Suntem construiti pentru cuplu

Un cuplu este un… proiect. O relatie ce trebuie permanent alimentata. Cum? Iata cateva raspun­suri si sfaturi ale unui experimentat psihoterapeut de cuplu.

Psychologies: De ce anume depinde „alchimia” dintre doi oameni?
Augustin Cambosie: Intr-adevar, cam despre alchimie este vorba. Daca ar fi sa compunem o ecuatie ideala a atractiei am avea nevoie de doua elemente. In primul rand avem nevoie de ceva comun, ceva pe care sa se poata construi o relatie.

Pentru ca puntile intre doua persoane nu se pot construi decat pe ceva comun. Apoi avem nevoie de ceva care sa nu se potriveasca. Asta pentru a avea sare si piper in acea relatie, elementul de noutate. Insa este foarte greu sa gasim matematic elementele care sa intre in aceasta combinatie. Si e greu sa spui ce ar trebui sa aiba doi oameni in comun si ce ar trebui sa-i diferentieze. Cred ca cei doi ar trebui sa aiba in comun in primul rand niste coordonate socio-culturale.

Din experinta mea clinica si din cea de viata pot sa spun ca e foarte greu ca doi oameni, din doua culturi diferite sa faca un… „deal”. Ei pot face un pseudo-contract de cuplu daca reusesc sa faca abstractie de diferentele lor culturale. E greu ca unul sau altul sa-si nege originea, sau sa renunte la caracteristicile sale culturale personale.

De ce anume depinde intelegerea dintre doi parteneri?
Daca pornim de la un principiu general, as spune ca oamenii se pot intelege pentru ca a fi intr-un cuplu e o necesitate biologica si umana. Suntem construiti pentru cuplu. Nu suntem construiti sa fim singuri ci pentru a ne realiza ca fiinte sociale. Intelegerea mai depinde de acel nivel socio-cultural comun despre care vorbeam. Asadar intra in ecuatie setul de interese si de motivatii comune, apoi o diferenta de varsta biologica in limite rezonabile (in sociologie se vor­beste despre „generatia biologica”, adica diferenta de maximum sase ani). In psihologie, statistic (sunt si exceptii) o relatie optima are loc in interiorul acestui decalaj de cel mult sase ani.

Daca diferenta este mai mare de sase ani intervin modificari importante de istorie personala si de istorie culturala in care cei doi au trait. De exemplu, daca eu, ca barbat matur, ma pot simti atras fizic de o domnisoara de 18 ani si pentru o perioada ne putem petrece timpul impreuna in mod agreabil, relatia are toate sansele sa se degradeze cand eu vad ca ea se simte mai bine la discoteca, iar eu cu prietenii de varsta mea, acasa.

Ce anume ne influenteaza in alegerea partenerului?
E o poveste lunga si complicata. Se spune, si eu personal sunt convins de justetea acestei afirmatii, ca noi nu suntem liberi in momentul in care ne alegem partenerul de viata. Conditionarea noastra pleaca din atitudinea pe care o avem fata de propria copilarie, de relatia cu parintii. Alegerea partenerului la maturitate va fi una in care incercam sa corectam ceva care nu ne convine in propria istorie. Daca relatia mea cu mama a fost una buna, nu m-am simtit abandonat, vitregit de prezenta ei afectiva, la maturitate eu voi incerca sa perpetuez aceasta achizitie si partenera mea va fi aleasa astfel incat eu sa regasesc acelasi context afectiv.

Daca relatia cu mama a fost problematica, daca m-am simtit insuficient iubit, voi incerca sa indrept inconstient acest lucru in relatia cu o partenera care sa nu ma faca sa simt ce am simtit pentru mama. Numai ca toate acestea se produc in inconstient. Daca suntem intrebati „de ce il/o iubesti pe…” raspundem foarte plat„ pentru ca e frumoasa, inteligent/a” etc. Dar de fapt acolo se intampla o „alchimie” inconstienta pe care noi nu o putem controla. Iar ce nu putem controla este destinat, prin definitie, hazardului.

E nevoie de o „minune” mare pentru ca totul sa mearga bine. Sunt doua dinamici inconstiente diferite ce incearca sa supravietuiasca impreuna. Dar oamenii pot construi aceasta „minune”. E vorba de gasirea unui fond comun de adevaruri fundamentale pentru a functiona in doi. Avem nevoie pentru acesta de principii. De morala, de sapte ani de acasa, de religie, de ce nu? Mai e nevoie si de ceea ce psihologii numesc „rezistenta la frustrare”. Cu alte cuvinte trebuie sa putem numara pana la zece pentru a bloca o reactie impulsiva nascuta din orgoliul sau narcisismul nostru lezat intr-o situatie oarecare. Daca trecem de acest moment (neacceptand orice, desigur), relatia poate supravietui.