Sexualitate, relaxare și meditație
Energie, putere, și dinamism.
Esența pură a Vieții, energia sexuală este baza întregii creații umane și nu numai. Din această esență am fost creați, prin ea ne-am născut și prin ea trăim, ea ne animă corpul fizic, gândurile și emoțiile și ne influențează, în cel mai direct și profund mod, întreaga viață.
Am descoperit, cu toții, puterea și misterul ei încă din primele momente ale conștientizării acestui corp fizic, atunci când, copii fiind, am simțit în interiorul corpului nostru un impuls misterios, magnetic și imposibil de ignorat. Am experimentat această mișcare internă a anergiei și am fost atrași cu o putere magnetică spre a descoperi o senzație unică… Plăcerea.
Am crescut și am avut acces la mult mai multe căi de explorare a acestei energii, căutând să o înțelegem și să ne bucuram de toate efectele ei. Am descoperit că este infinit mai complexă și mai puternică, fiind sursă de plăcere, calea spre procreere, însă și o cale spre conflict interior, nervozitate, stres și agitaţie mentală. Iar acesta este momentul perfect pentru a ne întreba: ce anume putem face pentru a ne pune în fluxul acestei energii, pentru a ne sincroniza cu ea și pentru a o folosi în scopuri mult mai rafinate.
Acesta este momentul în care intră pe scena vieții noastre, una dintre cele mai vechi și mai profunde căi de a ne raporta la întreaga viață… Meditația. Calm, relaxare, detașare sănătoasă, oportunitatea de a înțelege și de a integra realitatea externă și internă, într-o manieră mult mai profundă și mai rafinată. Meditația ne oferă oportunitatea de a ne conecta cu energia sexuală într-o manieră mult mai profundă și mai detașată, o percepție neutră, bazată pe un tip de observație obiectivă, detaşată de stres, impulsuri necontrolate sau de concepte mentale disfuncționale.
Cu ajutorul practicilor pe care știința meditației ni le propune, avem oportunitatea de a accesa un nivel mult mai profund al ființei noastre, nivel de la care înțelegem că această energie a Vieții, energia sexuală, poate fi un mijloc de evoluție, o cale spre dezvoltarea personală, în plan fizic, mental și emoțional. Însă pentru a transforma acest impuls natural este nevoie de un anumit tip de conștiință, o anumită înțelegere a felului în care noi funcționăm și o serie de instrumente specifice cu ajutorul cărora să realizam această alchimie internă.
Am spus alchimie deoarece este un proces al transformării, al depășirii zonei animalice și intrarea într-o zonă a conștiinței rafinate și treze.
Însă, dincolo de toate acestea, energia creativă este sursa întregii vieți, având puterea de a crea și de a întreține viaţa, în aceeași măsură poate fi și nepotrivit înțeleasă și folosită, situație în care poate genera stări de maxim disconfort , dizarmonie și conflict. Meditația, prin filosofia și instrumentele pe care le propune, este calea simplă și directă către integrarea armonioasă a acestei energii a Vieții.
Cornel Gabriel Pasăre este psiholog, psihoterapeut și speaker. Are formări profesionale în Terapie Ericksoniană și hipnoză clinică, Psihoterapie Integrativă, Consiliere și Terapii Scurte colaborative orientate pe resurse și soluții, speaker motivațional și instructor senior certificat Tai Chi (WuJi Gong), acreditat internațional de către educational director & Founder Andrew Fretwell, membru al Colegiului Psihologilor din România. Pe lângă acestea, Cornel poate ajuta la rezolvarea unor experiențe traumatice neintegrate, depresiei, abordează teme precum inteligența emoțională, sănătate mentală, terapie de cuplu, managementul stresului, hipnoză, mindfulness, programare neuro lingvistică.