Now Reading
Vreau sa luam o pauza…

Vreau sa luam o pauza…

Revista Psychologies

cuplu, relatie


Sunteti impreuna si, la un moment dat, sfarsiti prin a fi confuzi. Senzatie de sufocare, lipsa de autonomie… Se apropie criza. Asa s-au despartit patru cupluri. Pentru a se regasi.

O paranteza a relatiei? Orice ghid bun de armonie conjugala o recomanda, inainte de a rupe definitiv o relatie, mai ales pentru a pastra scanteia… De acest colac de salvare se agata unele cupluri ca sa-si poata continua odiseea. Perioada de reflectare, apartamente separate in timpul saptamanii si locuinta comuna in weekend, fiecare luandu-si vacanta sa.

Cuplurile pe care le-am intalnit noi au ales sa faca o pauza in felul lor. Punctul lor comun? Sa rezisti rupturii si uzurii.

„O perioada de reflectie“

Elena, 34 de ani, locuieste de sase luni in propriul sau apartament, in apropiere de cel al lui Radu, 38 de ani, sotul sau de 12 ani.

„Cand ne-am hotarat sa ne casatorim si sa facem copii, locuiam deja de patru ani impreuna. Aceasta unire s-a facut, deci, in perfecta cunostinta de cauza, si o eventuala despartire era de neconceput fara un timp de gandire in prealabil.”

Elena si Radu au lucrat impreuna la o firma de relatii publice, pe care chiar ei au creat-o. Dupa ce Radu incepe sa puna mai mult accentul pe talentul sau de fotograf, urmandu-si astfel visul si avand succes, Elena ramane singura sa conduca firma. „Mi-am asumat munca, intretinerea casei, educatia copiilor, pentru a-i permite lui Radu sa se consacre la ceea ce devenise pentru el o pasiune. Dar, in interior, am trait acest lucru ca pe o tradare.” In timp ce unul infloreste, celalalt este torturat, iar relatia se deterioreaza. Aspiratia la autonomie a celor doi parteneri este foarte rar traita in acelasi moment si cu aceeasi intensitate.

Adesea, femeile sunt cele care investesc mai mult in relatie, in timp ce barbatii sunt cu un picior in afara ei. Cel care se afla in postura asta, trebuie sa faca si mai mult efort pentru a o salva. Cand Elena propune sa plece sa locuiasca singura, Radu profita de ocazie: „Povestea noastra era prea frumoasa“, spune el. „Sa o lasam sa se scufunde in vaicareli, nu ar fi demn de noi.” Psihoterapeutii spun ca a-i propune partenerului o separare temporara, poate insemna ca dragostea inca mai exista.

E un fel de anestezie a cuplului in criza: trebuie sa permita o incercare a cuplului si inceperea unei noi relatii. Dar aceasta propunere poate de asemenea, sa ascunda lasitate. Te separi pentru a te obisnui, inainte de a te desparti definitiv. Elena nu-si face iluzii. „Este constatarea unui esec, dar vom avea timpul necesar pentru a ne gandi. Incep sa reinvat sa traiesc singura, si uneori ma gasesc prinsa
intre autocritica – unde nu am avut dreptate? Ce nu e in regula cu mine? – si regasirea propriilor mele dorinte. Sentimentele mele pentru Radu? Stima, complicitate, copiii care ne leaga pentru totdeauna. Restul… nu mai stiu. Poate nu acum.”

Aceasta perioada ofera fiecaruia posibilitatea de a se regasi, de a-si testa capacitatea de autonomie si de a masura gradul de atasament fata de celalalt. In mod individual, beneficiul este real. Dar care este interesul pentru cuplu? Specialistii considera ca o perioada de tranzitie este o solutie buna si inteligenta. In loc sa cedezi primului impuls – nu ne mai intelegem, adio! –, iti acorzi un timp pentru a face o alegere: sa continuati relatia, sa ramaneti doar parintii copiilor sau sa va despartiti definitiv. Sa astepti fara sa faci nimic, acumuland frustrari, este cel mai periculos: odata instalata criza, totul este pierdut si se va sfarsi rau.

Impreuna doar in weekend

Avocati, casatoriti a doua oara dupa 18 ani, Ioana si Bogdan, 50 de ani fiecare, au stabilit o „necoabitare in timpul saptamanii”: nu se vad decat in weekend.

„E un lux, dar ne luam putine vacante in afara casei, care este punctul nostru de intalnire“, spune Ioana. „Cei trei copii ai nostri, adolescenti, dintre care doi din prima casatorie a lui Bogdan, locuiesc acolo si tot acolo ne impartasim o pasiune comuna: cainii.” Este baza noului lor contract, dupa un an de despartire. Au trei resedinte: doua garsoniere in Bucuresti si o casa aproape de Sibiu.

Prezenti la Bucuresti trei sau patru zile pe saptamana, Ioana si Bogdan petrec nopti intregi, fiecare la el, lucrand. „Celalalt deranjeaza”, continua ea. „Scopul nostru: sa ne castigam viata pe termen scurt si apoi sa ne intoarcem cat mai repede acasa. Si, in plus, la Bucuresti, traiesc ca o adolescenta: in dezordine, in sosete, mancand iaurt.” Bogdan aproba formula urmatoare: „Fara aceasta pauza de independenta din timpul saptamanii, cuplul nostru nu ar fi rezistat.” In urma cu zece ani, au traversat o perioada dificila. El avea o legatura, iar ea a plecat din apartamentul comun si s-a mutat intr-o garsoniera.

Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top