Trebuie sa-i invat pe soti sa negocieze
Copii cu deficit de atentie, parintii ambitiosi, comunicare intrerupta. Alo? Ii poate ajuta cineva? Desigur, Georgeta (Geo) Niculescu, un bun psiholog format in terapie centrata pe persona.
Luni. Saptamana incepe cam neplacut… Trebuie sa informez o familie ca fetita lor de 3 ani s-ar putea sa nu se dezvolte normal. Pare ca nu va avea achizitii psiho-motrice corespunzatoare varstei ei. Ma intristeaza sa dau asemenea vesti. Este dificil de fiecare data cand trebuie sa le spun parintilor ca au un copil dezvoltat sub medie. Si daca le mai si spun ca nu va putea urma cursurile unei scoli obisnuite… Fetita a mers si a vorbit mai greu, e primul lor copil si nu si-au prea facut griji decat atunci cand intarzierea a devenit evidenta. Incerc sa-i conving cu blandete ca trebuie sa ia lucrurile in serios. Recuperare, si asta rapid!
Marti. O mama cu fiica ei de 12 ani. Femeia se plange ca fata „nu mai este acelasi copil” dupa ce taica-sau a plecat de acasa. Fetita plange usor, nu poate sa doarma, nu mai are chef de nimic, nu mai are note la fel de bune (oare a cata istorie de gen o fi?!) Ascult doua versiuni, ce spune copilul si ce povesteste mama despre mariajul ei chinuit. Ma intreb cat de veche o fi de fapt suferinta fetei. Ii este greu sa-si exprime trairile fata de unul sau altul dintre parinti pentru ca, recunoaste, se teme sa le piarda dragostea. Draga de ea….
Derulez in minte ipoteze despre ce fel de ajutor au nevoie aceste doua fiinte. Stiu ca trebuie sa mai am rabdare, acum nu pot interveni, le ascult doar si au multe de spus. De ce au oare parintii care se despart tendinta de a uita de copil? De fiecare data e nevoie sa-i aduc inapoi la suferinta lui. Trebuie sa-i mai invat pe soti sa negocieze, un copil are nevoie de amandoi si de atitudini constante si coerente din partea lor. Nu e simplu…
Miercuri. Azi sunt la Asociatie. Tot mai multi parinti si pedagogi devin constienti de ADHD. E bine. Ei vad cate un pici care nu se poata concentra, se misca tot timpul, nu poate sa-si faca prieteni, nu termina ce a inceput, se expune la riscuri, da impresia ca nu aude, se bate cu ceilalti copii… Aceasta e faimoasa „hiperactivitate si tulburarea de atentie”. La intalnirea de azi, au venit cateva persoane noi, doua invatatoare cu o alta atitudine, mai toleranta, in comparatie cu cea cu care sunt obisnuiti parintii cand vine vorba despre copilul cu ADHD. Cativa parinti au prezentat istoria familiala si scolara a copilului lor. Unii, pana in clasa a V-a sau a VI-a au schimbat 2-3 scoli. Sunt parinti care au inteles ce este aceasta tulburare iar acum impartasesc experienta lor celor care nu stiu inca. Ce simt ei?
Neputinta, uneori sunt depasiti, ajung la limita rabdarii. O mama plange, a acumulat mai multa tensiune decat poate suporta, iar acum este momentul sa se descarce… E greu pentru aceste mame intr-o societate in care ramane destul de putin timp pentru familie, iar constrangerile sunt prea mari pentru a mai putea reflecta. Este usor pentru unii sa spuna „nu e problema mea”. Pentru acesti parinti, e vital totusi sa poata gasi solutii adecvate. Libertatea o poti avea daca te despovarezi, asta nu o poti face decat vorbind si poate cel mai eficient este sa vorbesti intr-un grup in care oamenii te inteleg.
