nu când am „uitat” relația, ci ne simțim în pace și acceptare a ceea ce a fost. Ne revin mai rar în amintire momente ale relaţiei, iar acestea sunt preponderent frumoase, și însoțite mai degrabă de zâmbet decât de regret.

Avem energia disponibilă pentru activitățile curente și ne simțim liberi să investim emoțional în alte relații.

Valoarea relației trecute

E important să recunoaştem ce ne-a adus bun acea relație, ce lecții utile am învățat din ea, ce comportamente să evit pe viitor, ce atitudini constructive să cultiv în relația ce va urma. „Îți mulțumesc pentru tot ce mi-ai oferit: …, pentru ce am primit și am reușit să dau: …, celebrez toate acestea și îmi iau rămas bun, mergând liber(ă) și cu entuziasm pe calea mea personală, independent de tine.”

Celebrarea

Ancorează amintirile pozitive în memoria ta, mulțumește-i fostului partener pentru tot ce ți-a dăruit, pentru tot ce ați construit împreună, cultivă asta în sufletul tău, nu suferința și regretele. Onorează trecerea sa prin viața ta și amprentele lăsate în personalitatea ta.

Focalizează-ți atenția pe exprimarea afecțiunii și aprecierii în relație cu tine și prietenii, familia, colegii tai. Cultivă-ți hobby-urile, intimitatea cu tine însăți, practica mindfulness și orice te poate hrăni spiritual.

Bucură-te de prezent, de ceea ce ești și ai realizat tu, de oamenii care te iubesc și pe care îi iubești acum, de viața pe care o ai, cu tot ce e bun în ea.