Vertijul dragostei

Dragostea, chiar daca ne procura atata placere, este un sentiment deloc usor de „gestionat”. Intra in ecuatie experientele noastre anterioare, esecurile, fricile, „razboiul” tacit dintre sexe. Cam care sa fie solutia?

Ea simte ca ar muri fara el. Sau ca i-ar suporta mai sim­plu moartea decat des­par­tirea sau faptul ca el ar putea-o insela. El se simte sufocat de amorul ei nebun, intens, pla­cut si neplacut in acelasi timp. Sunt im­­­­­­­­­­­­­­­preuna de jumatate de an si ea ar vrea sa stie ca vor avea un viitor im­­­­­­­­­preuna, ca vor avea un copil, per­­­­spectiva care lui ii da ameteli. Cate cupluri nu au trecut prin a­ceste etape? Desi le antici­pam, desi literatura scrie despre aceste vijelioase etape, le traim la fel de du­re­ros, indiferent cat de pre­ga­titi ni se pare ca am fi. Solutia? Dupa o ex­pe­rinta de cu­plu esuata alegem a­de­sea singuratatea precauta. Si asta se intampla in ciuda formulelor de gasire a perechii ideale, unele mai originale decat altele. A­ces­te difi­cultati folosite drept scu­ze pentru a nu fi impreuna cu cineva nu ascund ele temeri la fel de insidioase ca lip­sa totala a dragostei?

O valoare suprema

Dragostea este la baza oricarei or­ga­nizari sociale, pentru ca ea este cea care face si desface cuplurile si fa­­­­­­miliile. Are, in concluzie, in­tot­dea­­una importanta.
In forul sau interior, fiecare sustine sus si tare ca dragostea lui/ei va trai si ii va determina destinul. „Trebu­ie sa intalnesc un barbat care sa ma iu­beasca si pe care sa il iubesc, pen­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­tru a trai cu el si a deveni in sfar­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­sit mama”, spera O., in varsta de 35-40 de ani. „Daca nu il mai iubesc, voi divorta”, spun cele care sunt deja maritate. Altfel spus, gradul de exigenta amoros a mai crescut. De-abia a­pa­re o imperfectiune, ca teama pier­­­­­derii isi face aparitia. Puse in balanta compromisurile pe care le presupune o relatie, unii oameni se pot simti dezar­mati. Asa cum afirma scriitoarea americana Laurie Colwin, „dra­­­­gos­tea formea­za cupluri insolite si nu face absolut nimic apoi pentru a le veni in ajutor”. Adoles­centii in­sisi nu sca­pa acestei temeri. Cu si­gu­ranta, a descoperi dra­­­gostea la aceasta vars­ta frageda a insemnat mereu o a­me­nintare: a­ce­ea de a nu fi iubit de celalalt. Dar as­tazi, tea­ma lor s-a intensificat. Re­pre­zen­ta­rile pe care le au ei des­pre dragoste sunt modelate de filmele pe care le vad. Iar industria de gen creste anual. Inclusiv cea pornografica.

Dorintele noastre contradictorii

Diversele contradictii ale acestui sentiment ne despart de elanul amoros trait cu inocenta poate nu­mai la varsta adolescentei. Astfel ca, mai mereu, dupa cum spune psi­hologul Francois de Singly, visam sa fim si „liberi si legati”, sau „liberi fiecare in parte, dar impreuna”. Atribuim cuplului si fa­­­­­­­­miliei valori supreme, ca surse de in­­­­­­­carcare a ba­teriilor si de siguranta, ridicand in slavi autonomia in­­dividuala. Dorim sa traim o po­ves­te de dragoste „top”, continuand sa ne dezvoltam per­sonal. Pe de alta parte adminis­trarea vie­tii amoroase ca pe un plan de cariera condamna la nein­cre­de­rea in abandon, in daruirea de si­ne si in alte mis­cari ale inimii care fac sa­­­­­­rea si pi­­­­­perul in dragoste. Ne-ar placea sa ne abandonam be­ti­­­­­ei amo­roase, fiind foarte o­cu­pati, amandoi, sa ne realizam soci­al, profesional, financiar. Cum sa plon­­jam in dragoste cand toate as­tea ne cer mai multa vigilenta, con­trol, orga­ni­­­zare? „Societatea ac­­tua­la a dez­vol­tat o presiune ridi­ca­ta a mediului con­­­­­­­­­­curential care a­fec­tea­za pri­o­ri­ta­tile adultului ta­nar”, spu­ne Roxana Niculescu, psi­holog cli­ni­cian. „Dragostea presupune un i­deal fara alte ne­voi si interese soci­ale, iar realitatea prezenta nu mai per­­­mite asezarea iu­birii in primul plan al intereselor. A­cest lucru implica o mai mare u­­su­­­rin­ta in alegerea si, in consecin­ta, in schim­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­barea parte­ne­rilor. De ase­me­nea, varsta la care se intemeiaza fa­­­­mi­­liile este mai inaintata, astfel ca apar din ce in ce mai des probleme de fer­tilitate feminina sau masculi­na”, incheie psihologul.

Razboiul sexelor

Aceste dificultati contemporane nu au poate nimic din angoasa fundamentala care insoteste atractia din­tre barbati si femei inca din cele mai vechi timpuri. Pentru psihana­lis­ta franceza Catherine Serrurier, a­ceas­ta teama se naste dintr-o rivali­ta­te in­con­stienta. O rivalitate ar­ha­i­­­ca, teri­fi­anta, ascunsa in inima dra­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­gostei, a „tandretei vorace” a se­­­­­­­xua­litatii, si pe care paritatea so­ci­ala sau politica o poate masca, cu si­gu­ranta, dar nu o poate impiedi­ca, mai ales in cu­plu­rile de lunga du­rata. „Teama de ce­lalalt a fost ea a­­­lungata definitiv sub straturile suc­­­­­­­­­­­­­­cesive ale ci­vi­li­za­ti­ei?” se in­trea­ba ea. Nu. Psihologul con­jugal ob­ser­va ca femeilor le e tea­­­­­­­­­ma sa nu su­fe­­re din cauza depen­den­­tei fata de partener, a su­pu­ne­rii excesive in cuplu sau de cul­pa­bi­li­­zare la ser­viciu, daca plea­ca mai devreme la o intalnire. Bar­ba­tii se simt de­pa­siti sau in concurenta cu parte­­ne­re­le lor, unii dintre ei a­vand o atitudine pasiva fata de femeie, in­ves­tita in inconstientul lor cu rolul de… ma­ma.

O explicatie exista: „De trei­zeci de ani”, afirma Catherine Serrurier, „in societatea occidentala re­ac­tia masculina in fata fricii de fe­me­ie a devenit fuga, sau strategia fu­gii morale, a abandonului, acolo un­de altadata barbatii mascau a­ceas­ta teama prin dispret sau agresivitate”. In mediile urbane de la noi razboiul sexelor tinde sa reproduca acelasi model. Necunoasterea celuilalt sex produce frica? Cam da. La fel ca in… geopolitica, in dragoste si in cuplu necunoasterea celuilalt sex si a psihologiei specifice produce neliniste. Se adauga lipsa de constiinta de sine, nerecunoasterea propriilor do­rin­te profunde si contradictiile in­te­rioare. Atatea experiente care pro­bea­za ca, uneori, teama in­seam­na mai ales ignoranta. Probabil ca a­ceasta este o veste buna, pen­tru ca ig­noranta se poate combate. In ce priveste relatia de cuplu ar fi sufici­ent sa incercam sa intelegem celalalt sex, pentru a trece de la o atitudine de­­­­­­fensiva la dorinta de a invata. A in­­­­­vata ce? Sa ne cu­noas­tem, sa-l cu­­noastem pe celalalt si sa con­stru­im astfel, pas cu pas, soclul pe care poa­­te sa se mentina un cu­plu: in­­cre­­­­­­­­­­derea. Suntem gata de un asemenea „santier”?

Pascale Senk
Adaptare: Iuliana Alexa
Foto: GULIVER.