Barbatul si mama lui

„Nu ne nastem, ci devenim barbati“, scriam intr-un numar recent din Psychologies. Dar mai rar se spune cat de grea e devenirea in masculinitate, mai grea decat cea in feminitate.

De ce? Pentru ca o fetita nu are decat sa se identifice cu mama ei pentru a-si crea identitatea feminina, in vreme ce baiatul trebuie sa aiba alaturi o figura masculina, initiatoare.

Mama, prima femeie

„Sunt mai convins ca niciodata ca relatia primordiala a unui baiat cu o figura feminina ramane o prezenta invizibila de-a lungul intregii sale vieti“, scrie Michael Gurian, autorul cartii.

„Forta acestei prezente invizibile, splendoarea si constanta ei se dezvolta inauntrul complexelor retele de iubire dintre barbat si femeie, retele ce sunt menite sa fie atat rigide, cat si flexibile.

Prin aceasta, vreau sa spun ca unele legaturi initiale stabilite intre un baiat si mama lui trebuie sa ramana puternice de-a lungul vietii amandurora; in acelasi timp, multe altele trebuie sa fie rupte pentru ca un barbat sa devina independent de vointa psihologica a mamei lui si astfel sa faca pasi in directia devenirii barbatului iubitor, intelept si de succes de care au nevoie partenera si copiii lui.“

Ehehei!, dragii mosului, ar fi bine sa fie adevarata, in fiecare caz, aceasta situatie ideala. Adevarul este ca relatiile baietilor cu mamele lor sunt complicate, greu de rupt, dureroase uneori.

Si ele lasa urme adanci in viata lor de adulti. Nu stim daca Freud avea dreptate sa spuna ca in patul conjugal sunt sase persoane (sotii si parintii lor, cu tot ceea ce au construit in psihicul copiilor), dar, cu siguranta, mama e prezenta in viata emotionala a unui barbat cu sotia lui.

„Intr-o cultura ce nu-i ajuta pe fii sa se separe de mamele lor, care discrediteaza mamele si femeile si inlocuieste portretele lor realiste cu stereotipuri nerealiste, in ale carei familii fiii sunt implicati intr-un razboi al sexelor pe care nu-l inteleg, in care tatii si barbatii mai varstnici sunt atat de des absenti de acasa incat mama trebuie sa faca o munca parentala dubla (pe care, mai ales daca trebuie sa aiba un loc de munca, nu o poate indeplini) si care ii ofera, in ceea ce priveste familia extinsa, foarte putin ajutor mamei sau fiului in stadiile necesare ale dezvoltarii masculinitatii lui, noi, in calitate de fii, am crescut raniti, confuzi si impovarati de conflicte“, scrie Gurian.

„Este necesar sa gasim cai de a ne vindeca pe noi insine si a descoperi cine suntem. Trebuie sa intreprindem o cautare constienta a propriei noastre oglinzi. Relatiile noastre cu sotiile, partenerele, copiii, prietenii si colegii de serviciu depind de explorarea universului foarte obscur si deseori suprasimplificat al relatiilor mama-fiu si de vindecarea conceptiilor eronate, agresiunilor ascunse si ranilor dureroase pe care le-am primit atat in lumea mamei noastre, cat si in lumea mai mare pe care am ajuns s-o cunoastem, ce a parut sa ne adanceasca si mai tare confuzia privitoare la mame, femei si Femeie“.

Michael Gurian face, in cele ce urmeaza, un inventar al „simptomelor“ unei relatii grele cu figura materna, care merita investigate.