Violenta domestica nu tine cont de patura sociala
Asadar, nu vorbim numai de influenta familiei, ci si a societatii…
A.M.: Da, sigur, inclusiv de cea a grupului de prieteni, a colegilor de serviciu…Terapia narativa pe care am mentionat-o mai devreme considera ca probleme sunt in afara oamenilor, respectiv intr-un context social. Fiecare problema a noastra este o constructie sociala. Faptul ca exista violenta domestica se datoreaza foarte mult societatii in care traim si contextului, insemnand familie, prieteni, cadrul socio-cultural.
Dar adolescentii care isi agreseaza parintii ori adultii care isi bat parintii batrani? Care este explicatia?
A.M.: Intotdeauna cand apare violenta domestica este vorba de un proces de emancipare. In momentul in care cineva se emancipeaza, si asta inseamna ca nu se mai comporta si nu mai reactioneaza conform modului in care ne-a obisnuit, atunci se incearca o readucere a lui la faza anterioara.
De exemplu, o femeie care se emancipeaza, care era casnica, avea grija de gospodarie si de copii, intr-o buna zi spune: „Vreau un job“. Si isi ia un job, incepe sa se imbrace altfel, sa se coafeze, sa se machieze etc. Atunci ei i se reaminteste ca trebuie sa reintre in acel rol cu care se obisnuise.
Sau copilul care invata sa ii spuna parintelui „nu“. Si acesta este un proces de emancipare. De fapt, despre asta este vorba in violenta domestica. Cineva spune „nu“. Cel asupra caruia se exercita violenta domestica.
Alcoolismul are vreo importanta?
A.M.: Sigur ca da, adictiile intotdeauna au relationat cu violenta domestica. Si din punctul meu de vedere, ca terapeut, nu voi incepe nicio terapie pana nu voi lucra in paralel cu un specialist in adictii. Fie ca este vorba de o dependenta cronica de alcool, de droguri sau de orice altceva.
In Romania exista adaposturi pentru femeile care fug de acasa si nu au unde sa se duca?
A.M.: In Romania se intampla un lucru care este nedrept pentru familia in care exista violenta domestica. In loc sa fie indepartat abuzatorul, sunt scosi din familie mama si copilul. O data, acestia trec prin abuz, apoi trebuie sa se adapteze la o noua viata, un nou loc, cu alte reguli. Femeia este pusa sa isi ia o slujba, poate nu a lucrat niciodata, poate nu isi doreste, dar trebuie sa faca fata, copilul isi schimba scoala…
In Olanda, conform legii, daca un caz de violenta domestica este semnalat politiei, familia are de ales. Ori traverseaza un proces terapeutic de zece sedinte platit prin casa de asigurari – deci, practic, ei nu trebuie sa aduca nicio contributie – ori platesc o amenda uriasa. Si exista si situatia in care sotul poate face inchisoare.
Legislativ, cum stau lucrurile la noi?
A.M.: Da, exista o lege impotriva violentei domestice, care stipuleaza ca, in primul rand, trebuie sa existe o plangere la politie. Eu vedeam in mediul rural cazuri in care femeile se duceau sa depuna plangeri, dar politistul, de cele mai multe ori, isi batea la randul sau sotia ori era prietenul cel mai bun al sotului respectivei femei. Si ii spunea: „Da, da, tu scrie aici, ca ne ocupam noi…“, insa, la divort, ea avea nevoie de aceasta plangere, care de fapt nu exista, caci nu primea niciodata numar de inregistrare.
Este foarte greu intr-o societate in care violenta domestica a barbatului asupra femeii a fost tolerata atatea zeci de ani si chiar incurajata, pentru ca asta se intampla in mediul rural. Am avut cazuri in care parintii fetelor care se plangeau ca sunt batute de parteneri le spuneau: „Ce e cu tine? Si eu am patit la fel si nu a murit nimeni. Asta e, stai linistita“.
Fata de acum cativa ani exista o diferenta de transparenta, de deschidere catre rezolvarea problemelor?
A.M.: Si cand am lucrat in sistemul de stat, si acum, la cabinetul meu, intotdeauna am avut contact cu astfel de familii. Este incredibil cate cazuri vin la mine cu asemenea situatie, cupluri tinere, educate toate. Nu exista nimeni fara studii superioare. Toti au pana in 30 de ani, si fac eforturi ca violenta domestica sa dispara, pentru ca nu vor sa piarda relatia.
Interviu de Catalina Cristescu
