Vreau sa luam o pauza…

Despartirea lor a durat un an. „Acel an ne-a fost benefic”, spune Ioana. „Ne-a permis dupa impacare sa ne adaptam relatia respectand aspiratiile fiecaruia.” Si mai mult? „Inainte, il iubeam pe Bogdan ca pe bunul meu personal; astazi, il iubesc mai mult: in ceea ce ma priveste, este ceva constructiv.” Bogdan este mai pragmatic: „Cand iti vezi si cea de-a doua casatorie mergand prost, iti spui ca ceva nu e in regula cu tine. Asa ca am inceput sa citesc multa filozofie orientala si sa fac meditatie. Am cautat in mine stabilitatea. Astazi, nu-i mai pretind cuplului sa-mi rezolve problemele”.

Psihologii spun ca mutarea separata este caracteristica problemei cuplurilor din ziua de azi. Societatea ii impinge pe indivizi sa fie ei insisi, sa se realizeze, ceea ce este contradictoriu vietii de cuplu, in care fiecare are tendinta sa uite de el. Dar aceasta nevoie de respiro nu corespunde neaparat unei dorinte de despartire.

Este un mod de a te distanta pentru a regasi relatia mai autentica, mai relaxata; de a te regasi pe tine dincolo de cuplu si a depasi identificarea in exces cu celalalt. Solutia este delicata si nu este lipsita de riscuri: necoabitarea duce individualitatea fiecaruia pana in punctul in care cuplul nu mai reuseste sa o satisfaca. In plus, unul dintre parteneri isi poate gasi pe altcineva.

Sunt cupluri care aleg solutia asta pentru estetica vietii. E o situatie rara, caci presupune compensarea indepartarii fizice printr-o apropiere sufleteasca. In istorie, a fost cazul lui Jean-Paul Sartre si al Simonei de Beauvoir impreuna mereu dar fiecare avand alti parteneri. Sunt cupluri care o suporta pentru ca sunt in plina criza. Si mai sunt cei care o traiesc pentru ca nu se mai intampla nimic intre ei.

Unul la oras, celalalt la tara

Aceasta vibratie este ceruta si de Laura si Alex, fiecare de 42 de ani. Regasirile lor sunt, de obicei, „momente pasionale”. Totusi, nu exista nimic ludic in originea pauzelor lor.

„Disputele noastre au fost, mai mereu, conflicte legate de casa”, recunosc acestia, dupa 19 ani de viata comuna. Alex, sculptor, are nevoie de spatiul sau.

Directoare de marketing, Laura este independenta si mult mai pragmatica, asa incat s-a mutat cu Alex „in noaptea in care s-a nascut primul nostru copil”, la patru ani de cand se cunoscusera. Convietuirea se dovedeste dificila. Pe Alex il deprima Aradul, orasul in care traieste Laura. „Aveam impresia ca traiesc alaturi de un exilat, atat de mult ii lipseau culorile si luminile din nord”, isi aminteste Laura. De 9 ani, Alex petrece patru luni de vara si cateva saptamani de toamna intr-o casuta din Vatra Dornei.

O departare deloc idilica, mai ales ca se compenseaza prin orele in care isi vorbesc la telefon. Dar, pentru Laura, este o nevoie absoluta: „Sa-l fi obligat pe Alex sa traiasca o viata frustranta, cand eu ma aflam in imposibilitatea de a-mi putea schimba locul de munca, ar fi reprezentat un risc si mai mare pentru relatia noastra”.

A iubi inseamna sa il vezi pe celalalt o persoana diferita de tine. Este greu sa empatizezi atat de bine si e greu sa te detasezi de ceea ce simti si de nevoile tale pentru a-l intelege pe celalalt.

Pauza ideala? Atunci cand fiecare este multumit sa plece si fericit sa se intoarca. Daca un cuplu se pune de acord, aceasta separare creeaza o adevarata oxigenare a relatiei. Reusesc sa fie impreuna fara a se confunda unul cu celalalt. Sunt din ce in ce mai multe cuplurile in care apare tendinta de a fi independent, iesind din sfera obiceiului conform caruia, in relatie, prezenta celuilalt este o datorie. Un citat spune ca „fiecare cuplu sa-si aprecieze departarea optima. Caci fara apropiere nu pot fi emotionat, iar fara distanta nu pot fi mirat”. O acrobatie subtila.

Cuplul „fisionat“

Dorintei de a fuziona, mostenire a romantismului inca prezent in idealurile amoroase, i se opune astazi nevoia de independenta a celor doua entitati care formeaza cuplul.

Din aceasta contradictie reiese tendinta de „fisiune amoroasa”, descrisa de sociologi. Familii despartite, recompuse, relatii „deschise”, locuinte separate… fac sa apara noi „modele socioafective”, a caror motivatie nu ii indigneaza pe moralisti pentru ca nu e vorba de lipsa iubirii, ci din contra.

Dragostea conteaza mai mult decat orice, pentru ca partenerii trebuie sa invete sa traiasca unul fara altul; sa respecte identitatea celuilalt si alegerile sale, sa stie sa traiasca independent, dar sa fie prega-
titi si pentru o viata in comun. Cuplul nu este un refugiu de siguranta intr-o societate agresiva… Este mai mult o ancora, ce serveste drept punct de reper pentru a te indrepta catre ceilalti. Unele escale se fac pe cont propriu, altele – in doi. Orice fel de armonizare este posibila.

A fi sau a nu fi impreuna

Nu mai induram viata in doi, dar nu ne putem nici separa. Despartiti si totusi in neputinta de a ne desprinde unul de celalalt, fiindca este nelinistitor si foarte dureros sa renunti la ceea ce ai construit in tine iubind, impreuna cu partenerul de cuplu, chiar daca sunt tot mai multe momente cand tendinta autentica, constienta sau nu, este sa renunti. Ne vorbeste despre acest aspect dr. psih. Daniela Luca, psihanalist, membru direct IPA.

Si atunci, fiindca nu poti alege, nu poti reinvesti afectiv, nu te mai poti increde in tine si in celalalt, recurgi la un fel de „compromis”, ii ceri o „pauza”; sau preferi sa locuiesti separat o vreme, sau te afunzi in tot mai multe activitati, responsabilitati, urgente, deadline-uri, faci orice poate sa te tina si, simultan (ambivalenta fiind inclusa), sa te rupa de partener.

Travaliul de separare poate fi dificil, indeosebi cand disonantele sau conflictele se amplifica, inunda, acapareaza, imobilizeaza, fragmenteaza spatiul interior al fiecaruia si, implicit, legatura buna, spatiul comun impartasit. Ce poate insemna, in asemenea momente, pentru fiecare partener, cuplul, daca, de fapt, esential, cei doi nu sunt nici impreuna, nu sunt nici separati? Un mod de a nu fi singur, probabil, sau un mod de a nu face un doliu dupa pierderea unei iubiri. Un fel de a nu fi fiind doi, daca l-as parafraza pe psihanalistul francez André Green, din al sau Hamlet si Hamlet.

Vacante separate

Cristina si Victor, 44 de ani fiecare, de 25 de ani, formeaza un cuplu.

„Timp de cativa ani, Cristina si cu mine ne intorceam din vacante hotarati sa divortam”, isi aminteste Victor, care o iubeste de mai mult de 25 de ani pe sotia sa, profesoara de engleza.

Viata de zi cu zi nu ii pune mari probleme patronului de salon de infrumusetare. Singurul subiect-problema: petrecerea timpului liber. „Pentru mine, vacanta inseamna sa stai fara sa faci nimic, cu o carte in mana.” Cristinei nu ii place asta: „Imi place ca sunt fara griji si nu am pofta sa ma intreb despre ce vrea sau nu sa faca celalalt. Iesind din cotidian, vreau sa explorez, sa imi manifest nevoia de a calatori, de a face ceva pentru mine. Imi regasesc instinctele si dorintele profunde”.

Acum sase ani, Victor isi rupe piciorul. „O adevarata binecuvantare! Am inchiriat o casa si am stat linistit doua luni, cu fiica mea, in timp ce Cristina explora Bhutan-ul.”

De atunci, au decis sa-si petreaca vacantele separat. „Sa-l las pe Victor linistit este o dovada de iubire”, spune Cristina. „Cand o revad, este o sarbatoare… si o usurare”, zice Victor, care recunoaste ca uneori este gelos. Un sentiment pe care incearca sa-l tina la distanta, intelegand frustrarile Cristinei: „Ea si-a crescut cei doi frati de la moartea parintilor. Este ca si cum ar avea nevoie sa-si retraiasca o parte din adolescenta care i-a fost furata”.

Pentru moment, Victor are rabdare. „Cand voi gasi momentul, ii voi cere un al doilea copil.”

Acest mod de a intrerupe o convietuire stabila, prin perioade de respiro si de placere individuala, te scapa de monotonia care ameninta cuplul? Celibatarii explica adesea ca alegerea continuarii vietii solo este echivalenta cu pastrarea adolescentei. Viata este mai deschisa, mai lejera. Cand viata de cuplu pare prea linistita, poate fi traita ca o mica moarte. Oferindu-si putina nebunie, partenerii cauta o vibratie, cauta sa-si demonstreze ca sunt inca tineri. Sau, pur si simplu, isi acorda ragazul necesar pentru a-si putea redescoperi partenerul cu placere chiar si dupa ani.