As fi curios despre orice este mai degraba o calitate
Psychologies: Ati predat in diverse tari cu particularitati culturale anumite. Care este specificul fiecarui spatiu cultural? Ce se invata pe alte meleaguri si nu la noi? Si ce poate, evident, sa fie importat…
Alexandru Balasescu: Cred ca in procesul pedagogic este importanta metoda predarii mai mult decat materia care se preda.
Cu alte cuvinte, intr-un sistem educational bine construit, nu inveti neaparat despre ceva, ci inveti cum sa inveti despre orice te intereseaza.
Si mai inveti si ca a fi curios despre orice este mai degraba o calitate care trebuie cultivata decat un impediment in calea invatarii a ceea ce „trebuie“ sa inveti.
E adevarat ca spatiul anglo-saxon este mai flexibil in ceea ce priveste pedagogia si se axeaza mai mult pe metoda invatarii decat pe transmiterea mesajului.
Cu alte cuvinte, esti invatat mai mult cum sa produci cunoastere si nu cum sa reproduci informatie.
Din pacate, in Romania (ca si in Franta, de altfel) accentul cade pe reproducerea de informatie – ceea ce nu incurajeaza mult inovatia si genereaza un anumit tip de conservatism generalizat.
Care ar fi starea de fapt, diagnoza actuala a sistemului universitar romanesc asa cum il percepeti dvs.?
A.B.: Evit sa pun diagnostice, mai ales ca nu am o privire de ansamblu asupra sistemului de invatamant universitar in Romania.
Reforma universitara si introducerea sistemului Bologna (3 ani facultate cu doi de master si trei la doctorat) cred ca are puncte bune si puncte mai putin bune.
Printre cele pozitive as mentiona obligativitatea optionalelor si obligativitatea mobilitatii la nivelul doctoral. Adica obligatia de a merge si la o alta universitate europeana pentru un semestru sau un an in timpul programului.
Printre cele negative as mentiona scurtarea perioadei de studii premasterale si, intr-un fel, trivializarea doctoratului. Ar mai fi si birocratizarea excesiva – dar aceasta vine din obisnuinta romaneasca de a complica, in loc de a simplifica lucrurile.
Ce vi se pare cel mai grav la sistemul de educatie de la noi? Dar cel mai bun element?
A.B.: Cel mai grav lucru, in general, la sistemul educational mi se pare faptul ca orientarea se face prin redistribuirea esecului si nu prin incurajarea aptitudinilor.
Sa ma explic: daca priviti sistemul de invatamant in ansamblu, succesul scolar este definit unilateral – ca si cum toata lumea ar trebui sa ajunga om de stiinta sau ministru.
Exista cateva materii privilegiate (matematica, fizica, apoi istoria si literatura), restul fiind privite ca marginale. Aptitudinile artistice sau practice nu sunt deloc luate in considerare si nici valorizate.
Astfel, fiecare elev este obligat sa performeze intr-o unica directie pentru care are sau nu aptitudini. Dupa ce isi atinge limita de performanta, daca aceasta nu este de nivel exceptional (si e imposibil sa fie pentru toata lumea), elevul este redistribuit aleatoriu catre „celelalte“ domenii ce ii vor deveni meserie.
Din nou, fara a fi luate in considerare inclinatiile sale. Cu alte cuvinte, daca un elev sau o eleva nu este exceptionala la materiile valorizate (matematica, fizica), el sau ea va fi reorientata aleatoriu spre o alta disciplina sau meserie – sau, mai rau –, de obicei aceasta meserie nu este valorizata social, pentru ca materiile care indreapta spre ea nu sunt valorizate in sistemul educational.
A fi artist, desenator, dansator, lacatus sau constructor este mai degraba definit ca un esec, expresia nereusitei de a deveni medic, avocat sau inginer de top ori arhitect.
Sau, cu alte cuvinte, a fi altceva decat medic sau avocat este privit ca un esec. Iar redistributia tinerilor catre acel „altceva“ este si ea definita ca esec: „A, nu ai reusit la Informatica, lasa, nu-i nimic, te faci lacatus“. Sau, mai rau: „Ceee? Vrei sa fii artist? Muritor de foame?“.
Cel mai bun element? Daca ma intrebati despre un element structural, nu vad nici unul. Dar cu siguranta exista indivizi extraordinari, indrumatori si profesori care au capacitatea de a deschide mintile tinere spre productia de cunoastere. Si, apropo, un bun lacatus produce la fel de multa cunoastere ca si un bun medic.
Ce decizii reformatoare ati aplica dvs.? Cum credeti ca ar trebui sa se faca predarea si nu se face? Sau, mai precis, cu ce profil intelectual ajung studentii in facultate din invatamantul general?
A.B.: Cred ca raspunsurile se afla cumva mai sus. In primul rand, incurajarea invatamantului practic, prin alocare de resurse (scolile de arte si meserii sunt extrem de importante pentru dezvoltarea unei societati).
Redefinirea reusitei scolare prin identificarea si incurajarea aptitudinilor si cultivarea lor inca din primii ani de scoala; valorizarea varietatii si diversitatii programelor scolare; marirea numarului de ore si activitati practice si micsorarea celor de tip teoretic pana la ajungerea la paritate; introducerea orelor de „dezbatere“ obligatorii pentru materiile de tip umanist.
Adica profesorul creeaza un cadru in care elevii exprima opinii. Este un tip de predare creativa, in care elevii exprima idei pro si contra acelui subiect sau argumenteaza impotriva opiniei lor personale, invatand astfel sa disocieze persoana de idee.
Educatia civica, ecologica, vine in aceeasi ordine de idei: aceea a dezbaterii publice de idei. As mai mentiona laicizarea invatamantului – in sensul ca religia ar trebui invatata ca materie optionala si ca „Istorie a Religiilor“, nu ca „Religie Ortodoxa“.
As mai pleda pentru reorientarea resurselor de la tehnologie catre valorizarea oamenilor (intotdeauna exista bani pentru tehnologie, dar nu si pentru plata corecta a celor care se ocupa cu actul pedagogic si de cercetare).
Merita, de asemenea, incurajate legaturile dintre mediul universitar si cel privat si accentuarea rolului de cercetare din invatamant. De ce? Pentru ca in Romania centrele de cercetare sunt desprinse de facultate, dar exista oameni care fac si profesorat si cercetare, in parteneriat cu sectorul privat.
Astfel, centrele de cercetare ar avea finantare privata, studentii ar avea contact cu problemele reale. Eu as mai milita pentru introducerea educatiei sexuale ca materie obligatorie, cel tarziu la ciclul gimnazial.
