Iubirea poate fi justificată?

Sunt cupluri în care unul din cei doi trebuie să aducă mereu probe de corectitudine morală, să-și justifice fiecare faptă față de celălalt.

Am putea să-i spunem frumos iubire suspicioasă, acestui stil de comportament, dacă nu ar încolțit ideea că este mai curând o iubire nesănătoasă, chiar paranoidă.

Ce se întâmplă în astfel de cazuri?

La început, cel suspectat se simte măgulit, crezând că partenerul nu vrea să-l piardă. Iar asta este dovedit prin modul lui de a iubi plin de îndoieli și reproșuri.

Dar, cu timpul această relație devine din ce în ce mai greu de suportat.

De obicei, majoritatea oamenilor suspectați recurg la una dintre aceste două strategii:

–      Fie se supun cu resemnare fără să protesteze, interogatoriului celuilalt

–      Fie se revoltă împotriva remarcilor acuzatoare

Cei care se supun se angajează să trăiască toată viața sub observația vigilentă a partenerului și ajung să se simtă ca fiind deja un trădător nedescoperit încă. În acest caz, căsătoria începe să semene cu un arest la domiciliu.

Este obositor și epuizant, că tot timpul să ții această situație sub control astfel încât:

–      să nu ai nici un fel de inițiativă pentru a nu trezi suspiciunea partenerului

–      să eviți să critici partenerul sau să pui în discuție comportamentul lui, pentru ca acesta să nu răspundă cu ostilitate și ranchiună

–      să eviți certurile și discuțiile pentru a nu oferi o „probă”, posibil a fi interpretată, care să se întoarcă împotriva ta mai târziu

–      să reduci numărul de prieteni doar la cei care sunt acceptați de partener

–      să-ți reduci libertatea de a ieși în oraș. Iar când o faci, să-i dai informații amănunțite despre aceste ieșiri, înainte și după..

–      să nu iei inițiativă în relația sexuală, dar nici să nu refuzi, pentru că asta i-ar trezi bănuieli.

Cei care se revoltă și nu vor să se supună acestui joc al iubirii suspicioase vor deveni în fața partenerului un trădător, un inamic, pentru că suspiciunile lui vor fi confirmate tocmai prin această nesupunere.

Cei care își permit acest tip de comportament în a-l înfrunta pe paranoid, au o sarcina greu de dus pentru că anxietatea paranoidului va fi direct proporțională cu gradul de libertate pe care și-l construiește partenerul. Asta înseamnă, ca partener de paranoid să ai în vedere următoarele aspecte:

–      O relație sănătoasă nu poate exista fără încredere, iar ranchiuna și resentimentele nu au ce căuta într-o relație care se vrea pe termen lung

–      Este nevoie să nu admiți să se instaureze prostul obicei de a oferii justificări, dacă acestea ți se par ofensatoare

–      Să eviți să fii complice la comportamentul sau atitudinea paranoidă a partenerului îndreptate asupra altor persoane nevinovate

–      Atrage-i atenția asupra greșelilor pe care le face, dacă este cazul

–      Dacă îți dai seama că ești în relație cu o persoană paranoidă care nu se poate stăpâni și îți provoacă neplăceri, trebuie să-i impui să meargă la un control psihiatric sau psihologic.

La acest ultim punct aș mai adăuga: când situația scapă de sub control și persoana devine agresivă nu numai verbal dar și fizic, gândește-te că este posibil să-și piardă discernământul nu aștepta să vezi că își pune sau îți pune integritatea/viața în pericol. Apelează la SALVARE. Nu este o lipsa de iubire, ci din contră.

Uneori persoana paranoică nu suportă libertatea partenerului și preferă despărțirea. Se poate spune că asta ar fi o variantă fericită a finalului de relație. Dar, de obicei nu se întâmplă așa pentru că sunt oameni răzbunători și vor trece la represalii violente și/sau persecutoare.

Totuși, de ce unele persoane se simt atrase de o persoană paranoidă?

Până la un anumit punct, o astfel de asociere poate părea chiar convenabilă pentru cineva care are nevoie de acest gen de comportament.

De exemplu gelozia care vine pe post de confirmare: „Am nevoie să fie gelos și să sufere după mine, așa simt că mă iubește cu adevărat”. Sunt acele persoane care văd iubirea fără gelozie ca fiind ceva fals.

Pentru aceștia, atitudinea paranoidului (supraveghere, pândă, spionaj) este sinonimă o mare iubire (?), când în realitate sunt simptomele unor boli.

Ca să nu mai vorbim de cei care sunt foarte încântați și spun „Suferința/durerea ta mă excită”  > caz în care poate fi vorba de sadism amoros. Da, unele cupluri funcționează așa în intimitate.

 În alte cazuri există persoane care au nevoie de vigilența și suspiciunea celor paranoici. Pentru că și ei sunt la fel: „Am nevoie de Ea ca să-mi depisteze dușmanii”. Din păcate, mai târziu, fiecare dintre ei va ajunge să nu aibă încredere în celălalt.

Când se rupe lanțul la o astfel de „iubire”?

Atunci când aceasta gelozie, care mângâie orgoliul, devine prea mult (prea vocală, prea impulsivă, prea agresivă..).

Sau când acea persoană evoluează atât de mult încât nu mai are nevoie de astfel de confirmări (dovezi de iubire) și își dă seama că ceea ce trăiește alături de persoana paranoidă începe să-i distrugă sănătatea emoțională și mentală.

Pentru că, orice ar spune cineva, o iubire sănătoasă nu înseamnă să-ți justifici fiecare faptă în fața celuilalt, să aduci probe pentru corectitudinea ta morală sau să juri că ai intenții bune.

Kipling spunea într-un mod inteligent: „ prefer să cred că ceilalți sunt mai buni decât în realitate: scap astfel de multe griji”

Cu prietenie, Magdalena

P.S. Ajută-ți prietenii trimițându-le acest mesaj.