Am nevoie de spatiu personal

Cu toata familia

Comunicarea – atunci cand vine vorba de un comportament sau de o actiune a partenerului – isi face loc in cele din urma si reusim sa transmitem eficient ceea ce avem de spus, daca exista intelegere si se accepta compromisurile. Dar cand problema care te deranjaza cel mai tare sunt vizitele constante ale mamei lui, careia niciodata nu ii place unde tii tu cosul de gunoi si nici cum intinzi rufele pe sarma, in spatiul comun apare zona de „teren minat“.

„Nu stiu cum se intampla, dar povestea asta cu soacrele e destul de reala, mai ales cu mamele de baieti. Eu am inteles mereu apropierea de parinti, pentru ca ii iubesc foarte mult pe ai mei. Dar ai mei nu sunt structurati dupa formula «critica tot ce poti», cum este mama sotului meu.

E cicalitoare cu el si ii face tot soiul de observatii in fata mea, ca sa isi demonstreze importanta si nevoia de a-l controla in continuare, iar cu mine… Uneori, in fata nu ma critica, dar aflu de la el. Ba ca am ales o fata de masa tare urata, ba ca nu am pus cosul de gunoi unde «se tine intr-o bucatarie», ba ca nu stiu sa calc sau sa gatesc prea bine. Prin urmare, dupa indelungi negocieri, l-am rugat sa mergem noi mai des in vizita la parintii lui sau chiar el singur, daca simte nevoia, si mai rar ei la noi. Iar in fata ei mi-am aparat casa: e a mea si fac ce vreau cu ea“, se amuza Andreea, librar.

Atentie, aterizeaza bunica!

Pana la urma, vizitele din partea rudelor, chiar daca nu sunt placute, au avantajul ca se termina. Ei pleaca acasa, iar voi, dupa o sesiune de reiki, niste yoga si eventual o partida de sex, uitati ce a fost si va puteti amuza. Desigur, ma adresez unui cuplu bine sudat, in care exista comunicare. Nu unuia in care el ia partea lu’ mama si ea pe-a lu’ tata chiar si in situatii absurde. Ce te faci insa cand locuiesti in casa cu ai lui sau cu ai tai?

Pornind si de la o relatie linistita, in care membrii familiei se inteleg bine, nevoia de a fi doar voi, singuri, fara parinti dincolo de usa, apare destul de repede. Atunci cand stai cu alti membri ai familiei, automat iti cenzurezi intimitatea. Iar ca nou venit esti un intrus ce trebuie sa se adapteze dupa rutina celorlalti, care nu sunt doar majoritari, ci si proprietarii spatiului.

„Obisnuintele vechi sunt puternic scuturate, se schimba statutul, se «achizitioneaza» noi roluri, fiecare cu partile lui pozitive si negative, si apare compromisul, ca unica solutie de convietuire. Acesta este momentul saltului catre maturitate si dezvoltare, ca o proba de calire“, ne incurajeaza Ioana Agachi.

„Ma intelegeam bine cu parintii lui Matei. Am locuit cu ei aproape doi ani dupa ce ne-am casatorit. Totusi, patru oameni care folosesc aceeasi baie, care trebuie sa isi faca programul in functie de ceilalti si sa tina cont de dispozitia fiecaruia, este o sarcina prea grea. Daca ne certam vreodata din ceva, intervenea familia, daca erau suparati, ne afecta si pe noi etc. Am hotarat sa ne mutam cu chirie si, chiar daca nu au fost de acord la inceput, au inteles ca avem nevoie de locul, dar mai ales de ritualul nostru“, ne povesteste Carmen, 42 de ani.

Adaptarea

„O ultima etapa a acestui proces este cea a satisfactiei legate de faptul ca «ne-am descurcat», ne purtam singuri de grija si am integrat in noi ultimele achizitii. Dezvoltarea personala nu este intotdeauna un proces lin, molcom, «cu zambetul pe buze», ea apare din interactiune, din ciocniri de forte, de ideologii, de pattern-uri diferite, iar mutatul de acasa si convietuirea cu alte persoane, din sisteme diferite, poate contribui substantial la aceasta“, concluzioneaza Ioana Agachi.

De Iulia Barca