Unde incepe perversiunea

„Sotul meu si cu mine am cinat intr-o seara la niste prieteni. La sfarsitul mesei, acestia ne-au propus sa ramanem la ei si sa facem dragoste in patru.

Am fost foarte surprinsi, si jenati. Nu stiam ca aveau comportamente la limita perversitatii“, povesteste C., 42 de ani. „Limita“ sau „perversitate“?

Ghislaine Paris, medic si sexolog, stabileste de la inceput distinctia:

„Nu trebuie confundate perversitatea cu fantezia sexuala. Prima este o patologie. Cea de-a doua e o transgresiune, in raport cu o morala ambientala sau personala care evolueaza in timp.

De exemplu, sodomia, care altadata era considerata o perversiune, astazi este o practica admisa. Adevaratul pervers rade de norme si de morala.

Doar satisfacerea personala conteaza, la care nu accede decat intr-un singur mod. Se serveste de ceilalti pentru a-si indeplini scopul, fara a resimti anumite stari sufletesti sau compasiune“.

In opinia terapeutului, ceea ce ameninta cuplul astazi este o deriva spre anumite caracteristici perverse, precum folosirea sau manipularea celuilalt pentru a-si indeplini propriile fantasme.

Daca cei patru prieteni ar fi fost incantati sa incerce experienta, ar fi practicat doar un joc intre niste adulti care au consimtit la acest lucru.

In schimb, daca sotul ar fi fost complice, impreuna cu cei doi prieteni, fara sa ii fi spus nimic in prealabil sotiei, sperand ca, fiind pusa in fata faptului implinit, nu va refuza, perversitatea nu ar fi fost departe.

„In somn, suntem cu totii perversi“, aminteste Ghislaine Paris. Dupa Freud, orice copil exploreaza ansamblul de practici perverse – voyeurism, sadism, masochism, fetisism – care il agita.

De unde si termenul de „pervers polimorf“. La varsta adulta, instinctele acestea se manifesta in fantezii. Ca atunci cand privim un film pornografic.

Ele ne provoaca excitare, fara a fi vorba de o trecere la fapte.

Majoritatea oamenilor sunt capabili sa oscileze de la un instinct la altul, sa se zbata intre voyeurism, exhibitionism si fetisism, mai ales in functie de dorinta partenerului.

Perversul insa ramane „blocat“ pe un singur „scenariu“, un singur mod de satisfacere.

Cine este atras de perversitate?

Unii oameni sunt mai susceptibili decat ceilalti de a trece peste linia care separa instinctul de perversiune. Cei care au fost crescuti in iluzia atotputerniciei lor, pot fi ispititi sa refuze temperarea dorintelor proprii si sa alunece spre practici perverse.

Altii, care se poate sa fi fost abuzati, reproduc acel comportament care le-a fost impus, transformandu-i pe ceilalti in obiectele dorintelor lor.

Victima, cea care intra in jocul persoanei perverse, poate, la randul sau, sa fi suferit abuzuri sau sa nu fi avut parte de respect in copilarie.

Tratata ca un obiect inca de la varsta constructiei psihice, nu isi poate recunoaste preferintele, nici nu reuseste sa isi impuna alegerile personale.

Imensa nevoie de a fi iubita o face sa accepte practici care nu ii plac, din teama de a nu fi abandonata.

In schimb, atunci cand practicile sunt consimtite de ambii parteneri, cuplul poate sa devina mult mai sudat, complice la toate aceste explorari:

„Marturisesc ca imi place sa fac dragoste legata“, spune S., 28 de ani. „Sau ca sotul meu sa imi suceasca mainile la spate, sa ma traga puternic de par. Sa ma bruscheze.“

A face dragoste presupune a tempera o parte din instinctele proprii pentru a iesi in intampinarea celuilalt. Aici instinctele primesc frau liber.