Bunici – nepoti, o relatie speciala

Cine n-are bunici… sa faca rost de ei

„Baiatul fetei mele este, intrucatva, fiul pe care nu l-am avut niciodata“, marturiseste Angela, 62 de ani. „Andrei a reprezentat pentru mine viitorul si un nou sentiment de utilitate. O fericire simpla, aproape la fel de mare ca aceea de a fi parinte. Fata mea, desi destul de preocupata de cariera, a avut incredere ca o voi ajuta si si-a permis «o mica pauza» pentru copil.

Eu si ea ne indepartaseram oarecum in timp, dar nasterea lui Andrei ne-a ajutat sa ne reapropiem.“ Bunicii sunt cei care dau unitate familiei in multe alte situatii. In caz de divort (sau al unei familii cu un singur parinte), bunicii ii asigura copilului familia clasica de care acesta are nevoie: adesea, ei iau de pe capul parintelui singur multe dintre sarcinile care, altfel, l-ar duce pe parinte la extenuare. Chiar si pentru cuplurile stabile, a-si lasa copiii cu bunicii a devenit o necesitate.

In mod ideal, cei mai mici membri ai familiei ar trebui sa se afle, pe rand, in compania unor persoane de diverse varste: de la copii de varsta lor (frati, veri), pana la parinti (sau persoane de varsta acestora) si bunici. Asta ii ajuta sa-si ajusteze limbajul si comportamentul in functie de mediu, sa creasca mai echilibrat, sa inteleaga diversitatea rolurilor sociale. Iata de ce parintii si bunicii ar trebui sa isi imparta cresterea celor mici. Ce conteaza pentru copii este sa se simta in siguranta si, mai ales, sa faca parte dintr-o familie iubitoare.

Ce conteaza pentru parinti este sa aiba timp de respiro. Iar ce conteaza pentru bunici este sa se simta utili si, din nou, vii. Pentru ca intre plecarea de acasa a copiilor lor si nasterea nepotilor a existat o lunga pauza in care s-au cautat (si, cel mai adesea, s-au gasit) pe ei insisi.

Mamaie, Mamaica, Buni, Bunelu’ si alte alinturi

– Intre bunici si nepoti a existat intotdeauna o relatie speciala. Drept dovada, zecile de alinturi cu care cei mici isi cheama bunicii. Obisnuiti sa fie protejati, cei mici sunt insa si cei mai deschisi la initiativele celor in varsta. Spre deosebire de parintii lor, care si-ar dori ca varstnicii sa fie seriosi, copiii se topesc dupa bunicii (la fel ca si dupa parintii) care fac „trasnai“.
– Cei mici ii trateaza cu mai multa dragoste si incredere pe adultii, fie ei varstnici sau tineri, care se suie pe role, pe bicicleta, se dau pe toboganul cu apa, atunci cand sunt la mare, sau in trenuletul groazei, atunci cand sunt intr-un parc de distractii.
– Departe de a fi iresponsabili (poate doar foarte rar), astfel de adulti reusesc mult mai usor sa castige increderea copiilor si sa se faca ascultati (nu neaparat „respectati“, acesta e un cuvant deseori legat de teama) atunci cand este cu adevarat nevoie.