Cum să recunoști și să cultivi dragostea adevărată în relația ta
Într-un oraș aglomerat, dar adesea rece și impersonal, trăiau doi oameni care, deși proveneau din medii foarte diferite, se regăseau într-o singurătate ascunsă în spatele zidurilor emoționale pe care le construiseră de-a lungul vieții.
Andrei era cel mai mic dintre doi frați. Crescând, a simțit mereu că este cel care primește resturile de atenție și iubire de la părinți. Andrei era mereu criticat de părinți pentru că nu reușea să se ridice la nivelul așteptărilor și nu avea rezultate mai bune la școală, Era întotdeauna comparat și găsit deficitar. Când părinții au divorțat din cauza infidelității tatălui, acesta a divorțat și de copil și s-a ocupat doar de familia pe care a avut-o ulterior, lăsându-l în urmă pe Andrei. Băiatul trăia în umbra celorlalți și simțea că vrea să devină din ce în ce mai mic, încât să fie invizibil. Și așa nu-l vedea nimeni. Și așa nu-i auzea nimeni durerea. Treptat, a învățat să se retragă în sine, să-și ascundă sentimentele și să accepte că nu va fi niciodată prioritar pentru cei din jurul său.
În același oraș, Elena trăia o realitate diferită, dar la fel de dureroasă. Fiind singură la părinți, a avut parte de toate facilitățile materiale pe care și le putea dori un copil. Cu toate astea, Elena a crescut într-o casă în care afecțiunea și înțelegerea lipseau cu desăvârșire. Părinții erau preocupați de relația lor deteriorată și se certau monstruos aproape zilnic din cauza infidelităților repetate ale tatălui, lăsând-o pe fetiță să se confrunte singură cu tristețea și nesiguranțele ei. Plângea ore în șir, fără ca nimeni să o aline. De câte ori își exprima tristețea, părinții o criticau spunându-i că s-au săturat să o vadă mereu întunecată la față și depresivă și că le strică și lor starea. În adolescență, câteodată o băteau, spunându-i că este prea sensibilă și că nu ar trebui să se plângă când are ,,tot ce-i trebuie”.
Când Andrei și Elena s-au întâlnit pentru prima dată la o petrecere organizată de prieteni comuni, au simțit o atracție instantanee. Era ceva în ochii lor, o umbră a unor răni nevindecate, o dorință de a fi înțeleși și acceptați pentru ceea ce erau cu adevărat. Fără să realizeze, cei doi au început să se apropie, simțind că celălalt ar putea fi răspunsul la golul pe care-l simțeau în suflet.
La început, relația lor părea promițătoare. Andrei își găsea liniștea în faptul că Elena nu-l compara cu nimeni, iar Elena se bucura de atenția constantă a lui Andrei, lucru cu care nu era obișnuită deoarece nu-l primise de la părnți. Însă, pe măsură ce timpul trecea, rănile lor din trecut au început să iasă la suprafață.
Andrei, obișnuit să fie ignorat și criticat, devenea extrem de anxios atunci când Elena părea distantă sau când nu îi răspundea imediat la mesaje când ieșea în oraș cu prietenele ei. Frica de a nu fi suficient de bun pentru ca ea să-l iubească îl făcea să devină prea atașat, cerându-i constant reasigurări. Uneori se întreba dacă ea cu adevărat îl iubește. Elena, pe de altă parte, își dorea spațiu și independență pentru că orice formă de atașament sufocant îi reamintea de propria copilărie, când părinții ei nu-i acordau niciun spațiu pentru a-și exprima emoțiile fără a fi criticată și pusă la zid.
Astfel, au început să apară tensiuni între ei. Elena se afunda tot mai mult în muncă și venea târziu acasă, iar Andrei se simțea din ce în ce mai singur, neglijat și respins de Elena. Ea se simțea presată și copleșită de nevoia lui constantă de validare. De fiecare dată când el îi cerea mai multă atenție, ea se retrăgea, încercând să-și păstreze independența. Acest ciclu al fricii și respingerii îi aducea tot mai aproape de punctul de ruptură.
Într-o seară, după o ceartă aprinsă, Andrei a jignit-o și a criticat-o pe Elena, spunându-i că-i prea depresivă și închisă în ea, iar ea l-a împins și s-a închis în dormitor, trântind ușa și plângând. El a rămas în living, simțindu-se complet neputincios. Pentru prima dată, amândoi au simțit cât de adânci erau rănile lor și cât de mult le afectau relația.
După o noapte de insomnie, Andrei a hotărât să încerce ceva nou. Conștientiza că, dacă va continua să o copleșească pe Ana cu nesiguranțele lui, va pierde totul. Cu inima grea, a intrat în dormitorul unde Ana dormea încă, a luat mâna ei mică în mâna lui puternică și i-a spus cu blândețe: „Elena, mă doare să spun asta, dar uneori mă simt singur chiar și când ești aici, lângă mine. Știu că îți cer mult uneori. Și știu că nu ești responsabilă pentru trecutul meu. Dar aș vrea să încercăm să ne înțelegem mai bine unul pe celălalt. Eu vreau să fiu aici pentru tine, nu doar fizic, ci și emoțional. Vreau să devin acel loc de siguranță al tău”.
Elena, trezită din somn, l-a privit cu ochii înlăcrimați. A realizat cât de mult îi ceruse și ea lui Andrei să fie puternic, fără să-i ofere același sprijin emoțional pe care-l dorea pentru ea însăși pentru că nu avea exercițiul conexiunii. „Și eu vreau asta, Andrei,” a răspuns ea cu vocea tremurândă. „Știu că am fost distantă, dar nu pentru că nu te iubesc. Uneori, am impresia că dacă mă deschid prea mult, voi fi rănită din nou.”
Au început să vorbească despre trecutul lor, despre copilăriile care i-au marcat, despre fricile care încă îi bântuiau. În acea zi, au făcut un pact: să încerce să-și valideze emoțiile și să fie mai răbdători unul cu celălalt. Știau că nu va fi ușor, dar erau dispuși să lucreze împreună pentru a construi o relație sănătoasă, în care amândoi să se simtă văzuți și apreciați.
Pe măsură ce trecea timpul, au descoperit că, deși proveneau din medii diferite, aveau puterea de a se vindeca reciproc, construind împreună o nouă realitate, una în care iubirea nu era condiționată de frică sau de răni din trecut, ci de înțelegere, respect și sprijin reciproc.Top of FormBottom of Form
Relația pe care ne-o dorim și la care tânjim se află în conflictul pe care-l evităm. Nu evităm doar conflictul, ci și faptul că am putea vedea diferit lucrurile dacă am discuta despre ele.
Validarea sentimentelor: primul pas spre coreglarea emoțională
Una dintre greșelile pe care le facem este faptul că îi spunem partenerului cum ar trebui să se simtă atunci când este rănit. Spunându-le ceea ce noi credem nu ajută dacă nu înțelegem, mai întâi, perspectiva lor. Și poate nu o putem înțelege cu adevărat, este ok, putem asculta și putem reflecta înapoi către ei felul cum se aude mesajul lor, verificând cu ei dacă am înțeles bine. Înainte ca emoțiile să poată fi coreglate în relație, este esențial ca prim pas să fie recunoscute, văzute.
Dragostea este despre respect reciproc și egalitate. Nu iubești pe cineva când îl domini, când îl faci să se simtă inferior, îl jignești, îl umilești, râzi de el, îi spui că este prea sensibil sau că este nebun, prost, praf și norocos că te are pe tine. Dragostea este un efort susținut, nu o dedicație verbală. Dragostea înseamnă că-ți dorești pe bune, cu adevărat, să devii un loc de siguranță pentru cel iubit. Să-l încurajezi să-ți împărtășească despre universul lui interior cu sinceritate, orice ar presupune asta.
Sacrificiul și stima de sine: De ce atragi parteneri narcisici
Nici atunci când ne sacrificăm pentru cel drag nu este iubire. Atunci când nu te simți demn să primești atenție, apreciere, acceptare și afecțiune și nu ai încredere în tine însuți, simți constant nevoia să demonstrezi. Ești atât de focusat pe a fi ales, pe a te sacrifica, încât atragi parteneri cu stil de personalitate narcisist. Atunci când credința ta de bază este că nu meriți să fii iubit, faptul că partenerul se poartă urât cu tine, arătându-ți lipsă de respect, ți se pare familiar, ți se pare exact ceea ce meriți.
Întrebări esențiale pentru întreținerea conexiunii
Cum îți dai seama dacă este iubire și este un angajament asumat de a te dezvolta împreună cu persoana ta iubită?
- Ai grijă de limitele lor și le respecți, chiar dacă nu îți este ușor să te controlezi, mai ales atunci când partenerul pune limite fix când furia ta a ajuns la 10 din 10 și insiști să rezolvi totul atunci și să descarci în brațele lui tot ce ai pe suflet fix când partenerul îți cere spațiu?
- Validezi sentimentele celui drag cu calm și acceptare, chiar și atunci când nu înțelegi, ești dispus să afli povestea din spatele lor?
- Îl întrebi săptămânal: Ce pot face să te simți prioritizat/ă de mine? Ce pot face pentru a te simți mai iubit/ă și mai în siguranță lângă mine?
- Adresezi săptămânal întrebările grele: Cât de conectați ne-am simțit? La ce putem lucra să ne îmbunătățim relația? Există lucruri de care îți este temă să le împărtășești cu mine? Ce ți-a adus entuziasm în ultimele zile? Cum te pot susține în aria asta? Cum te pot susține în munca ta?
Foarte des auzim de o formă de gaslighting care sună așa: Ești prea sensibilă. Ești nebună. Ești incapabilă. De ce mă cerți că nu am spălat vasele când nu vezi celelalte lucruri pe care le fac pentru tine? Atunci când aude asta, partenerul tău se simte mai singur ca înainte să fi început conflictul, se simte abandonat și respins la un nivel profund. Mare grijă ce vă doriți, căci relația se poate deteriora iremediabil.
Abandonul emoțional: semnele deteriorării relației
Abandonul nu are loc doar atunci când cineva se îndepărtează fizic, el poate lua diverse alte forme:
- Când cineva nu-și respectă promisiunile în mod repetat;
- Cineva îți invalidează ideile și sentimentele;
- Când cineva îi prioritizează mereu pe ceilalți în defavoarea ta;
- Când cineva nu apreciază prezența ta și gesturile pe care tu le faci în relație;
- Când cineva nu-ți mai arată gesturi de afecțiune dintr-o dată, se simte că își retrage iubirea;
- Când cineva este prezent fizic, dar nu și emoțional. Un exemplu poate fi atunci când plângi după o ceartă puternică și celălalt este lângă tine, dar nu te bagă în seamă sau face altă activitate.
E ironic cum nu ne sacrificăm pentru relație așa cum ne sacrificăm pentru munca noastră sau pentru copii sau pentru hobby-uri sau pentru sportul pe care-l facem la sală și ne așteptăm ca relația să fie în siguranță.
