Now Reading
Sexualitatea si vocea

Sexualitatea si vocea

Revista Psychologies

Este posibil, prin urmare, ca preferinta pentru un tip de voce sau altul sa depinda de acest criteriu. Pentru a verifica aceasta opinie, Puts (2005) a inregistrat vocile unor barbati cu varste cuprinse intre 18 si 25 de ani, carora li s-a cerut sa vorbeasca ca si cum incercau sa convinga o femeie sa iasa cu ei la o intalnire. Pentru fiecare voce s-a analizat inaltimea medie a frecventei inregistrarilor.

Barbatii au fost chestionati cu privire la numarul de partenere sexuale pe care le-au avut. Anumite pasaje au fost transformate, in scopuri comparative, devenind mai grave cu un semiton. Apoi, tinere de aceeasi varsta au ascultat aceste pasaje si li s-a cerut sa aprecieze, pentru fiecare in parte, atractia din perspectiva unei relatii, cu ajutorul a trei nivele deschise, avand ca puncte de reper relatiile de scurta durata, relatia pur sexuala, de o noapte sau pe termen mai lung.

Li se cerea femeilor sa precizeze momentul ciclului menstrual in care se aflau. Rezultatele au confirmat existenta unei legaturi negative intre inaltimea vocii si aprecierea atractivitatii: cu cat o voce este mai inalta, cu atat atractia este mai slaba. Tot o legatura negativa a fost sesizata si in cazul barbatilor, intre frecventa vocii si numarul partenerelor: barbatii cu voci inalte sunt si cei care au cele mai putine partenere, in timp ce barbatii cu voci grave se numara printre cei care au avut mai multe partenere.

S-a observat, de asemenea, ca barbatii cu voci grave sunt preferati pentru o relatie pe termen lung. Se pare ca frecventa este un parametru important, deoarece, in cazul vocilor care, prin modificare, au devenit mai grave, se observa o crestere a atractiei, dar numai pentru o relatie pe termen scurt si doar in grupul femeilor care se aflau in perioada fertila.

Exista o legatura si intre inaltimea vocii si preferinta pentru o relatie scurta, dar se pare ca acest lucru depinde si de alti factori, cum ar fi perioada fecunda. Pentru cercetatori, un astfel de rezultat valideaza ipoteza cercetarii bagajului genetic. Vocile grave ajuta la identificarea acestor calitati in momentul oportun. Aceasta are legatura, poate, cu modul ancestral de transmitere a genelor in perioade cand doar perioada fecunda era propice acuplarii. Este valabil si pentru vocile feminine. Chiar daca barbatul este, adesea, cel care incepe o conversatie si, astfel, caracteristicile vocii sale pot avea o mai mare importanta, nu este mai putin adevarat ca si caracteristicile sonore ale femeii afecteaza la fel de mult evaluarile pe care le fac barbatii.

La femei au fost observate schimbari ale caracteristicilor vocii sub efectul hormonilor (pubertate, menopauza), dar s-au remarcat si schimbari datorate ciclului lor. Collins si Missing (2003) au realizat un studiu care a implicat evaluari facute de barbati cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani si de femei de aproximativ aceeasi varsta (19-26 de ani). Doar asupra femeilor s-au facut masuratori antropomorfice (inaltime, greutate, diametrul taliei). Apoi s-a realizat o inregistrare audio a vocalelor, asupra careia s-a efectuat o analiza spectrala. Au fost fotografiate si fetele nemachiate ale tinerelor.

Cat despre barbati, ei trebuia sa evalueze pasajele sonore si sa estimeze caracterul mai mult sau mai putin agreabil al vocii si varsta persoanei. Apoi li s-au aratat portretele femeilor si li s-a cerut sa le evalueze din punctul de vedere al atractiei fizice. S-au remarcat diferente in analizele spectrale ale sunetelor: femeile cu un nivel ridicat al sunetelor armonice s-au dovedit a fi mai scunde. Totusi, aceasta este singura legatura intre masurarile proprietatilor spectrale ale vocii si diferitele caracteristici fizice ale tinerelor.

Cat despre evaluarea facuta de barbati, s-a observat ca atractia exercitata de voce se afla intr-o relatie pozitiva cu cea exercitata de fata, chiar si dupa aflarea varstei. In acelasi timp, atractia exercitata de voce se afla intr-o relatie negativa cu varsta: cu cat o voce este apreciata negativ, cu atat barbatii au tendinta sa spuna ca vocea apartine unei femei in varsta. Relatia dintre atractia exercitata de voce si de chip si dimensiunile corpului este una negativa: cu cat o voce este apreciat a negativ, cu atat barbatii au tendinta sa afirme ca femeia este corpolenta.

Concluzie

Exista o legatura intre voce si frumusete; s-a constatat ca anumite caracteristici spectrale determina o mai buna apreciere a vocii. Cu cat femeile sunt mai tinere, cu atat vocea lor este evaluata pozitiv. Vocea are si o functie in determinarea potentialului fecund, foarte cautat de barbati, dupa cum am vazut. Acelasi lucru este valabil si pentru relatia dintre frumuse tea trupului si voce. In acest caz, nivelul de sanatate este intuit prin intermediul caracteristicilor vocii. Inca o data, sanatatea se afla in stransa legatura cu fecunditatea.

Psihologia seductiei, Nicolas Gueguen, Editura Polirom

Mai multe despre seductie, in cartea
Psihologia seductiei. 100 de experimente pentru intelegerea comportamentului in dragoste
de Nicolas Gueguen

Editura Polirom, 2008

 

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top